Despre viaţă şi dragoste în Belle Epoque
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-viata-si-dragoste-in-belle-epoque/

“Viaţa şi dragostea în Belle Epoque” este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, “Un apartament la Paris”.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2015

Un apartament la Paris de Michelle Gable, roman recent apărut în colecţia “Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction, a fost inspirat de spectaculoasa descoperire, în 2010, a apartamentului, închis timp de 70 de ani, ce i-a aparţinut lui Marthe de Florian, celebră demimondenă a Parisului de la sfârşitul veacului al XIX-lea.

Invitaţi: Marius Constantinescu scriitor şi jurnalist cultural, Monica Neaţu, istoric şi Sandra Ecobescu, filolog şi preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al editurii Humanitas Fiction.

Două povești se întâlnesc în Un apartament la Paris: una din La Belle Epoque, alta din lumea contemporană.

April Vogt, expertă în mobilă europeană, e trimisă de casa de licitaţii Sotheby’s să evalueze obiectele dintr-un apartament parizian care n-a fost deschis de şapte decenii.

Odată ajunsă la Paris, în apartamentul plin de mobile spectaculoase, April va identifica un tablou al pictorului Giovanni Boldini care o înfăţişează pe faimoasa proprietară – curtezana Marthe de Florian.

Hotărâtă să afle mai multe despre frumoasa demimondenă, April găseşte o serie de cărţi de vizită ascunse în interiorul mobilelor şi primeşte de la avocatul care se ocupă de moştenire scrisorile şi jurnalul acesteia, descoperind astfel că viaţa lui Marthe de Florian fusese una fascinantă, petrecută printre poeţi, artişti şi oameni politici importanţi.

Pe măsură ce pune cap la cap firele poveştii existenţei agitate a lui Marthe, April încearcă să-şi facă ordine în propria viaţă.

Michelle Gable, autorea romanului "Viaţa şi dragostea în Belle Epoque"

Michelle Gable, autorea romanului “Viaţa şi dragostea în Belle Epoque”

Michelle Gable

Michelle Gable, autorea romanului “Viaţa şi dragostea în Belle Epoque” , s-a născut în La Jolla, SUA, şi a copilărit în San Diego.

A absolvit The College of William & Mary. Ulterior a lucrat în domeniul investiţiilor bancare şi a condus o companie de software.

A mai scris câteva romane, rămase nepublicate, înainte de acest incitant debut, Un apartament la Paris (A Paris Apartment, 2014), povestea curtezanei Marthe de Florian şi a apartamentului ei din arondismentul IX, care a devenit repede bestseller internaţional.

În prezent, Michelle Gable pregăteşte un al doilea roman, I’ll See You in Paris.

Foto: Despre viaţă şi dragoste în Belle Epoque, Michelle Gable – Humanitas

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?

12
/05
/21

Editura Frontiera anunță apariția unui titlu de excepție: „Haiku siberian”, un roman grafic lituanian despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa. Scris de Jurga Vilė și ilustrat de Lina Itagaki, romanul a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa, în 2017.