Despre istoria lui Mayta
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-istoria-lui-mayta/

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

Un articol de Andrei Crăciun|8 aprilie 2019

Mario Vargas Llosa nu a fost blând cu Istoria lui Mayta. Îl consideră unul dintre romanele mai puțin reușite din fabuloasa sa carieră literară.

E adevărat, Istoria lui Mayta nu este cât Orașul și câinii sau Mătușa Julia și condeierul. Pe de altă parte, acestea sunt cărți pe care nu puteau să le dea zece scriitori din tot secolul XX. Nici măcar Llosa însuși mereu.

Nuanțele

Fără să fie un Everest, Istoria lui Mayta este o carte care ne folosește pentru a mai adăuga nuanțe la secolul XX. După cum știm, nuanțele nu ne prisosesc în a înțelege ceva din trecerea oamenilor pe pământ.

Istoria lui Mayta spune povestea unui revoluționar troțkist, Alejandro Mayta. Un comunist, deci. Un comunist care credea în revoluția continuă, deci.

Revoluția acestuia a eșuat, figura sa nu a apucat să intre în legendă. El nu a fost un Fidel Castro. El nu a fost un Che Guevara. Mayta nu a sfârșit nici ca martir, nici ca dictator.

A rămas doar un troțkist marginal din anii `50, care n-a apucat să mai facă o insurecție armată în Anzi.

De unde veneau fanaticii care au crezut în utopie?

Mario Vargas Llosa scrie o lucrare cu înțelegere față de sărăcia care ne-a dat istoria fanaticilor care s-au încrezut în utopie (pe atunci, fanaticii nici măcar nu știau că regimul politic visat de ei este o sângeroasă utopie).

Mizerabilă metropolă era acea Lima care i-a marcat epoca lui Mayta. Am fost cândva în Lima, Perú, și mi s-a părut că e o lume construită fidel din însemnările din cărțile lui Llosa. Am găsit un oraș splendid și ruinat, unul dintre cele mai fascinante și mai periculoase locuri de pe fața pământului. Un paradis fragil, mutilat de gunoaie, câini maidanezi, droguri și violență.

O baie, ca burghezii

Visul lui Mayta în anii `50 era acesta: să își permită să facă, fie și din când în când, o baie, ca burghezii. Nu-și permitea însă decât să-și țină picioarele într-un lighean cu apă rece, adusă de departe.

Mayta a fost un revoluționar periferic, activând în grupuri tot mai mici și mai ridicole. Când i s-a dat ocazia acțiunii, și-a ratat revoluția.

Povestea e lungă, Mayta va fi și trădat și încarcerat și învins, și va ajunge să-și trăiască anii din urmă tot într-o casă fără apă.

Ratarea și succesul

Nu devoalez subiectul cărții, Llosa e limpede de la început: scrie istoria unei ratări și e bine că ni se readuce în atenție această istorie (publicată inițial în 1986), acum când lumea a căzut într-o căutare frenetică a succesului în înțeles consumerist. Trăim o eră a obiectelor – am uitat că pe lume mai există și idei.

Istoria lui Mayta vine să ne arate că utopia cea mai seducătoare din secolul XX a fost o religie care a înlocuit în atâtea suflete vechile religii.

Greva foamei în solidar cu săracii lumii

În adolescență, Mayta, catolic fervent, a intrat într-o grevă a foamei, în solidar cu toți săracii lumii care nu aveau ce pune pe masă.

Forța comunismului (ca a tuturor religiilor) a stat – și Llosa a înțeles-o – în maniheism, în împărțirea lumii între buni și răi. În ochii comuniștilor, ei erau – desigur – binele, iar răul trebuia stârpit. Era – în această falsă logică – justificată stârpirea contrarevoluționarilor.

Și poate cea mai groaznică descoperire pe care o face troțkistul Mayta aceasta este: că lumea nu se împarte doar între buni și răi.

Nuanțe.

Puritatea și căderea în irealitate

Din cartea aceasta rămân cu o altă idee mare, idee llosiană, care, de asemenea, ne este utilă în această epocă înclinată spre adorație neîntemeiată: când cauți în politică puritatea, cazi în irealitate.

Istoria lui Mayta este un bun roman politic, o căutare de a înțelege ițele unui timp foarte complicat.

Încercarea lui Llosa este nobilă. Iar Istoria lui Mayta este o carte salvată tocmai de autenticitatea acestei căutări.

Visul lui Mayta în anii `50 era acesta: să își permită să facă, fie și din când în când, o baie, ca burghezii. Nu-și permitea însă decât să-și țină picioarele într-un lighean cu apă rece, adusă de departe.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.