Despre „Pădurea întunecată”
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-padurea-intunecata/

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză şi note de Luana Schidu).

Un articol de Andrei Crăciun|12 iunie 2018

Mă aflam într-una dintre băncile Escuela de Escritores, la Madrid. Un loc unde cine poate învață care e treaba cu scrisul.

Vreți să scrieți un bestseller?, ne-a întrebat într-o zi un profesor.

Am tăcut, pentru că nu vreau să scriu niciun bestseller, pentru că nu îmi place nici măcar ideea de bestseller și evit astfel de lucrări de câte ori le întâlnesc în librării.

Profesorul a continuat: scrieți despre problemele oamenilor bogați, un subiect ideal – problemele unui avocat evreu bătrân și foarte bogat din New York, care nu se mai regăsește spiritual.

Profesorul nu a fost interesat de retoricele de dincolo de tăcerea mea. Retoricele acelea erau: de ce aș vrea să fac asta, de ce aș vrea să citesc asta?

Câteva luni mai târziu îmi este dat să o citesc (din nou) pe Nicole Krauss. Nu m-am numărat printre cei căzuți în extaz la Istoria iubirii, nici măcar la filmul lui Radu Mihăileanu, regizor spre care, de altfel, am privit mereu cu admirație.

Pădurea întunecată, deci. Bestseller. Plâng americanii prin librării când pun mâna pe câte o carte.

Despre ce e vorba: citesc primul capitol – un avocat evreu bătrân și foarte bogat din New York începe să se detașeze de milioanele sale de dolari americani, în vederea regăsirii interioare. Ce chestie.

Ca atare, Nicole Krauss (fosta soție a domnului Jonathan Foer, alt mare star al literelor din America). N-avea să fie o lectură ușoară. E vina mea: am serioase limite în a empatiza cu necazurile, fie ele și spirituale, ale milionarilor în dolari americani.

Mai departe în Pădure, un alt caz: o scriitoare nu se regăsește nici ea în căsnicie și nu mai poate să scrie. Ca să se întremeze se duce puțin până la Hiltonul din Tel Aviv, ca să lucreze de acolo.

Am trăit cândva în Tel Aviv, ba chiar am trecut și prin față pe la Hilton, cu gândul să-mi cumpăr cu ultimele posibilități financiare (eram student) o sticlă cu apă (e scumpă apa în apropierea deșertului) de la un butic. Tot așa, blocaje cu scrisul. Și uite că nu m-am gândit că m-ar putea ajuta puțin relâche în piscina Hiltonului: sunt un dobitoc.

Devenea din ce în ce mai greu să mă apropii de lucrarea doamnei Krauss (care conține și câteva fotografii alb-negru cu hotelul Hilton văzut din exterior).

Dacă aș fi fost mai tânăr, m-aș fi enervat și aș fi renunțat la cartea aceasta după prima parte (primele 182 de pagini). Din fericire, nu mai sunt tânăr. Și e foarte bine că n-am renunțat, fiindcă doamna Nicole Krauss reușește să întoarcă din drum și cel mai sceptic dintre cititori (poziție pe care, fără emfază, mi-o arog). Nu degeaba a fost auzit regretatul domn Philip Roth spunând despre această carte: Un roman strălucit, sunt plin de admirație.

Nu vă spun ce se întâmplă în partea a doua a cărții, dar vă spun că ea este salvată de Kafka.

Krauss este kafkiană și reușește o splendidă recuperare a unui Kakfa posibil, ba chiar probabil.

Altfel, nu puține sunt și exploziile de frumusețe din pildele care însoțesc Vechiul Testament (se discută mult despre Biblie în carte).

Vă las în loc de încheiere un gând care să vă însoțească pe tot cuprinsul vacanței de vară: știți ce a făcut Dumnezeu în ziua a șaptea?

Biblia ne spune că El s-a odihnit, dar atunci nu s-a încheiat lucrarea Domnului în ziua a șasea, dacă în ziua a șaptea doar s-a odihnit? Nu chiar.

Bătrânii înțelepți evrei au ajuns la această concluzie: în ziua a șaptea, Dumnezeu a creat unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au creat, poate capodopera Sa.

În ziua a șaptea, Dumnezeu a creat odihna.

Nu degeaba a fost auzit regretatul domn Philip Roth spunând despre această carte: Un roman strălucit, sunt plin de admirație.

Foto: Granta.com

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.