„Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre”: un motiv consistent pentru turism cultural la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-senzatia-de-elasticitate-cand-pasim-peste-cadavre-un-motiv-consistent-pentru-turism-cultural-la-cluj/

„Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre” este un spectacol al Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj, selectat în Festivalul Naţional de Teatru 2018 şi prezentat şi în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, din luna octombrie. Un titlu visceral şi diafan şi un text scris de Matei Vişniec acum aproape 10 ani la o solicitare (a directorului unei companii de teatru franceze) cu un scop programat (omagierea lui Eugen Ionescu la centenarul naşterii sale).

Un articol de Cristina Enescu Aky|9 noiembrie 2018

Imposibil de programat ar fi fost închegarea acestui text foarte ofertant, care îmbină caleidoscopic referințe istorice, literare și culturale din anii crunți ai prigoanei comuniste împotriva intelectualilor cu o călătorie tumultoasă printre emoții, idei și trăiri. Pe scurt, e povestea unui poet îngenuncheat de puterea totalitară, dar liber și bogat prin universul său interior de povești, idei și personaje literare. Pe larg, e un periplu antrenant prin lumea textelor lui Eugen Ionescu, realitatea opresivă a terorii comuniste (care a făcut atâtea victime în rândul celor mai strălucite minți ale României), istoria ideilor și a filozofiei universale.

Comunismul, ca și Holocaustul, este un subiect aparent atât de familiar și de rodat în teatru încât, pentru un spectacol cu adevărat antrenant pentru public e nevoie de o alchimie cu doze optime de dramatism, umor, implicare și detașare. „Despre senzația…” reușește să fie un spectacol incitant pentru un public larg – care îl va savura în mod special dacă are un minim bagaj de referințe istorice și culturale, pentru a se putea raporta, de exemplu, la Cântăreața cheală și la Rinocerii ionescieni sau la antropologia închisorilor comuniste, libertatea prin cultură în mijlocul unei lumi de opresiune și teroare. Însă și publicul tânăr, nefamiliarizat cu comunismul sau rezistența prin cultură din acele vremuri, va găsi numeroase motive să savureze spectacolul și să plece cu mai multe curiozități decât a avut înainte.

„Ce paradox, domnule Ionesco, dumneavoastră scrieți absurdul acolo, și noi aici îl trăim” 

Spațiul și scenografia create de Răzvan Mureșan, care semnează și regia, e un univers anost și rece, în care viața și libertatea individuală își fac loc ici-colo, cumva în mod subversiv: în spatele portretului lui Stalin e o ascunzătoare pentru băutură, pereții ajung să lăcrimeze sânge, un pat de celulă devine locul punerii în scenă a piesei lui Ionescu, o față de masă poate deveni și mască pentru chipul celui care spune lucruri interzise, dar și hârtie pentru scris opere literare.

Prin poezie, prin universul eliberator al textelor lui Eugen Ionescu și prin alcool, personajul principal, poetul Sergiu Penegaru, este un Om profund Liber. În birt sau în închisoarea comunistă, în care poveștile literare și imaginația dărâmă zidurile și opresiunea, poetul Penegaru cel hărțuit și proscris de reprezentanții omnipotenți ai puterii comuniste este rege, Dionis, înțelept și bufon prin carisma, talentul și verva lui Matei Rotaru. Alcoolul îmbibat de aburi literari îl conduce într-o noapte spre statuia Marelui Conducător totalitar, unde vezica plină (mai mult decât revolta anti-totalitară) îl împinge la păcatul de a se ușura la baza statuii. Un păcat pe cât de ridicol și insignifiant în ochii săi, pe atât de cumplit în cei ai puterii totalitare, care trebuie ispășit prin închisoare. Deși, ce-i drept, vorba poetului, „mă duc să mă piș – ce să vezi, ies din mine poeme.”

El traversează efervescent și luminos universul oribil al realității totalitare cu ajutorul unei lumi interioare mustind de referințe culturale și literare. Matei Rotaru e din cap până la ultimul gest (inclusiv ultimul fir din foarte potrivitași autentica luimustață) un boem vulcanic, un idealist ce sfidează regalabsurdul și ridicolul opresiunii totalitare (pentru că se știe liber dincolo de barierele fizice). E un interbelic pur sânge, intelectual umanist de tip renascentist cu frecvente divagări romantice. Se delectează în rafinate imagini poetice și înjură cu artă, e bufon și rege, un Don Quijote care ironizează micimea și cruzimea lumii chiar în timp ce e zdrobit de ea. E un personaj de care nu poți să nu te apropii și care, în mod evident, valorifică superb textul lui Vișniec și îl încoronează cu o interpretare convingătoare, emoționantă.

Adrian Cucu este un director de închisoare comunistă de tip brută cu insulare sclipiri de inteligență. Prizonierul Penegaru e o cârpă în vântul stupidității monstruoase dar și foarte comice a șefului pușcăriei. Cei doi sunt exponenți perfecți ai universurilor din care fac parte: unul – un prizonier de iure îngenuncheat de sistem, dar liber prin spirit și suflet, iar celălalt prizonier de facto al iluziei puterii lumești absolute, care este însă dominat și învins chiar și prin tăcerea lui Penegaru – o tăcere de nesupus, care îl reduce pe torționar la nivelul a ceea ce este de fapt: un om de nimic. Confruntările dintre cei doi se numără printre numeroasele scene captivante din spectacol, și au loc în prezența celorlalți deținuți („complici” ai lui Penegaru în recrearea universului magic al literaturii, în special a Cântăreței chele a lui Ionescu, inexistentă ca personaj în piesa omonimă dar devenită aici personaj de-a dreptul principal) sau în intimitatea înșelător-primitoare a biroului directorului (unde ispitirea poetului cu o conservă de mâncare și un trabuc este deopotrivă delicioasă și înfiorător de tragică). Paranoia directorului de închisoare transformă Cântăreața cheală într-un nume de cod, prin care prizonierul Penegaru și colegii săi de celulă ticluiesc un plan subversiv. Într-un fel are dreptate, doar că planul în centrul căreia se află Cântăreața nu este subversiv ci foarte evident și de succes: acela de a îi transforma pe cei închiși în oameni liberi în spirit.

