Deschidere „regală” la TIFF 2017 cu „Regele Belgiei” și vocile misterioase ale Bulgariei
https://www.ziarulmetropolis.ro/deschidere-regala-la-tiff-2017-cu-regele-belgiei-si-vocile-misterioase-ale-bulgariei/

Regele Belgiei/ King of the Belgians, comedia scrisă şi regizată de Peter Brosens şi Jessica Woodworth, deschide oficial cea de-a 16-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Transilvaniavineri, 2 iunie, de la 20.45, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|24 Aprilie 2017

Duo-ul  de succes din lumea filmului independent (Altiplano, Al cincilea anotimp) revine la Cluj cu o poveste cu iz balcanic foarte apreciată de critici și de public.

Biletele pentru gala de deschidere costă 30 de lei și pot fi cumpărate deja de pe biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017.

Personajele pitorești din film vor fi pe scena TIFF, iar una dintre surprizele serii va fi concertul extraordinar al corului „Sirenelor de la Marea Neagră”, formația feminină din film, în frunte cu Nina Nikolina, vedetă a muzicii populare în Bulgaria.

Grupul din film este format din cântărețe selectate din coruri faimoase din țara vecină: The Mystery of the Bulgarian Voices, câștigător al unui Grammy în 1990, Ansamblul Filip Kutev, Slavey Quartet și Cosmic Voices from Bulgaria.

Invitați speciali la gala de deschidere vor fi și regizoarea și scenarista americană Jessica Woodworth, protagonistul filmului – „regele” Peter Van den Begin, actorii Titus de Voogdt și Lucie Debay, alături de Eka Bichinashvili, autoarea costumelor, și scenografa Sabina Christova.„King of the Belgians este o încântătoare farsă despre contradicțiile monarhiei, ale Belgiei și ale Balcanilor”, scrie Variety.

Filmul a avut premiera sold-out la Festivalul de la Veneția și a călătorit ulterior la Busan, Valladolid, Sao Paolo, Hamburg sau Salonic.

În timpul unei vizite de stat în Turcia, regele Belgieiaflă că, în lipsa lui, țara pe care o conduce s-a divizat.Decide să se întoarcă acasă, dar o furtună solară afectează toate rețelele de telecomunicații.

Fără telefon și-n imposibilitatea de a zbura către Belgia, dar cu puțin ajutor din partea unui regizor englez și a unui formații feminine bulgare de muzică populară, părăsește țara în travesti și pleacă în aventura vieții sale, într-un roadtrip nebun prin Balcani.

Finalul celei de-a 16-a ediții TIFF va fi la fel de spectaculos. Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios Nos Perdone va închide festivalul duminică, pe 11 iunie.

În thriller-ul regizat de Rodrigo Sorogoyen (câștigătorul Trofeului Transilvania cu Stockholm), într-un Madrid aflat în febra pregătirilor pentru vizita Papei, doi polițiști realizează că nu sunt cu nimic mai presus decât criminalul în serie pe care îl urmăresc.

„Un film magnific”, titrează El Pais despre producția nominalizată la șase premii Goya și premiată la San Sebastian pentru cel mai bun scenariu. Distribuită în România de Transilvania Film.

Pe lângă Povestea iubirii/ The History of Love, de Radu Mihăileanu, care se va lansa oficial pe 5 iunie, unul dintre cele prizateevenimente care vor avea loc în Piața Unirii va fi proiecția pe ecran mare a Twin Peaks: Fire Walk with Me, regizat de David Lynch, la 25 de ani de la premieră, în copie restaurată digital.

Anul acesta, regizorul revine cu un nou sezon al serialului care a revoluționat televiziunea din acea perioadă.

Piața Unirii va găzdui și premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate filme franceze ale anului. Distribuit de Independența Film, Dalida (r. Lisa Azuelos) spune povestea cântăreței și actriței de origine egipteană care a primit de-a lungul carierei sale peste 70 de discuri de aur, fiind totodată primul artist care a câștigat discul de platină și pe cel de diamant.

