Design românesc, prin Dizainăr, la Salonul Internațional de Mobilă de la Milano
https://www.ziarulmetropolis.ro/design-romanesc-prin-dizainar-la-salonul-international-de-mobila-de-la-milano/

Până pe 14 aprilie, Dizainăr va reprezenta designul românesc la Salonul Internaţional de Mobilă de la Milano.

Un articol de Andrada Văsii|10 Aprilie 2013

Până pe 14 aprilie, Dizainăr va reprezenta designul românesc la Salonul Internațional de Mobilă de la Milano.

18 designeri români vor expune în cadrul salonului cu prilejul inițiativei Dizainăr, primul magazin-concept de mobilier de autor și obiecte de design, ce promovează exclusiv designul românesc.

Pentru prima dată designerii români sunt reprezentați în cadrul Salonului Internațional de Mobilă de la Milano sub umbrela mai largă a unei declarații de statut – designerii români au reușit să pună pe picioare o piață vibrantă de artă și concept, capabilă să concureze la standardele internaționale.

În cadrul salonului de la Milano sunt expuse cele mai noi lucrări semnate 201 Design Studio, Alexandru Ghilduș, Anca Fetcu, Atelier A4, Cai Verzi pe Pereți, Cătălin Popa, Dragoș Motica, Izzy Design, Lemps, Mădălin Gheorghe, Mihnea Ghilduș, Milena Buiculescu, Old New Design, Project Zulu, Radu Baiaș, Ruxandra Sacaliș, Silva Artis, Silvia Cornea.

Este foarte important să fie prezenți la Milano, chiar dacă nu vând imediat. Lumea prinde încredere în ei, iar ulterior lucrurile își vor urma cursul firesc. Vor primi comenzi și vor crea mai cu încredere. Ne-ar plăcea să vedem acest gen de dezvoltare pe piața designului românesc și să știm că Dizainăr a fost parte din evoluție.

Salonul Internațional de Mobilă de la Milano este cel mai important târg de gen de pe harta Europei, astfel că prezența designerilor acolo și a noastră alături de ei, declară un manifest destul de amplu – acela că ne aliniem în sfârșit cu tendințele lumii. E ca atunci când te bucuri că în sfârșit poți să joci în echipa celor de-a 12a, chiar dacă încă n-ai terminat a zecea. ( Mihnea Ghilduș, fondatorul Dizainăr)

Pentru a se asigura că publicul de acasă trăiește cu aceeași bucurie performanța designerilor români, Dizainăr îi va ține la curent cu toate activitățile prin intermediul paginii de Facebook. O pagină specială pe site va fi dedicată evenimentelor de la Milano.

 

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

06
/08
/18

Reclama online realizată de Montreal Museum of Fine Arts pentru expoziţia de vară a fost blocată de platforma Facebook pentru că folosea nuduri abstracte pictate de Pablo Picasso. Muzeul a fost nevoit să ia legătura direct cu compania, pentru a reuşi să publice online advertorialul (puteți vedea reclama video în interiorul articolului).

03
/08
/18

Veniţi pe 10 august la “concert”? La care concert - vor întreba cei care se vor uita la fotografia de mai jos, ce pare a fi realizată în timpul unui astfel de show muzical, pe un mare stadion al lumii.

03
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

02
/08
/18

Expo ShortFest 2018, platforma de expoziție a Festivalului Internațional de Scurtmetraj Arkadia ShortFest, propune un performance interactiv semnat de Mihai Zgondoiu.  Expo ShortFest promovează în fiecare an proiecte artistice apreciate național și internațional, amenajate în spații neconvenționale, transformând astfel experiența iubitorilor de artă într-una cât mai autentică. 

02
/08
/18

Fundația Calea Victoriei îi așteaptă pe cei doritori, în luna august, cu o varietate de cursuri și evenimente culturale: de la dezvoltare personală până la arte, de la exercițiile de autenticitate și înțelepciunea Poveștilor din „1001 de nopți” până la designul interior ca modalitate de a crea Spații fericite.

Page 5 of 46« First...34567...102030...Last »