Desene de Banksy, vândute la licitaţie cu aproape 580.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/desene-de-banksy-vandute-la-licitatie-cu-aproape-580-000-de-euro/

O colecţie ce include 32 desene create de Banksy, renumitul artist stradal originar din Bristol, a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 euro) la o licitaţie organizată joi în Marea Britanie.

Un articol de Liliana Matei|1 Februarie 2015

Licitaţia a fost organizată la Londra de casa Bonhams, informeazăbbc.com, preluat de Mediafax. Colecţia de desene a fost pusă în vânzare de proprietarul galeriei de artă Steve Lazarides.

Reprezentanţii casei Bonhams spun că acele opere de artă “au performat extrem de bine”, iar 30 dintre cele 32 de desene create de Banksy au fost vândute cu preţuri care au depăşit estimările specialiştilor.

Cel mai scump dintre loturi a fost “Rude Copper”, un desen ce prezintă un poliţist care ridică degetul mijlociu într-un gest sfidător. Acest desen s-a vândut cu 32.500 de lire sterline (43.390 euro).

Următoarea lucrare, prin prisma preţului de vânzare, a fost “Christ with Shopping Bags”, care a fost achiziţionată cu 22.500 de lire sterline (30.039 euro).

Desenul “Flower Thrower” s-a vândut cu 20.625 de lire sterline (27.536 euro), iar desenele “Laugh Now” şi “Festival” au fost tranzacţionate cu 20.000 de lire (26.700 euro) fiecare.

Lucrările lui Banksy au fost incluse în licitaţia “contemporary lifestyle” în cadrul căreia o serie de opere create de Damien Hirst şi Conor Harrington s-au vândut la rândul lor cu preţuri ce au depăşit estimările specialiştilor.

În total, licitaţia organizată de casa Bonhams a generat încasări de peste 1 milion de lire sterline (1,3 milioane euro).

Banksy a devenit un pictor contemporan extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale în graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.

Banksy a apărut şi a regizat documentarul “Exit Through the Gift Shop”, în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Banksy, un reprezentant al curentul street art, este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]

Page 46 of 46« First...102030...4243444546