Despre problemele „fierbinţi” ale României: De la Burebista la Iohannis
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-problemele-fierbinti-ale-romaniei-de-la-burebista-la-iohannis/

Este poporul nostru atît de măreţ cum cred unii dintre noi sau e un ghinionist al istoriei, cum susţin alţii? De ce românii nu au reuşit să progreseze mai repede după 1989? De ce nu se înţeleg cu maghiarii? Încotro se îndreaptă satul românesc? Dar învăţămîntul?

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2017

De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire, un nou volum sub semnătura istoricului Sorin Mitu, a apărut săptămîna aceasta în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi este disponibil în librăriile din ţară, în curînd şi în format electronic.

De la fotbal şi complicata problemă a naţionalismului pînă la frauda electorală în variantă autohtonă şi terorismul islamist, Sorin Mitu oferă o perspectivă inedită, nu de puţine ori plină de umor, asupra istoriei, societăţii, culturii şi politicii româneşti.

Concluzia? Moştenirea trecutului nu este întotdeauna pe placul nostru şi uneori ne este destul de greu să învăţăm din lecţiile istoriei, dar putem fi optimişti: dacă acum un secol ne aflam la porţile Orientului, acum am intrat în Occident, cu toate beneficiile care decurg de aici.

Prof. dr. Sorin MITU

Prof. dr. Sorin MITU

Nu avem nicio şansă să înţelegem cu adevărat cum a arătat, cum arată şi cum va arăta ţărişoara noastră dacă nu o plasăm într‑un context internaţional şi dacă nu o comparăm, în fiecare clipă şi la fiecare parametru, cu prietenii şi rivalii ei, cu vecinii de aproape sau de departe. (Sorin Mitu)

Din cuprins:

Românii şi maghiarii: un cuplu de coşmar? • Propaganda rusească la români: de la Dimitrie Cantemir la Ion Iliescu • Terorismul islamist, legislaţia „Big Brother” şi negativismul românesc • Familia românească, între Nunta Zamfirei şi Leana & Costel • Istoria, genealogia şi geopolitica lui Moş Crăciun • Şcoala românească şi reformele ei minunate • De zece ani în Europa: incredibila istorie a Remainiei • Alegerile şi democraţia: un mit enervant al vremurilor noastre? • Modele ale naţionalismului românesc: de la naţionalismul pinguin la naţionalismul zombie

Sorin Mitu este profesor şi director al Departamentului de Istorie Modernă la Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj, specializat în istoria Transilvaniei, imagologie comparată şi studiul naţionalismului. Predă cursuri în domeniul Istoriei, Relaţiilor Internaţionale şi Studiilor de Securitate.

A publicat peste 30 de cărţi, apărute la edituri din România, Ungaria, Germania, Spania şi Canada. A fost editorialist la ziarul Cotidianul şi este contributor invitat al revistei de cultură şi gîndire strategică Sinteza.

Foto: De la Burebista la Iohannis – polirom

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.