Despre sindromul profesional al secolului, (burn)OUT la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-sindromul-profesional-al-secolului-burnout-la-cluj/

Artista Alina Uşurelu este rezidenta Casei Tranzit, la Cluj, până în 17 aprilie a.c. unde derulează o cercetare artistică şi performativă despre epuizare în cadrul proiectului (burn)OUT. Rezidenţa se încheie cu două evenimente programate sâmbătă, 16 aprilie: un studio deschis intitulat „Explorarea epuizării fizice şi psihice”, între 13:00 şi 14:30, şi prezentarea cercetării artistice la 18:00.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2022

Burnout-ul este o stare de epuizare emoțională, mentală și adesea fizică, cauzată de stres prelungit sau repetat. Stresul apare în momentul în care percepem o amenințare – reală sau imaginară. Chiar dacă nu îl percepem în mod conștient, el ne afectează fizic și emoțional.

„Am pornit de la ideea de transpiraţie ca fenomen al corpului căruia îi creşte temperatura datorită unei intensităţi fizice sau emoţionale şi am ajuns la condiţia contemporană (post-industrială) a omului de a performa care este unul dintre cei mai puternici factori ai generării burnout-ului ca sindrom profesional al secolului 21”, spune Alina Ușurelu.

Artista, care lucrează cu medicul Roxana Negureanu pentru a înțelege fenomenul, lansează un apel destinat publicului larg, în perspectiva ultimilor ani în care nivelul stresului şi expunerea la informaţii care generează stres a crescut foarte mult. Cei care doresc să participe trebuie să completeze un chestionar disponibil online – https://bit.ly/AUburnOUT, despre știrile și informațiile publice care le-au dat viețile personale peste cap.

Pentru studioul deschis și prezentare participarea este liberă, cu înscriere prin email la [email protected] sau cu un mesaj privat pe Facebook, iar cei care doresc pot face o donație pentru Casa Tranzit în scopul susținerii sectorului cultural independent

Rezidența Alinei Ușurelu a debutat pe 4 aprilie și este parte din demersul artistelor din Asociația Developing Art care investighează în 2022, împreună cu publicul din trei orașe diferite, epuizarea, ca fenomen individual și social care ne afectează în contextul în care trăim și muncim. În cadrul (burn)OUT au avut loc pe 19 și 26 martie, la Timișoara, atelierul de dans contemporan și prezentarea Irinei Marinescu, care colaborează cu psihoterapeuta Mihaela Vechiu în procesul de cercetare, din cadrul rezidenței găzduite de Unfold Motion. Perspectivele psihologice și medicale vor fi completate de una sociologică, de care sunt responsabile dansatoarea și coregrafa Andreea Novac și socioloaga Fidelie Kalambayi, care vor lucra la Iași.

DESPRE

Casa Tranzit
În 1997 un grup de artiști și intelectuali iau inițiativa de a fonda în Cluj un centru independent de artă și gândire contemporană. În 1998 dorința devine realitate în spațiul fostei sinagogi de pe malul Someșului, Poale Tzedek, devenită Casa Tranzit. Casa Tranzit îngrijește și celebrează piesa arhitecturală atât prin procese masive de restaurare, cât și printr-un asiduu demers de reconversie culturală. Concept cheie în programul artistic al Casei Tranzit, reconversia are la origini idea de reinterpretare artistică și simbolică a spațiului. Astfel clădirea scapă erodării și este înscrisă din nou în circuitul social și cultural al orașului, ca un loc al artei, al întâlnirilor și al schimbului de idei. Transformarea fostelor sinagogi în centre culturale a fost un fenomen des întâlnit în Europa ultimilor ani. Casa Tranzit este primul proiect de acest gen în România.

Alina Ușurelu
Artistă bucureşteană multidisciplinară. Foloseşte imaginea, corpul şi cuvintele ca să deschidă publicul către lumi pe care nu tot timpul îşi doresc să le vadă. În 2014 începe fotografia şi se alătură comunităţii de dans contemporan, în 2016 face scurtmetrajul Up Stairs, continuă cu proiectul Exposing Movement, iar în 2019, după ce încearcă şi rolul de producător cultural, participă la un program intensiv de formare în arte performative la Lisabona şi începe să lucreze în proiecte internaţionale ca performer, artist visual sau coordinator artistic.

Roxana Negureanu
Este medic și artistă şi experimentează constant limitele fizice şi spirituale ale omului. Oscilează între tentaţia de a-și striga revolta în haosul existenţial şi cea de a se înclina recunoscătoare în faţa sensului cosmic. Se joacă de-a prinselea la graniţa dintre lumi – „Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp“, cum citise cândva în Jurnalul filozofic al lui Noica. Învață din cărţi despre perfecţiunea modului în care suntem construiţi, dar înţelege fragilitatea vieţii din privirile, vocile şi poveştile celor pe care îi întâlnește. Uneori pierde, uneori pictează ca să nu se piardă. Se afundă în ştiinţă, în cărţi, în oameni şi evadează constant în pânze, culori, spaţiul magic al lui Eliade, muzică şi cărţi, într-o încercare continuă de definire şi regăsire.

Developing Art (developingart.org)
Developing Art crează proiecte culturale interdisciplinare care au ca priorități dansul contemporan, mixed media, educația, cercetarea și artele vizuale.

Artistele Alina Ușurelu, Andreea Novac și Irina Marinescu, fondatoarele Developing Art, lansează două proiecte în tandem pe tema epuizării și a recuperării după epuizare: (burn)OUT și Recovery au loc din martie până în septembrie 2022 în București, Cluj, Iași, Socolari și Timișoara. Artistele colaborează cu psihologi, sociologi, artiști și cu publicul pentru a investiga cauzele epuizării și metode de recuperare, folosind și canalizând experiența coregrafică, expertiza invitaților și experiențele personale, în contextul în care nevoia de instrumente pentru a face față epuizării este din ce în ce mai acută, nu doar în sectorul cultural independent.

https://www.developingart.org
https://www.instagram.com/a.developing.art/
https://www.facebook.com/developingcontemporaryart
https://www.youtube.com/channel/UC9lis8qFeSkZZ9Q7RmoM3nA

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.