Despre viaţă şi dragoste în Belle Epoque
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-viata-si-dragoste-in-belle-epoque/

„Viaţa şi dragostea în Belle Epoque” este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, „Un apartament la Paris”.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2015

Un apartament la Paris de Michelle Gable, roman recent apărut în colecţia „Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction, a fost inspirat de spectaculoasa descoperire, în 2010, a apartamentului, închis timp de 70 de ani, ce i-a aparţinut lui Marthe de Florian, celebră demimondenă a Parisului de la sfârşitul veacului al XIX-lea.

Invitaţi: Marius Constantinescu scriitor şi jurnalist cultural, Monica Neaţu, istoric şi Sandra Ecobescu, filolog şi preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al editurii Humanitas Fiction.

Două povești se întâlnesc în Un apartament la Paris: una din La Belle Epoque, alta din lumea contemporană.

April Vogt, expertă în mobilă europeană, e trimisă de casa de licitaţii Sotheby’s să evalueze obiectele dintr-un apartament parizian care n-a fost deschis de şapte decenii.

Odată ajunsă la Paris, în apartamentul plin de mobile spectaculoase, April va identifica un tablou al pictorului Giovanni Boldini care o înfăţişează pe faimoasa proprietară – curtezana Marthe de Florian.

Hotărâtă să afle mai multe despre frumoasa demimondenă, April găseşte o serie de cărţi de vizită ascunse în interiorul mobilelor şi primeşte de la avocatul care se ocupă de moştenire scrisorile şi jurnalul acesteia, descoperind astfel că viaţa lui Marthe de Florian fusese una fascinantă, petrecută printre poeţi, artişti şi oameni politici importanţi.

Pe măsură ce pune cap la cap firele poveştii existenţei agitate a lui Marthe, April încearcă să-şi facă ordine în propria viaţă.

Michelle Gable, autorea romanului "Viaţa şi dragostea în Belle Epoque"

Michelle Gable, autorea romanului „Viaţa şi dragostea în Belle Epoque”

Michelle Gable

Michelle Gable, autorea romanului „Viaţa şi dragostea în Belle Epoque” , s-a născut în La Jolla, SUA, şi a copilărit în San Diego.

A absolvit The College of William & Mary. Ulterior a lucrat în domeniul investiţiilor bancare şi a condus o companie de software.

A mai scris câteva romane, rămase nepublicate, înainte de acest incitant debut, Un apartament la Paris (A Paris Apartment, 2014), povestea curtezanei Marthe de Florian şi a apartamentului ei din arondismentul IX, care a devenit repede bestseller internaţional.

În prezent, Michelle Gable pregăteşte un al doilea roman, I’ll See You in Paris.

Foto: Despre viaţă şi dragoste în Belle Epoque, Michelle Gable – Humanitas

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.