-->

Descoperă Bucureştiul artiştilor!
https://www.ziarulmetropolis.ro/descopera-bucurestiul-artistilor/

Art in Bucharest şi Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureştiul artistic. Participă la concurs şi te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Țăran, cu artistul vizual Zoiţa Delia Călinescu şi cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuţi fotografi contemporani, Josef Koudelka.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2013

Art in Bucharest şi Ziarul Metropolis te invită sâmbătă, 30 noiembrie, la o plimbare prin Bucureştiul artistic. Participă la concurs şi te vei putea întâlni cu sculptorul Lucian Ţăran, cu artistul vizual Zoiţa Delia Călinescu şi cu imaginile unuia dintre cei mai cunoscuţi fotografi contemporani, Josef Koudelka.

Turul începe la ora 11.oo, la intrarea în Parcul Cișmigiu (de pe Bd. Regina Elisabeta) și durează trei ore.

Prima vizită va fi la atelierul sculptorului Lucian Țăran, despre ale cărui lucrări se spune că „ajunge să le vezi o singură dată pentru ca amintirea lor să te bântuie obsesiv: vasele, decorate cu spirale și forme geometrice și culori vii (cărămiziu, alb și negru), amintesc de ceramica neolitică de la Cucuteni; iar figurinele, majoritatea supradimensionate, îți aruncă în față, neobrăzat, un subiect tabu la români: sexul.” (Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art).

La al doilea popas, veți fi așteptați de Zoița Delia Călinescu, o artistă care folosește stencils și alte tehnici de street art.

La final veți vizita ,,Invasion 68 Praga”, expoziția de fotografie a lui Josef Koudelka. Tot atunci îl veți cunoaște pe René Kubášek, directorul Centrului Ceh din București, care va vorbi despre „Primăvara de la Praga” și despre compatriotul său – unul dintre cei mai cunoscuți fotografi contemporani.

Art in bucharest

Art in Bucharest vă invită la expoziţia „Invasion 68 Praga“

Participă la concurs!

Răspunde într-un comentariu la întrebarea „Care este locul tău preferat din București?” până joi seara, 28 noiembrie, și ești automat înscris în tragerea la sorți. Câștigătorul locului la turul ghidat organizat de Art in Bucharest va fi anunțat pe site-ul Ziarului Metropolis vineri dimineața.

Foto: Art in Bucharest

Concursul s-a încheiat. Câștigătorul este DOBRE ANDREEA. Felicitări!

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

19
/09
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

10
/09
/24

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.

05
/09
/24

Expoziția itinerantă “IdentitAR feminin”, un proiect digital multimedia, cu animații 3D și realitate augmentată, însoțit de muzică, sunet, spectacole lectură și dezbateri, va fi prezentată în patru orașe din România: Câmpulung Muscel, Sfântu Gheorghe, Suceava și Râmnicu Vâlcea. Turneul debutează pe 7 septembrie, într-un spațiu alternativ - Convivial, din Câmpulung Muscel.