CRONICĂ DE FILM Probabil din dorinţa de a contracara imaginea de frumuseţe rece, aproape artificială, pe care o proiectează de mulţi ani, Nicole Kidman a căutat un rol la polul opus. Părea să îl fi găsit în „Destroyer” (2018), un thriller poliţist al regizoarei americane Karyn Kusama.
Un articol de Ionuţ Mareş|24 ianuarie 2019
Atunci când își face apariția la locul unei crime în Los Angeles, Erin Bell (Nicole Kidman), detectiv tras pe linie moartă, este răvășită. Pare marcată de traume din trecut.
Iar pentru a evidenția această dezordine a personajului, Nicole Kidman are parte de o schimbare radicală de look – chip ridat, pâmântiu, îmbătrânit, și un păr cvasi-îmbâcsit.
Erin se mișcă greu și pare într-o suferință continuă. Astfel că miza filmului nu este atât investigarea crimei (care are, totuși, un rol important, așa cum se va demonstra pe parcurs), cât dezvăluirea treptată a evenimentului care a adus-o pe protagonistă în starea asta.
Însă machiajul lui Nicole Kidman este într-atât de strident, iar interpretarea ei, într-atât de manierizată din dorința actriței de a arăta că poate juca și altceva, un rol diferit de cele cu care și-a obișnuit publicul, un rol cu majusculă, încât e foarte greu să treci de aceste excese pentru a te lăsa prins de poveste.
O narațiune care este, de altfel, destul de convențională. Asta în ciuda montajului care se vrea ambițios și în care prezentul acțiunii și trecutul, mai exact momentul care motivează starea de acum a lui Erin, sunt amestecate, pentru ca informațiile despre personaj să fie livrate pas cu pas, în speranța de a ține atent privitorul.
La fel de puțin credibilă ca felul în care arată Nicole Kidman este și motivația pentru starea ei: o întâmplare tragică de acum nu mai puțin de 16 ani, ale cărei consecințe pare să le resimtă ca și cum ar fi fost ieri – o misiune sub acoperire la care a luat parte cu un coleg polițist de care se îndrăgosteşte, jucat de Sebastian Stan.
De aici și o serie de locuri comune (inclusiv o relație dificilă a protagonistei cu fiică adolescentă), care nu distinge „Destroyer” de majoritatea filmelor de același tip decât prin faptul că personajul principal este o femeie detectiv.
Ideea de a urma tropii unui film de gen nu este blamabilă în sine. Dar ea trebuie întărită prin tușe personale, care să aducă și ceva originalitate.
Nu este cazul aici, în ciuda încercărilor regizoarei Karyn Kusama de a face trimiteri la epoca glorioasă, anii `70, a filmului poliţist american şi de a un aspect de film cu pretenții.
Rezultatul este însă lipsit de forța și de inventivitatea care să facă din „Destroyer” un titlu memorabil.
„Destroyer” („Capcana”) intră în cinematografe la 25 ianuarie, fiind distribuit Ro Image 2000 și SPI International.