Biografia uneia dintre cele mai populare zece cântărețe ale tuturor timpurilor, Dalida este un omagiu emoționant  adus divei anilor ’50.

Pentru fanii filmelor de acțiune, TIFF a pregătit o producție care se bucură deja de un succes de public răsunător. Propunerea Coreei de Sud la Premiile Oscar, Imperiul umbrelor/ The Age of Shadows (r. Kim Jee-woon) este un thriller de senzație, bazat pe fapte istorice petrecute la începutul secolului XX, pe vremea când Japonia se afla sub ocupație coreeană.

Fanii cinema-ului indian se vor reîntâlni anul acesta cu personajelefantasy-ului lui S. S. Rajamouli: Baahubali 2: Finalul / Baahubali 2: The Conclusion, cea de-a doua parte a aventurii fantastice care a înregistrat un succes record de box-office.

De la Cannes, unde s-a bucurat de o proiecție specială, vine La pazza gioia / Like Crazy (r. Paolo Virzì). Filmul, distribuit în România de Independența Film, urmărește prietenia emoționantă  dintre două paciente ale unei clinici de psihiatrie – jucate de Valeria Bruni Tedeschi și Micaela Ramazzotti – și aventura incredibilă care ajunge să le unească în căutarea fericirii.

Foto: TIFF 2017 – www.tiff.ro

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

12
/07
/19

44 de filme de scurt-metraj fac parte din selecția Filmul de Piatra #12 – Camp Edition! Dintr-un număr-record de 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima și directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecționat cele mai bune filme de scurtmetraj din România și Republica Moldova ale ultimului an.

09
/07
/19

Distribuită de Vertical Entertainment, filmul de acțiune „ANNA, regizat de Luc Besson, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 19 iulie.

09
/07
/19

Peter Parker revine la Cinema City în rolul supereroului prietenos în „Spider-Man: Far From Home”, următorul capitol al seriei care se continuă după acțiunea din „Avengers: Endgame”. Deși decide să se alăture celor mai buni prieteni ai lui într-o vacanță europeană, planul lui de a renunța la statutul de supererou pentru câteva săptămâni este lăsat în urmă rapid când acceptă să îl ajute pe Nick Fury să descopere misterul atacurilor care creează haos pe continent.

07
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Iubitorii de cinema realist au la dispoziție în cinematografe filmul „Saf”, regizat de turcul Ali Vatansever, o coproducție Turcia-România-Germania. Pasionații de un cinema-fantezie pot alege „Nopți magice”, al consacratului regizor italian Paolo Virzì. Ambele filme au probleme, în special la scenariu, dar propun și câteva idei bune.

05
/07
/19

În cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc la Vaslui, proiecția reprogramată a filmului Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, va avea loc sâmbata, 6 iulie, de la ora 21:00, în prezența regizorului și scenaristului Cristian Mungiu. Intrarea la proiecții este liberă.

04
/07
/19

Pe 5 iulie, intră în cinematografe filmul „Nopți magice”, în regia lui Paolo Virzì, intitulat după memorabilul imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato. În așteptarea filmului a cărui acțiune se desfășoară în decorul fascinant al Romei, vă propunem un interviu cu actrița Irene Vetere.

04
/07
/19

Patru bărbați bine de 50+ (Russell Crowe, Javier Bardem, Tom Cruise & Johnny Depp) si o femeie frumoasă (Sofía Boutella - balerină și actriță de origine algeriană).

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

03
/07
/19

Leonardo DiCaprio este copreşedinte al unei noi organizaţii menite să combată schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii şi să apere drepturile indigenilor. DiCaprio a pus bazele organizaţiei Earth Alliance (lansată marţi, 2 iulie) împreună cu femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi cu investitorul şi filantropul Brian Sheth.

Page 5 of 244« First...34567...102030...Last »