Despre misterele și miturile Orientului, în cel de-al doilea volum al seriei „Măștile Zeului”, de Joseph Campbell
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-misterele-si-miturile-orientului-in-cel-de-al-doilea-volum-al-seriei-mastile-zeului-de-joseph-campbell/

După primul volum din seria „Măştile Zeului”, „Mitologia primitivă”, în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale şi arată cum acestea ne-au modelat înţelegerea lumii, văzută şi nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionaţi de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2023

Mitologia orientală explorează puterea și felul cum s-au dezvoltat miturile pe parcursul a cinci mii de ani în Egipt, Mesopotamia, India, China, Japonia, Tibet.

„Singura mare poveste a omenirii”, așa cum numea profesorul american Joseph Campbell totalitatea miturilor și simbolurilor universale, este cea care ne influențează existența încă din cele mai vechi timpuri, în viziunea sa. „<Mitul>, după cum văzuse Thomas Mann și după cum mulți dintre psihologii abisali vor fi de acord, este întemeierea vieții; el este schema atemporală, acea cucernică formulă în care intră viața, în timp ce din inconștient își reproduce trăsăturile”, preciza Joseph Campbell la începutul vastei sale opere, care a apărut în urma experiențelor trăite în timpul anului său sabatic petrecut în India și Asia de Est.

Cel de-al doilea volum, recent publicat în colecția „Misterele inconștientului colectiv”, le va da deschide acestora porțile Orientului pentru a explora puterea și felul cum s-au dezvoltat miturile pe parcursul a cinci mii de ani în Egipt, Mesopotamia, India, China, Japonia, Tibet. Mai mult decât atât, prin simboluri comparate și o analiză aprofundată, Joseph Campbell arată cum au evoluat marile filosofii și religii din aceste spații, incluzând hinduismul, budismul, taoismul și șintoismul. Cele trei părți distincte ale volumului „Mitologia Orientală”, „Separarea dintre Orient și Occident”, „Mitologiile din India” și „Mitologiile Orientului Îndepărtat” conțin, de asemenea, pilde și povești cu figuri mitologice reprezentative acestor spații.

Ampla lucrare a scriitorului american, dezvoltată între 1955 și 1969, „Măștile Zeului” mai cuprinde încă două volume în curs de apariție la Editura Trei, „Mitologia occidentală” și „Mitologia creativă”. Aceasta conține mitologia din întreaga lume, din antichitate și până în zilele noastre, și reprezintă o moștenire în permanentă evoluție și „un monument de învățătură, uimire și înțelepciune, conceput cu îndrăzneală și scris cu măiestrie de un om care se regăsește firesc atât în universul spiritual oriental, cât și în cel occidental. Din punct de vedere al conținutului, ca întindere temporală și anvergură spațială, dar și ca relevanță pentru necesitățile unei epoci, această lucrare este de neegalat,” caracteriza Henry A. Murray, profesor la Universitatea Harvard, opera „Măștile Zeului”.

Joseph Campbell (1904-1987), autor și profesor american renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După finalizarea cursurilor masterale, și-a continuat studiile la universități din Paris și München. Din 1934 a fost profesor la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată.

Pe parcursul vieții a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerurile „Eroul cu o mie de chipuri” și „Miturile care ne învață să trăim”. La Editura Trei a mai apărut Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers), carte care poate fi achiziționată atât în format tipărit, cât și sub formă de ebook.

13
/09
/24

„Patriot.Memorii” de Aleksei Navalnîi, memoriile tulburătoare ale celui mai proeminent disident de la începutul secolului XXI, este cea mai așteptată carte a anului la nivel internațional.

08
/09
/24

RECOMANDĂRI Toamna ne aduce în librării și biblioteci cărți nou publicate din America, Japonia, Spania, Germania și Ungaria. Inepuizabil și seducător, romanul rămâne cel mai popular gen. Ziarul Metropolis vă recomandă să vă petreceți timpul cu oricare dintre aceste romane, care merită toată atenția.

16
/07
/24

Ce mai citim? O colecție de fabule din înțelepciunea japoneză, șase proze scrise de Osamu Dazai din perspectivă feminină, un roman grafic coreean care redă povestea unei femei de consolare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o poveste luminoasă și tulburătoare a unei femei părăsite, un volum de memorii despre familie, mâncare, suferință, iubire și identitatea coreeană - acestea sunt noutățile editoriale ale editurii Alice Books pentru această vară toridă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.