„Despre cum nu am ratat o literatură grozava“ de Angela Baciu va fi lansată la Cărturești Verona!
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-cum-nu-am-ratat-o-literatura-grozava-de-angela-baciu-va-fi-lansata-la-carturesti-verona/

Vineri, 19 iunie 2015, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona, Bucureşti,  poeta şi publicista Angela Baciu lansează cartea de interviuri  ”Despre cum nu am ratat o literatură grozavă”, Editura Junimea (Iaşi). Invitaţi: Nora Iuga, Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany, Mihail Gălăţanu şi Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea.

Un articol de Rhea Cristina|14 iunie 2015

Angela Baciu este poet, publicist, jurnalist, promotor cultural si manager de proiecte cultural-educaționale. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, Angela Baciu este autoare a 16 cărţi de poezie, publicistică şi literatură pentru copii, fiind răsplătită cu numeroase distincții, diplome și premii. A fost desemnată de revista Avantaje drept „Femeia Anului 2011”.

Turneul de promovare a cărţii de interviuri, publicată la editura Junimea, a început pe 14 martie 2015 la Târgul de Carte “Librex” autoarea întâlnindu-se cu cititorii la Iaşi, Piatra Neamţ, Chişinău, Galaţi, Brăila, Bârlad, Câmpina, Ploieşti, Constanţa, Mamaia, Buşteni, Târgul de Carte “Bookfest” Bucureşti. Cartea este lansată şi la Zilele Eminescu 13/15 iunie 2015 la Botoşani, la Suceava, Craiova, s.a.

„Am început această nouă carte de interviuri DESPRE CUM NU AM RATAT O LITERATURĂ GROZAVĂ (publicată la editura Junimea din Iaşi) promiţându-mi mie şi cititorului că nu voi renunţă la dialog, la dorinţa de a-l cunoaşte pe artist aşa cum e el. Şi atunci mi-a venit ideea să-i transform pe interlocutorii mei în „personaje de poveste“ – o poveste despre vieţi de domni şi doamne, despre scriitori din diferite generaţii, pe care îi leagă ceva preţios: prietenia literară şi cuvântul scris.

Va veţi întâlni cu Norman Manea, Nora Iuga, Constantin Abăluţă, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Adrian Alui Gheorghe, Angela Furtună, Lucian Vasiliu, Liviu Antonesei, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea s.a. (şi nu va spun mai mulţi autori să fiţi curioşi să citiţi cartea!).

O poveste-călătorie despre împliniri, credinţe, călătorii, mari iubiri şi dezamăgiri, despre cine poate primi Premiul Nobel, despre debuturi, amintiri din tinereţe şi spaime la bătrâneţe, repere în literatură, despre întâmplări uitate şi dialoguri cu cei plecaţi la îngeri, imaginate poate, despre nelinişti, melancolii …despre…ei, despre multe. Urmează amintirile, povestirile mele despre scriitorii pe care i-am cunoscut…“ (Angela Baciu)

Foto coperta carte interviuri si fotografie scriittoare: Adrian Mociulschi



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.