Despre Anul dispărut. 1989. Cu sinceritate
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-anul-disparut-1989-cu-sinceritate/

Un spectacol care re-construieşte anul 1989, ca un puzzle format din amintirile echipei Teatrului Mic din Bucureşti. O radiografie a acelor timpuri, un prilej de interogaţie pentru noi, cei de azi.

Un articol de Corina Dima|24 februarie 2016

Pornind de la un text foarte puternic al dramaturgului Peca Ştefan, sub bagheta regizoarei Ana Mărgineanu, piesa încearcă să reconstituie (în mod real) ce făceau membrii Teatrului Mic în anul 1989, conform destăinuirilor acestora. Crâmpeiele de amintiri, cu personaje reale de atunci, prezente acum pe scenă – oglindesc universul oamenilor din teatru, respectiv viaţa din acele timpuri.

Ce aduce nou acest spectacol sunt perspectivele sau abordarea subiectelor şi conţinutul poveştilor. Descoperi un fel de cercuri concentrice sau mai multe planuri –  acestea ajută spectatorul să descifreze cu mai multă claritate realitatea acelor vremuri, din mai multe unghiuri.  Există planul poveştilor: la serviciu, în familie sau în jocul copiilor. Planul personal, intim versus cel colectiv, general. Planul istoric: contextul mondial din 1989, ce se întâmpla în România  în anul respectiv şi cum se reflectă azi, după 27 ani realităţile din trecut. Legătura dintre trecut şi prezent este reprezentată de chiar oamenii de pe scenă, care ne mărturisesc diverse fapte; aceştia îi îndeamnă şi pe spectatori la introspecţie, la exerciţii de memorie şi sinceritate, spuse la scenă deschisă.

Elementul central al acestor cercuri concentrice este chiar comunismul, cel care deformează şi transformă toate celelalte planuri. Prin mijloacele de control ale Securităţii omiprezente, care te pedepseşte la cea mai mică abatere (îţi pierdeai slujba sau ajungeai în puşcărie) se sădeşte  în sufletul tuturor frica de sistem şi de pedeapsă. Astfel, din dorinţa de a-şi păstra confortul minim al traiului de zi cu zi, oamenii ajung să mintă, să îşi trădeze familia, nu mai au păreri sau aspiraţii de viitor, se înrăiesc şi luptă permanent (uneori fără să îşi mai dea seama, o văd ca pe o normalitate) cu sistemul, nu mai ai încredere în nimeni, ajungând la un fel de dezumanizare şi uniformizare generalizată.

Familia

Cea mai puternică dintre scene este cea a familiei, unde replicile surprind atât de bine ce se întâmpla pe vremea aceea. Oamenii nu mai comunică între ei, se mint de dragul aparenţelor în ochii lumii („Ce o să zică colegii, fiica unui inginer a rămas însărcinată la 17 ani…”), se trădează unul pe altul (soţ pe soţie, soră pe soră) în numele unei fals adevăr, de a fi în rând cu ceilalţi, cu o lume care îţi impune anumite reguli (pe care nu ai voie sa le pui sub semnul întrebării şi pe care trebuie să ţi le însuşeşti) şi te ţine sub control.

e8ec2

Realizezi cum neîncrederea şi frica (propagată constant de comunism)  a pătruns atât de adânc, până în cele mai mici detalii ale familiei, unde a erodat şi a distrus orice fărâmă de umanism. În acele timpuri, schilodită de frică şi lipsă de încredere, societatea românească nu prea  mai avea repere. I se anihilase  liberatea de exprimare şi valorile.

Actorii

Actorii Teatrului Mic se întruchipează pe ei înşişi – pe cei de atunci şi cei de acum, într-un joc cu multă energie, dăruire şi umor. Povestea este şi despre ei iar acestă implicare personală se simte, dincolo de cuvinte. Se simte că le place să joace. Prin istorisirile din ciocnirea cu „sistemul’’, Gheorghe Visu şi Maria Ploae aduc un plus de sinceritate şi realism fiecărei replici sau monolog. Ei au trăit acele vremuri intense şi stau în faţa noastră, dovadă a trecutului şi prezentului totodată.  Isabela Neamţu şi Mihaela Rădescu interpretează roluri feminine puternice: de tovarăşă dirigintă care încearcă să păstreze principiile, soră şi mamă dedicată care ştie să le rezolve pe toate (mai puţin viaţa ei personală) sau mamă în căutarea fiului dispărut.

