Deux jours, une nuit / Ultimul film al fraţilor Dardenne, pe ecrane, din 21 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/deux-jours-une-nuit-ultimul-film-al-fratilor-dardenne-pe-ecrane-din-21-noiembrie/

Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte, în regia fraţilor Dardenne, cu Marillon Cotillard (La Vie en Rose, Inception, The Dark Knight Rises), câştigătoarea Oscar-ului din 2008, va avea premiera vineri, 21 noiembrie, distribuit în România de Independenţa Film, după ce anul acesta a făcut parte din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2014

Deux jours, une nuit / În film îi veţi putea recunoaşte şi pe Fabrizio Rongione, din celelalte lungmetraje ale Fraţilor Dardenne: Rosetta, Le gamin au vélo, L’Enfant, şi pe Catherine Salée (La vie d’Adèle).

Pelicula fraţilor Dardenne spune povestea Sandrei, o tânără mamă din Belgia zilelor noastre care are la dispoziţie un singur weekend pentru a-şi convinge colegii de Deux joursserviciu să renunţe la un bonus consistent (1000 de euro) din partea patronului, în schimbul desfiinţării locului ei de muncă.

Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cunoscuţi sub numele de Fraţii Dardenne, sunt veterani la Cannes. Ei au deja acasă două premii Palme d’Or. Un Palme d’Or pentru Rosetta (1999), cel de-al doilea pentru filmul L’Enfant. Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt consideraţi echivalentul francez al cuplului de regizori americani Joel şi Ethan Coen. Anul acesta, cei doi au participat în competiţia de la Cannes cu cel mai recent film al lor, Deux jours, une nuit.

Marillon Cotillard este câştigătoarea Oscar-ului 2008 pentru “Cea mai bună actriţă într-un rol principal” pentru filmul muzical-biografic La Vie en Rose / La môme (2007), cu Gérard Depardieu, unde a interpretat rolul cântăreţei franceze Edith Piaf.

Pe Marillon Cotillard aţi mai văzut-o recent în Blood Ties (distribuit anul acesta de Independenţa Film), Midnight in Paris, Inception, The Dark Knight Rises, Big Fish, Rust and Bone, Contagion şi altele.

De asemenea, o veţi putea vedea în curând într-un alt film din competiţia Cannes 2014: The Immigrant (2013), în regia lui James Gray, cu Joaquin Phoenix şi Jeremy Renner, peliculă care va fi distribuită în România tot de Independenţa Film.

Foto: Deux jours, une nuit – Independenţa Film

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.