Deschidere TIFF la București: „Dineu cu vecinii de sus” la Roaba de Cultură, pe 23 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/deschidere-tiff-la-bucuresti-dineu-cu-vecinii-de-sus-la-roaba-de-cultura-pe-23-iulie/

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea şi pe marele ecran din capitală. Bucureştiul se află pe lista celor 20 de localităţi din ţară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2021

O comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne, Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental/ The People Upstairs (regia Cesc Gay, 2020) îi are în centru pe Julio şi Ana, care sunt împreună de mai bine de 15 ani. Abia dacă se mai privesc, iar certurile au devenit o constantă în relaţia lor. În această seară, Ana i-a invitat la cină pe vecinii de sus. Sunt puţin mai tineri, iar gemetele frecvente ce se aud din apartamentul lor au devenit o sursă de tensiune pentru Julio și Ana. Și ce nu știu gazdele este că această cină se va transforma pe neaşteptate într-un tsunami al emoţiilor.

Filmul a fost nominalizat la cinci premii Goya și are pe afiș vedete spaniole precum Javier Cámara, unul dintre actorii favoriți ai lui Pedro Almodóvar, cunoscut și din serialele The Young Pope și Narcos, și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking). La TIFF, filmul este prezentat în cadrul secțiunii Focus Spania.

Proiecția va avea loc la Roaba de cultură (Parcul Herăstrău), începând cu ora 21:30.

Bilete sunt deja disponibile aici 👉 https://bit.ly/bucurestiTIFF202.

Evenimentul va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de protecție în vigoare.

 

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.