Rolurile de copii la joacă în faţa blocului, cu cheia la gât, sunt interpretate cu spontaneitate de Ilinca Manolache, Viorel Cojanu şi Cuzin Toma/ Virgil Aioanei. Atrage atenţia Ilinca Manolache – personajul fetiţei răutăcioase (fiica unui securist) care, ca într-o oglindă a oamenilor mari, decide ce e bine şi ce e rău în grupul de copii. Un mic tiran, ea dictează ce are voie să facă fiecare membru al clubului Cutezătorii, fără drept de apel („Dacă mă întrerupi, te exclud!”). Un gest cheie este cel în care îşi acoperă urechile cu mâinile atunci când un copil începe să povestească, că ascultă acasă radio România Liberă. Îndoctrinarea şi transformarea copiilor dă fiori.

Prin punctările şi intervenţiile sale (director de teatru, securist or tată) actorul Gheorghe Visu este cel care se remarcă, aducând  coeziune şi echilibru jocului şi poveştilor.

Poveştile

Poveştile sunt despre frig în casă sau la teatru, despre lipsa mâncării şi statul la coada (uneori cu leşin), parizerul pus pe reşou, despre prins bulgarii la televizor, copiii care se duc în practică la muncile câmpului, despre Ana Blandiana sau Mircea Dinescu, uniforma cu cravată roşie de pionier, dulciuri occidentale primite din străinătate (guma cu surprize), filme privite la video pe furiş, fără să ştie prea multă lume despre asta  ca să nu dai de bănuit („un video costă cât o Dacie”), despre completarea oracolului, bancurile cu Ceauşescu, copii care joacă Frunza în faţa blocului.

Cuvinte şi expresii

„Să ne luăm angajamentul. Tu eşti elementul problemă? Cine ştie ce a mai adus pe lângă dulciuri din strănătate… Să luăm măsuri să nu se propage astfel de glume. Să fii atent cui îi spui să ia loc şi cu ce ton.. Aşa te-am crescut? Ce a fost în capul vostru?…Eu îmi sacrific viaţa. În familia noastră nimeni nu a divorţat până acum. Femeie la casa ta, după facultate.Nu a raportat ce a văzut pe şantier. Prea multă iniţiativă strică.”

Cuvintele Elenei Ceauşescu din decembrie ’89 transpuse într-un mod original, fragmentat, cu intonaţii variate (într-un discurs al Isabelei Neamţu) te zdruncină. Re-compui discursul din bucăţile pe care le auzi şi realizezi că îl ştii atât de bine, că e acolo undeva… „Linişte, linişte! Alo! Staţi liniştiţi! Staţi liniştiţi, oameni buni!…Vorbeşte-le, vorbeşte-le! Alo! Tovarăşi, ce e cu voi ? Staţi liniştiţi! Nu auziţi?… Ce faceţi, măi copii, măi!…”

Să nu uităm. Sau să aflăm

Pentru cei care au trăit acele vremuri: spectacolul te transpune, te răscoleşte şi te provoacă să îţi pui întrebări. Despre tine, despre valori, despre România. Şi iar conştientizezi urmele-amintire păstrate în societate. Orice demers artistic pe acest subiect este salutar – ca o datorie morală, în care încercăm să nu ne uităm istoria şi să tragem învăţăminte.

Pentru cei care nu au trăit acele vremuri: e momentul să afle, să discute cu ceilalţi, să pună întrebări, să încerce să înţeleagă. Este istoria care s-a încheiat acum 27 ani şi a lăsat urme. Să nu mai facem greşeli.

Îndemnul, în sens retoric, de la finalul piesei rămâne: „Întrebaţi-i pe cei care au puterea!”

INFO

Anul dispărut. 1989

de Peca Ştefan. regie: Ana Mărgineanu

Cu: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Isabela Neamţu, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Viorel Cojanu şi Cuzin Toma/ Virgil Aioanei

Scenografie: Anda Pop; Coregrafie: Andreea Duţă; Video design: Cinty Ionescu

Teatrul Mic (str. Constantin Mille nr 16). Durata: 1h50min. Preţ bilet: 10 – 35 lei.
FOTO: Andrei Runcanu

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.