Descoperă România cu Peter Hurley. Pur și simplu…
https://www.ziarulmetropolis.ro/descopera-romania-cu-peter-hurley-pur-si-simplu/

Irlandez. Unul dintre cei mai autentici şi buni români pe care îi ştiu. Când vorbeşte despre România („E o ţară aşa de bogată, nici nu vă daţi seama!”) te face să te (re) îndrăgosteşti şi tu de ea cu pasiune, cu acel realism care ştie că, uneori, obstacolele sunt mari şi entuziasmul e greu pus la încercare, dar care totodată vede şi simte cât Bine, Frumos, Adevăr şi Frumuseţe e aici.

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 aprilie 2017

A bătut la pas, pe vreme de iarnă, „Drumul Crucilor”, de la Săpânța cea care a pus laolaltă moartea și veselia, până la Muzeul Satului din București, bazându-se pentru adăpost și hrană doar pe legendara omenie a românilor. Apoi a pus acest drum prin sufletul adânc al țării într-o carte care, vă dau în scris, o să vă bucure inima. An de an, de 7 încoace, pune multe cărămizi (muncă, efort, bani, timp, nădejde, încredere, și mai ales tare multă dragoste) la temelia Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel din Maramureș.

Am fost acolo anul acesta, și vă urez binecuvântarea să ajungeți acolo sau măcar să vă hrăniți gândurile și sufletul cu lucrurile frumoase pe care le face Petru al lu’ Hurley în, cu și pentru tradițiile și cultura populară adevărate din acest miez de Românie frumoasa, Maramureșul. Despre acest drum de poveste (reală), festivalul din Maramureș și multe alte lucruri profund frumoase din și cu România vă invităm să aflați în documentarul realizat de Agerpress în vara acestui an – cu subtitrări în engleză, că-i prea fain să ținem doar pentru noi.

Un documentar realizat de AGERPRES, autor: Camelia Moise, editor: Marilena Gheorghiță, editor online: Gabriela Badea). Subtitrare in limba engleză.



17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.