Despre Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-arta/

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani tocmai a prezentat la Improteca (un spaţiu teatral nou în capitală, amplasat pe strada Comăniţa, la numărul 9), spectacolul „Artă”, o piesă de Yasmina Reza, regizată de Teodora Câmpineanu. 

Un articol de Andrei Crăciun|17 aprilie 2019

Un spectacol în care joacă actorii Răzvan Ilie, Alexandru Dobynciuc și Ionuț Iftimiciuc (scenografia: Gelu Rîșca). În București, „Artă” poate fi văzut din nou pe 10 mai, tot la Improteca.

Arta se ascunde de cele mai multe ori în aceste spații mici, care n-au apucat încă să cunoască succesul și să fie ruinate de glorie, în aceste locuri de la margine unde sufletul încă există.

Improteca este un asemenea loc. Și nu e deloc o întâmplare că aici am văzut Artă.

Spectacolul regizat de Teodora Câmpineanu e, în definitiv, o formă de magie foarte omenească. Textul scris de Reza este excepțional (cine nu știe cum scrie Reza?), actorii sunt încă foarte tineri și au acea poftă de a spune o poveste care contează – e o poftă care de mult a dispărut din inimile atâtor și atâtor consacrați.

Ei sunt încă la poalele Everestului și totul este posibil și ei pun totul în jocul lor. E o bucurie să mai vezi asemenea spectacole, care se ridică, și încă mult, peste media spectacolelor din oraș.

Povestea. Yasmina Reza reușește o splendidă satiră la adresa căderii artei în ridicolul timpului prezent. E o poveste despre problemele societăților cu nazuri, așadar nimic despre marginali aici. La un moment dat se spune chiar și numele lui Seneca – dați-vă seama până unde se ajunge.

Povestea. Un cetățean cumpără un tablou alb, cu mici dungi albe (poate gri?), care se pot sau nu se pot distinge când mijești ochii. A dat pe acest tablou sute de mii de euro, ceea ce îl scoate din minți pe cel mai bun prieten al cetățeanului, care bineînțeles că îl acuză de snobism, dacă nu de prostie.

Și apoi totul se deșiră: prietenia, adevărurile tăcute, vanitatea oamenilor, morala și ficățeii lionezi din restaurantele fandosite unde nici măcar nu se mai ajunge.

Personajul meu preferat este Yvan. Yvan urmează să se căsătorească, dar nu din dragoste, lucrează la o papetărie, le dă dreptate tuturor, merge la psihanalist și are vocea aceea blazată a conștiinței în secolul XXI. Yvan încasează, el este sacul de box fără de care ce prietenie ar mai putea rezista?

Yvan este cel mai uman și, paradoxal, cel mai puternic dintre personajele create de Reza – nu era vorba (încă de la domnul nostru Cehov) că importantă e puterea noastră de a îndura? Cât mai putem să îndurăm acum, în mileniul al III-lea?

În felul său, purtând oglinda în fața noilor moftangii ai timpului prezent, spectacolul Artă dă un răspuns care durează.

Cât mai putem îndura?

Și mai este și acea incredibilă poezie de la sfârșit, când în sfârșit în tabloul alb se întâmplă ceva, ceva pentru totdeauna.

Și bineînțeles că nu o să vă spun acum ce anume.

Și apoi totul se deșiră: prietenia, adevărurile tăcute, vanitatea oamenilor, morala și ficățeii lionezi din restaurantele fandosite unde nici măcar nu se mai ajunge.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?