”Destinul disperării” unui orientalist de excepție – Aurel Decei
https://www.ziarulmetropolis.ro/destinul-disperarii-unui-orientalist-de-exceptie-aurel-decei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost caracterizată drama istoricului român Aurel Decei (1905-1976), vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale a Orientaliştilor (Istanbul) şi membru al Societăţii regale engleze de orientalistică (Londra).

Un articol de Georgeta Filitti|10 iunie 2017

Probabil nu vom putea calcula niciodată pierderile din cultura românească datorată factorului politic de după al doilea război mondial.  Licențiat al facultății de Litere și Filozofie din Cluj, doctor al universității din același oraș (cu o teză despre Românii din veacul al IX-lea până în al XIII-lea în lumina izvoarelor armenești, diplomat al Școlii de limbi orientale din Paris, cu specializări de orientalistică în toate centrele de referință din Occident, A.D. părea născut să fie o figură memorabilă a istoriografiei române.  Ardeleanul temeinic, vorbind 12 limbi (între care persana, turca, araba), cu o cunoaștere profundă a istoriei românilor, a avut nefericirea să intre, în 1940, în corpul diplomatic iar în 1947 a refuzat, ca mulți alții, să se întoarcă în țară.

A făcut mai mult, a început o campanie violentă contra noilor autorități comuniste de la București, a scos documente din oficiul diplomatic, punându-le la adăpost și a devenit colaborator permanent al organismelor românești și străine care se împotriveau noii ordini statornicite la București. Timp îndelungat activitatea lui A.D. și a altor câteva mii de disidenți a rămas pur retorică. Comitetul Național Român, Fundația regală universitară Carol I, Europa Liberă, Buletinul de informații al românilor din exil (BIRE) încercau cu disperare să edifice Occidentul asupra dramei românilor căzuți tot mai adânc sub dominația sovietică. Comandamentele, interesele, oportunitățile etc adresanților erau altele.

Între timp, temuta poliție politică de la București acționa, cu acea brutalitate care a făcut-o unică în spațiul cotropit de ruși. Prof. A.D. a fost răpit la Berlin, unde fusese invitat la un simposion de orientalistică, transportat la București, anchetat, torturat, ținut trei ani de zile în celula condamnaților la moarte și apoi, în 1964, eliberat. Între timp, autoritățile aflaseră că, dincolo de a fi un vajnic oponent politic, A.D. era un savant, un erudit a cărui știință putea fi folosită. O vreme a fost ținut închis într-un apartament conspirativ din blocul  de pe Calea Victoriei care la parter găzduia magazinul Romarta. Acolo a transcris și tradus sute de documente orientale. Apoi a devenit cercetător la Institutul de istorie N. Iorga al Academiei. După moda vremii, cercetătorii trebuiau îndoctrinați la orele de ”învățământ politic”. Au făcut-o și cei de acolo, timp de un an de zile, sub conducerea acestui profesor fără pereche: au studiat, din perspectivă istorică, cartea cu cel mai mare tiraj din lume, Biblia. Când tovarășii s-au prins, era prea târziu, cercetătorii își făcuseră o imagine solidă, documentată asupra unui răstimp esențial din istoria omenirii, cel când s-au plămădit capitolele Bibliei.

Profesorul căruia i se spărseseră timpanele în urma bătăilor suferite la Securitate, ajuns mentor neoficial al atâtor tineri, într-un climat de așa zisă relaxare din 1976, a fost asasinat într-un spital oarecare. Statul român a pierdut atunci un orientalist de valoare. Amintim doar a sa Istorie a Imperiului otoman, 1300-1656 (publicată postum, în 1978 și 1980), ca și de colaborarea la Enciclopedia Islamului, de la Istanbul. Totodată, s-a împrăștiat biblioteca și arhiva sa din Istanbul care însemna 20 000 de volume privitoare la istoria, geografia, dreptul turcesc (începând cu sec. XVIII). Apoi cronici, manuale, dicționare, 300 de msse (din sec. XV înainte), ca și fotocopii după originale din Biblioteca Națională a Franței, Muzeul britanic ori Biblioteca Patriarhiei din Constantinopol.

Securitatea a fost bucuroasă să neutralizeze un spion care lucra pentru ”opt servicii”, după actul de acuzare formulat contra lui; peste timp, secretele divulgate de prof. A.D. (în urma discuțiilor cu fugari din RPR) s-au dovedit a fi simple descrieri ale privațiunilor îndurate de populația țării. În schimb, sacrificarea unui om de știință a lăsat mai săracă școala românească de orientalistică, a lipsit generații întregi de un mentor care i-ar fi învățat, cum spunea el, ”să țină la preț”, adică să rămână cercetători ambițioși, erudiți și străini de mizeriile delațiunii ca formă de proeminență socială.



25
/08
/15

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, și Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” și Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

11
/08
/15

„Indiferent ce îţi spun oamenii, cuvintele şi ideile pot schimba lumea.” - Robin Williams. Astăzi se împlineşte un an de la moartea unuia dintre cei mai populari şi apreciaţi actori de comedie din ultimele decenii. Robin Williams s-a sinucis pe 11 august 2014, în locuinţa sa din Tibourn, în apropiere de San Francisco, după o viaţă marcată de lupta cu depresia, dependenţa de droguri şi alcoolul.

29
/07
/15

„Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire.” Spunea Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut. S-a născut pe 29 iulie 1912.

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.

24
/07
/15

Recitesc “Sonata Kreutzer”. E o capodoperă, scurtă, dar capodoperă. Găsesc concluziile marelui rus false, dar premisele adevărate. Demonstrația – însă – strict textual, demonstrația că viața bărbatului cu femeia pe pământ e sortită unui lung șir de chinuri care pot decurge, lesne, în crimă, demonstrația e superbă.

21
/07
/15

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat "Din toată inima", include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, "Transylvania Dragon", realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

13
/07
/15

„Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se aflau la un teatru din Londra, iar pe scenă juca Laurence Oliver, în spectacolul cu piesa “Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare. „Nu fi proastă, doar sunteţi amândoi căsătoriţi” îi răspunde amica. „Nu are importanţă, tot o să mă mărit cu el. Ai să vezi tu!” o contrazice Vivien.