DESENe de Andrei Tudoran la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/desene-de-andrei-tudoran-la-pleshoo-contemporary/

Miercuri, 1 octombrie 2014, desenele şi experimentele grafice ale lui Andrei Tudoran evadează din arhiva sa personală, în care stau închise de obicei, ieşind la aer doar pentru a puncta o evoluţie sau a oferi o soluţie, şi se caţără pe pereţii galeriei Pleshoo Contemporary, pentru a-şi revendica propriile calităţi în faţa picturii mult mai cunoscute a artistului.

Un articol de Ştefania Dumbravă|1 octombrie 2014

Un deceniu de căutări și elucidări ale formei devine un subiect în sine: investigarea figurii și a siluetei umane, laitmotivele lucrărilor artistului, mereu prezente, indiferent de „tratamentul” la care sunt supuse pentru a răspunde voinței picturale.

În mod obișnuit, pentru un pictor, desenele servesc doar la formarea sa artistică, iar apoi în „laboratorul” artei sale, în primele etape ale formulării compoziției.

Pentru un artist cerebral și analitic cum e Tudoran, pentru care exactitatea formei și a realității joacă un rol primordial în procesul de dinamitare a lor, era de intuit că desenul joacă un rol mai important decât pentru un pictor exclusiv colorist.

Surpriza apare însă atunci când, prin juxtapunerea a zece ani de lucrări care caută să epuizeze tot ceea ce desenul poate aduce de interes pentru artist, de la ireproșabilul desen pur academic la formule minimaliste esențializate, desenele nu mai sunt doar o serie de etape preliminare. Ele devin, scoase din contextul Andrei Tudoran funcționalității limitate care le este atribuită de obicei, o rețea de duble oglinzi retrospective și introspective, mărturii ale unei evoluții artistice constante, precum și ale înclinațiilor ludice către experimentul grafic în linogravură sau peniță, cu accente ocazionale de culoare sau în negativ.

Semi-parodic prin rememorarea atmosferei expozițiilor de sfârșit de semestru sau de an, a căror experiență formează orice student de instituție artistică (în cazul lui Tudoran, liceul de artă Nicolae Tonitza și apoi Universitatea Națională de Arte), și prin recapitularea sinoptică a sumei lor de un deceniu, demersul lui Andrei Tudoran are tonul lejer pe care doar siguranța pe propriile mijloace de expresie îl poate justifica.

Vizibilă la fel de bine în liniile sigure ale creionului sau cărbunelui și în tușele care construiesc direct siluetele, atunci când pictorul caută spontaneitatea și esența expresiei, siguranța prezenței de desenator a lui Tudoran cucerește dreptul la autonomie al lucrărilor expuse, care se prezintă ca un corpus unitar de studii cu identitate proprie.

Foto: DESENe de Andrei Tudoran – Pleshoo Contemporary



23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.