Patricia Brad, Cântăreața cheală, zeița lui Penegaru, chintesența a tot ceea ce e libertate a spiritului, este contraponderea aproape magică la brutalitatea oarbă, ilogică și complet lipsită de eleganță a Rinocerilor ionescieni, care apar in persona și reprezintă invazia realității fruste, hidoase și violente în această altă viață și altă libertate, pe care poetul Penegaru și colegii săi reușesc să o suprapună realității oribile a prigoanei totalitare. Alexandra Tarce este barmanița Miți, acel gen de om pe care opresiunea totalitară îl îngenunchează prin frică, dar în care nu reușește să stingă umanitatea și empatia. Iar redactorul șef (Cristian Grosu) e o altă sursă de umor, dar contrapusă lui Penegaru, căci el e opac și obtuz la lumea ideatică ce îl eliberează pe poet.

Textul măiestrit al lui Vișniec și această ofertantă punere în scenă au toate datele unui spectacol la care nu ai timp să te întrebi cât mai e până se termină, și pe care e foarte probabil ca mulți dintre spectatori să nu îl uite prea curând. Umorul e nonșalant și savuros, adesea coexistând cu tragismul sfâșietor al dramelor individuale, colective, istorice și culturale pe care le-a creat teroarea comunistă. Abundă referințele multiple la cultura și literatura universală, de la filozofii antici la teoreticienii absurdului și mari scriitori ai lumii, inclusiv biografii mai apropiate nouă (Poetul Penegaru are numeroase trăsături din biografia lui Vișniec, inclusiv obsesia pentru Cântăreața cheală, iar episodul din închisoare cu povestirea piesei ionesciene pentru colegii de celulă este inspirată din biografia criticului literar Nicolae Balotă, care povestea despre hazul nebun stârnit în celula pe care a împărțit-o cu Constantin Noica și Nicolae Steinhardt de relatarea de către acesta din urmă a Cântăreței ionesciene).

„Cadavrele” (oroarea totalitară) sunt reale, dar la fel de reală e și plutirea eliberatoare a transcenderii lor prin spirit, cultură și tot ceea ce poate înălța omul. Chiar dacă această montare în regia și cu decorul lui Răzvan Mureșan, nu ar fi minunăția de spectacol care este, tot ar avea măcar potențialul de a declanșa o poftă nebună de devorare a primului volum de piese ale lui Matei Vișniec care ar fi de găsit. Dar spectacolul este unul care merită  – chiar și un drum special până la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj.

Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre – INFO

de Matei Vișniec

Regia şi decorul: Răzvan Mureșan

Costume: Ilona Lorincz

Asistent de scenografie: Radu Lărgeanu

Maestru de lumini: Jenel Moldovan

Regia tehnică: Răzvan Pojonie

Operatori lumini: Alexandru Corpodean, Ionuț Maier

Sonorizare: Vlad Negrea

Distribuţia:

Poetul: Matei Rotaru

Redactorul Șef, Judecătorul: Cristian Grosu

Miți: Alexandra Tarce

Directorul închisorii: Adrian Cucu

Fostul magistrat: Cătălin Codreanu

Fostul ministru, Secretarul Comisiei ideologice pentru literatură: Miron Maxim

Filozoful: Petre Băcioiu

Vera: Diana Buluga

Soțul Verei: Silvius Iorga

Cântăreața cheală: Patricia Brad

Foto: Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre – Nicu Cherciu



11
/02
/21

Abonații TNRS – Scena Digitală vizionează gratuit spectacolul „Idiotul”, regia Andriy Zholdak, în luna februarie. Cadoul lunii comemorează 140 de ani de la moartea cunoscutului scriitor rus Feodor M. Dostoievski și este disponibil gratuit posesorilor de abonamente pe platforma TNRS – Scena Digitală, indiferent de forma de abonament aleasă (1 lună, 3 luni, 6 luni sau 12 luni). Spectacolul îl are în distribuție pe Constantin Chiriac, în rolul lui Rogojin, și este disponibil în limba rusă, cu subtitrare în limbile română și engleză.

11
/02
/21

Return to Live Music. No limits, just hope ! jmEvents, organizatorul Festivalului Internațional EUROPAfest anunță mutarea evenimentului din luna mai, când se derula în mod tradițional în perioada 16-24 iulie. “Return to Live Music. No limits, just hope !” este sloganul ales de organizatorii EUROPAfest pentru 2021.

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” anunță premiera spectacolului VÂNZĂTORII AMBULANȚI, de Murray Schisgal, regizat de Ciprian Brașoveanu. Spectacolul, produs în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, va avea premiera pe 13 și 14 februarie 2021, sâmbătă și duminică, la ora 19:00, în Sala Mare a Dramaticului. Toate biletele au fost epuizate în câteva ore de la punerea lor în vânzare.

10
/02
/21

Polirom deschide anul 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană, una dintre principalele sale misiuni editoriale, marcată prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004 și continuată de colecții prestigioase și serii de autor dedicate cîtorva dintre numele de prim rang ale literaturii autohtone.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

10
/02
/21

Pe 9 februarie 2021, Programul Național Cantus Mundi România a lansat proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob - jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie.

10
/02
/21

Cea de-a șasea ediție a Festivalului MOZART se încheie sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 18.30, cu binecunoscuta operă bufă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.