Despre puterea memoriei…
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-puterea-memoriei/

Documentarul Timebox va fi lansat în cinematografele din România pe 6 decembrie. Premiera va avea loc la Cinema Elvire Popesco, în prezenţa regizoarei Nora Agapi şi a producătoarei, Monica Lăzurean Gorgan, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:30.

Un articol de Liliana Matei|29 noiembrie 2019

Filmul a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale, printre care Festivalul Internațional de Film Documentar de la Jilhava unde a luat premiul pentru Cel mai bun film Documentar (în competiția Between the Seas), TIFF 2019 unde a primit o mențiune specială din partea juriului și Dokufest IDFF, în Kosovo, unde a fost premiat pentru Cel mai bun film (în competiția Balkan Dox).

Documentarul, dincolo de implicarea profund personală, explorează puterea memoriei. Incursiunile în trecut prin imaginile de arhivă sunt aproape ficționale, iar implicațiile filozofice și politice ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar și multe imagini cu familia Agapi, rezultând peste 21.000 metri de peliculă, adică 35 de ore de material filmat între ani 1960 și 1990.

Regizoarea Nora Agapi, care a filmat timp de 4 ani pentru documentar,  a mărturisit că iniţial a intenţionat să facă un film-portret despre tatăl ei, folosindu-se de arhiva lui, “ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”.

Trailerul poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=NMP-_NULR50

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.

03
/06
/20

Joi, 4 iunie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Cristian Măcelaru, va avea în program lucrările „Amurg de toamnă” de Alfred Alessandrescu, „Poemul iubirii şi al mării” de Ernest Chausson și „Simfonia nr. 2”, în mi minor, op. 27 de Serghei Rahmaninov. Solistă este mezzosoprana Aura Twarowska.

02
/06
/20

Andi Dumitrescu anunță lansarea primului single de pe albumul solo, Orbitor, un featuring cu Doru Trăscău de la The Mono Jacks. Andi Dumitrescu este fondatorul și compozitorul trupei de folk - rock ambiental Bucium, cu care a înregistrat până acum patru albume - Voievozii, Live în Codrul Ascuns, Miorița și Zimbrul Alb. În paralel cu albumele conceptuale Bucium, Andi Dumitrescu a compus câteva zeci de cântece ce se pot încadra în folk, indie rock, singer/songwriter.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

01
/06
/20

După Sărbătoarea dedicată Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul Național din București reia din 2 iunie difuzarea conferințelor. Trei prelegeri susținute de personalități marcante ale vieții socio-culturale și științifice românești vor putea fi vizionate în această săptămână, de marți până joi, pe canalul de Youtube al TNB, precum și un spectacol, în week-end – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare în regia lui Petrică Ionescu.

01
/06
/20

Teatrul „Bulandra” înseamnă istorie, valoare și dorința continuă de a se perfecționa, cu ajutorul trupei și al oamenilor de valoare din cadrul și din jurul ei. Pentru Teatrul „Bulandra”, au fost și sunt importanți artiștii care prin dăruirea lor i-au scris istoria.

31
/05
/20

Pornind de la ideea celebrării centenarului nașterii poetului Mihai Eminescu, prin crearea unui muzeu dedicat acestuia, în 1957, se ia decizia fondării unui muzeu al scriitorilor importanți ai literaturii române sub conducerea lui Dumitru Panaitescu-Perpessicius, director al Bibliotecii Academiei, la acea vreme.

Pagina 30 din 917« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »