Despre stima de sine și cât de greu se câștigă, în „Bestiar. Bun de consum”, un nou proiect Vanner Collective
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-stima-de-sine-si-cat-de-greu-se-castiga-in-bestiar-bun-de-consum-un-nou-proiect-vanner-collective/

Cel mai nou proiect pe care îl derulează este „Bestiar. Bun de consum”, co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti 565. Conexiuni urbane” 2024, ce deschide discuţia despre tensiunea îngrijorătoare dintre nevoia adolescenţilor de individualitate şi presiunea de a se conforma pe care o exercită societatea şi prezenţa în mediul online, pe reţelele sociale.

Un articol de Petre Ivan|27 august 2024

Compania de teatru independent Vanner Collective este cunoscută deja pentru inițiative originale care documentează și care transpun în spectacole de teatru teme arzătoare ale societății contemporane, de la moșteniri transgeneraționale, masculinitate toxică și libertate de exprimare la depresie și anxietate ca adevărate epidemii.

Vulnerabilitatea adolescenților la presiuni sociale și la structuri care duc la depersonalizare este bine documentată științific și este o temă culturală majoră, abordată de-a lungul timpului și în teatru. Vanner Collective propune un unghi de abordare actual, cercetând și incluzând în procesul creativ aspecte ca răspândirea uluitoare a rețelelor sociale cu modelele lor de comportament, de aspect fizic și de succes, care cresc enorm în rândul tinerilor presiunea de a se conforma la repere pe cât de rigide, pe atât de arbitrare.

„Bestiar. Bun de consum” constă într-o cercetare în cadrul publicului țintă, prin focus-grupuri, în nouă sesiuni de ateliere de psiho-educație, corporalitate și explorare prin mijloace video, dedicate adolescenților, susținute de specialiști din domeniul sănătății mintale, coregrafiei și cinematografiei și în două reprezentații ale spectacolului performativ „Bestiar” la Teatrul Metropolis, în datele de 10 și 11 octombrie, dedicate publicului adolescent și urmate de Q&A-uri pe tema individualității și a afirmării de sine, moderate de specialist în domeniul sănătății mintale.

Piesa de teatru „Bestiar”, scrisă de dramaturga Raluca Mănescu, aduce în atenția publicului patru animale de sacrificiu, alături de vocea naratorului, ca un simbol al comunității. Personajele umanizate ies din spațiul sigur al turmei, să privească dincolo de îngrădiri și să spargă stereotipurile care le sunt asociate raselor de care aparțin. Textul explorează profunzimile căutării de sine și a autenticității în fața conformismului și așteptărilor societale.

Atelierele vor fi susținute în București, la Teatrul Masca, pe 28 și 29 august pentru trupa de teatru de adolescenți Cuadro și pe 4 și 5 septembrie pentru adolescenții din comunitate, și pe 29 și 30 august în spațiul Asociației 4 Teen, pentru trupa de teatru 4 Teen. Trainerii sunt Silvia Ciubotaru – psiholog și psihoterapeut, coordonator al programului In a relationship al Fundației Friends For Friends și moderator Q&A, de Teodora Velescu – coregraf și performer de dans contemporan și clasic, doctorandă UNATC și de Tudor Platon – director de imagine și regizor. Centrate pe descoperirea individualității și combaterea bullying-ului pe criterii fizice, atelierele își propun să încurajeze dezvoltarea creativității și sunt dedicate adolescenților din trupe de teatru din trei sectoare ale Bucureștiului (sectoarele 2, 4 și 6).

Pe lângă traineri care susțin atelierele, artiștii implicați în spectacolul  „Bestiar” sunt:

Denisa Nicolae – direcție scenică

Raluca Mănescu – dramaturg

Ștef Chelaru – scenograf

Teodora Velescu – coregraf

Adrian Piciorea – sound design

Oana Pușcatu – pregătire muzicală

Alexandros Raptis – lighting design

Matei Bumbuț – fotograf

Ana Vînău – actriță

Maruca Băiașu – actriță

Alex Iezdimir – actor

Adelin Tudorache – actor

Răzvan Mîndruță – actor

20
/11
/24

„Dintre toate tipurile de scriitură pe care le-am făcut vreodată, cel mai mult îmi place să scriu teatru; și asta din mai multe motive: e intim, e personal și dacă lucrezi acasă nici măcar nu trebuie să porți pantaloni. Ești doar tu, cu coala de hârtie și cu mintea ta...

18
/11
/24

DESCOPERIRE Printre puținele volumele publicate în România despre propriii ei creatori de anvergură, noua carte a Ancăi Hațiegan se remarcă printr-o serie de calități pe care cititorul le va descoperi încă de la primele pagini. Ea îl invită în lumea unui om de teatru unic, despre care rămân multe de spus.

16
/11
/24

Pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, scena mică a Teatrului polonez din Bydgoszcz a găzduit o reprezentație a spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?” după Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri și produs de Teatrul Metropolis din București.

14
/11
/24

Bogdan Drăcea, Anisia Gafton, Mihai Rait Dragomir, Lucian Ghimiși, Alex Bogdan, Doina Teodoru, Paul Ipate și Cătălin Neamțu, unii dintre cei mai iubiți comedianți din țară, cunoscuți din diferite show-uri TV, promit spectactorilor prezenți săptămâna viitoare la Sala Palatului o seară memorabilă, în care este absolut imposibil ca cineva să nu râdă.

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

13
/11
/24

Spectacolul „Eu. Variante“ a avut loc pe 11 noiembrie, la Teatrul Podul de la Casa de Cultură a Studenților București, de la ora 18.00 și de la ora 20.00, în cadrul programului educațional „Eu. Variante” – Ateliere de autocunoaștere prin scris, susținut de Asociația Culturală Control N. Intrarea la evenimentul din Calea Plevnei, nr. 61 este liberă, în limita locurilor disponibile.

12
/11
/24

După ce a derulat anul acesta o serie de activități dedicate creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului a riscurilor de sănătate prezentate de virusul HPV, cât și a posibilităților de prevenție care există, Asociația Șangri-La Artistic Ground încheie proiectul artistic Papiloma Party cu o discuție comunitară despre HPV, care va avea loc pe 13 noiembrie, începând cu ora 19:00, în București, la Heavy Yard (str. Vasile Lascăr nr. 38).