Despre inutilitatea gloriei în teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-inutilitatea-gloriei-in-teatru/

Săptămâna trecută am avut spectacol la Teatrul Naţional. Pe lângă activitatea de coordonare a Teatrului Studenţesc Podul, sunt actor-colaborator al Teatrului Naţional. Cele două „locuri de muncă“ sunt diferite, dar senzaţia este că s-ar putea completa unul pe celălalt.

Un articol de Mihai Munteniţă|27 Martie 2013

Săptămâna trecută am avut spectacol la Teatrul Naţional. Pe lângă activitatea de coordonare a Teatrului Studenţesc Podul, sunt actor-colaborator al Teatrului Naţional. Cele două „locuri de muncă“ sunt diferite, dar senzaţia este că s-ar putea completa unul pe celălalt.

În primul rând, teatrul de la Casa de Cultură este ceea ce s-ar putea numi „o şcoală pregătitoare“ – aşa cum am mai spus – unde munca cu studenţii pare nesfârşită. Niciodată nu se poate spune că ai terminat ceva. Tot timpul mai e de lucrat, de inventat, de cercetat. Este aidoma unei case la ţară ce necesită constant îmbunătăţiri; teatrul studenţilor de la Pod reprezintă, în esenţă, un laborator de cercetare.

La Teatrul Naţional, lucrurile stau altfel. Acolo îşi dau mâna profesionalismul, rutina, meşteşugul. Nu ai timp de cercetat. Faci ce ţi se spune, faci ce ai învăţat, faci ce ştii. Laşi şcoala în urmă, îţi mobilizezi instrumentele şi le pui în valoare pe cele dobândite. Un spectacol trebuie să prindă contur. Vine regizorul, montează, dă premiera şi gata.

Deşi cele două activităţi pe care le întreprind, Naţionalul şi Podul, sunt complementare, am impresia că vine o vreme când „joaca de-a experimentul“ trebuie, treptat, moderată. Timpul „jucăriilor“ trece şi vine momentul în care trebuie să te maturizezi. Într-o lume în care „arta nu se poate face pe stomacul gol“ trebuie să dai din coate. Dar… să revenim.

Într-una din pauzele spectacolului în care jucam, am surprins o conversaţie între doi colegi:
„ – Ce faci mâine seară? Ai spectacol? întreabă unul.
– Da, am la Mic! răspunde celălalt.
– Merită?
– Da, îmi dă o motivaţie, pentru că de mult nu mai fac lucrurile pentru glorie.
– Da! Măcar dacă ar fi un fel de mâncare bun, dar nu e! E doar glorie şi nu faci nimic cu ea.“

Conversaţia celor doi m-a pus pe gânduri şi m-a determinat să mă gândesc mai serios. Să încerc o maturizare? Ar fi timpul, chiar dacă se spune deseori că un actor trebuie să aibă inocenţa copiilor; să aibă puterea de a juca cu plăcerea unui copil. Dar doar pe scenă, la lucru, nu şi în viaţa reală – asta nu se menţionează.

Cred că unul din motivele principale pentru care vox populi condamnă actorii este reprezentat de această voluptate a actorilor de a juca şi în viaţa reală. Această perversitate pe care actorii o aplică în viaţa de zi cu zi. Nu mai ştii dacă şi când poţi avea încredere într-un actor care îţi vorbeşte în afara scenei. Joacă un rol? Vorbeşte serios sau doar îşi bate joc? De ce se comportă atât de bizar? „Este un mare actor“ – se spune adesea, dar pe scara blocului îşi tratează vecinii ca pe nişte pigmei. „E un artist desăvârşit“ – dar şi-a părăsit familia din frica de responsabilităţi.

Asta aduce setea de glorie. Un dezechilibru, un autism artistic. La suprafaţă este întruchiparea idealului, pe interior – cea mai josnică fiinţă. Cuvinte frumoase dar comportament caustic.

A face ceva fără niciun fel de motivaţie poate atrage traume. Viaţa reală presupune sânge, sentimente, lacrimi, zâmbete, bucurie – lucruri palpabile. Cât mă priveşte, nu socotesc greşit a juca (şi) pentru bani, cum, de asemenea, nu consider incorect a alege responsabil gândindu-te la soţie, copil, familie.

Decât un trai improvizat şi, în speţă, fără un viitor cert, mai bine unul construit pe baze puternice şi trainice.

Acum două luni gândeam altfel.

Credit foto: Augustin Bucur – Mihai Munteniţă în spectacolul „Două loturi“, Teatrul Naţional Bucureşti

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

Page 1 of 1012345...10...Last »