Despre pseudoștiință și miturile lansate în spațiul public
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-pseudostiinta-si-miturile-lansate-in-spatiul-public/

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmaţiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecţia Știinţă a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței. Alex Doppelgänger e unul dintre bloggerii cei mai urmăriți pe teme de știință și autor al altor două cărți de „pop-science”, „Cum se face un Univers?” (2016) și „Atomi și microunde. Cum știm ce știm” (2017), despre astronomie și, respectiv, fizică și chimie. În acest volum sunt prezentate diferențele esențiale dintre metoda științifică și încercările de disimulare ale pseudoștiinței, dar și unele dintre cele mai frecvent întâlnite erori și manipulări de argumentație care ne fac să ne lăsăm păcăliți de informații false și ne conduc uneori înspre teorii ale conspirației. Unele dintre aceste teme care circulă în paralel cu lucruri dovedite fără echivoc prin știință, de pildă faptul că pământul ar fi plat sau campaniile antivaccinare, au devenit de ani buni subiecte de presă și, mai grav, ajung să cântărească mult în deciziile care se iau în privința sănătății copiilor.

Participanții la dezbaterea de joi, 23 ianuarie, ora 19.00, din Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care va porni de la volumul „Pământul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței”, au lucruri de spus despre astfel de subiecte care au produs valuri de pseudoștiință, uneori greu de contracarat, în spațiul public. La eveniment vor vorbi, alături de Alex Doppelgänger, Ovidiu Covaciu, care a fondat cel mai mare grup pro-vaccinare de pe internetul românesc, și Cosmin Pojoranu, director de comunicare Funky Citizens. Discuția va fi moderată de Vasile Decu, jurnalist de știință.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici: https://eventbook.ro/other/bilete-cum-sa-ne-ferim-de-capcanele-pseudostiintei

Există vaccinuri care provoacă autism? Sunt E-urile din alimente periculoase? Este omul creația unei entități divine, ori rezultatul evoluției, cum spune Darwin? Au ajuns în realitate americanii pe Lună? Pământul e sferic, sau plat?!

Alex Doppelgänger a scris un ghid foarte util care te învață să navighezi în siguranță prin marea de informații de pe internet și să deosebești știința adevărată de pseudoștiință. Autorul îți oferă numeroase exemple pentru cele mai întâlnite erori de logică pe care le faci, ca noi toți, în viața de zi cu zi, ajutându-i astfel pe șarlatani să te înșele. Cartea caută să răspundă la câteva întrebări absolut esențiale pentru cei ispitiți de pseudoștiință: Ce este știința? De ce să avem încredere în ea și în oamenii de știință? Cum ajung aceştia la diverse concluzii privind lumea în care trăim? Care sunt, punct cu punct, diferențele dintre știință și pseudoștiință?

Alex Doppelgänger are un stil simplu, colocvial, agreabil. A reușit să transpună felul specific de exprimare al bloggerului într-o carte. Vorbește pe înțelesul oricui și este superconvingător.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.