Despre Eminescu, omul – primul spectacol al lui 2015 la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-eminescu-omul-primul-spectacol-al-lui-2015-la-teatrul-national-din-timisoara/

Ziua de 15 ianuarie este foarte importantă în calendarul culturii române. Ziua Naţională a Culturii marchează, simbolic, naşterea limbii române moderne, prin unul dintre marii ei creatori – poetul nepereche Mihai Eminescu.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2015

La 165 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, publicistului, dramaturgului, traducătorului Mihai Eminescu, Teatrul Național din Timișoara lansează joi, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio UȚU, prima premieră a noului an – EMINUL MEU IUBIT, un spectacol tandru, al intimității, un spectacol despre Eminescu, omul.

Scenariul imaginat de Sabin Popescu retrasează una din poveștile frumoase și triste, intrate deja în legendă – iubirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, două spirite pe cât de apropiate, pe atât de diferite, unite de ceva mai presus decât ei.

Scrisorile lor, triste, pasionale, comice – într-un cuvânt, umane – se transformă în replică teatrală, prin interpretarea actorilor Colin Despre EminescuBuzoianu și Iuliana Crăescu.

Spectacolul developează omenescul, prea-omenescul unei relații a unui om, dar în care răzbate cu prisosință sublimul relației, chinurile ei, spiritualizarea. Apropiindu-te de Eminescu ca om de teatru observi că de fapt Eminescu te iubește – Sabin Popescu, regizor

Scenografia este semnată de Krisztina Nagy (costume) și Zsolt Fehervári (decoruri). Muzica aparține lui Ilie Stepan, mișcarea scenică poartă amprenta lui Alin Radu, conceptul video îi aparține lui Lucian Matei, light-design-ul fiind creația lui Florian Putere

Nu în ultimul rând, regizorul Sabin Popescu semnează acest spectacol.

Foto: Despre Eminescu – tntimisoara.com

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.