-->

Dheepan. Un Palme d’or fără strălucire
https://www.ziarulmetropolis.ro/dheepan-un-palme-dor-fara-stralucire/

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 octombrie 2015

„Dheepan” începe ca un film de război – în plin conflict de gherilă în Sri Lanka, un luptător tamil, o tânără singură şi o fată care nu se cunoşteau până atunci primesc identităţi false, fiind nevoiţi să pretindă că sunt o familie pentru a putea emigra şi a-şi face un viitor în Europa, departe de dificultăţile din ţara lor.

În câteva cadre scurte, extrem de familiare prin caracterul lor ilustrativ, Audiard îi introduce pe cei trei protagonişti. Dheepan, combatantul rebel al cărui nume de împrumut dă titlul filmului, este arătat într-o scenă de luptă, descriere a cărei relevanţă va fi dovedită în final. Yalini, viitoarea sa falsă soţie, este urmărită într-o tabără de refugiaţi în căutarea unui copil despre care să poată spune că este al său, ştiind că plecarea din ţară şi primirea de azil în străinătate ar fi astfel mai uşoare. Găseşte o fată rămasă fără părinţi, Illayaal, pe care o ia cu ea.

Audiard mută apoi povestea în Franţa – printr-un montaj brutal (şi facil) al contrastelor, spectatorul vede într-o primă fază, pe un fond negru, doar chipul lui Dheepan, care poartă pe cap două urechi artificiale de şoarece, luminate albastru, ce îi dau un aspect caraghios.

Misterul indus de acest cadru filmat în ralanti şi luând forma unei viziuni onirice este imediat dezvăluit – spectatorul îl vede pe proaspătul imigrant Dheepan seara, pe un bulevard parizian, vânzând jucării luminate, printre care şi astfel de urechi ridicole, sub ameninţarea permanentă că ar putea fi prins de poliţie.

Este primul comentariu clar al lui Audiard despre care ar fi, în opinia sa, condiţia generică a imigrantului – de la bărbatul cu arma în mână luptând pentru o cauză politică la străinul aflat într-o stare precară într-un loc a cărui limbă nu o cunoaşte. Şi cam atât cu drama interioară a refugiaţilor!

Alegerea unor protagonişti dintr-o ţară – Sri Lanka – a cărei situaţie este mai puţin cunoscută de publicul occidental îi oferă cineastului francez posibilitatea de a insufla filmului o doză de prospeţime tematică şi chiar de exotism (nu îţi este dat foarte des să auzi în cinema limba tamilă).

Pe de altă parte, opţiunea de a avea un caz mai puţin tipic şi de a alege ca personaje reprezentanţii unui popor care nu a fost colonie franceză poate fi privită şi ca o fugă de responsabilitate, o distragere a atenţiei de la situaţia reală a imigranţilor din Franţa, prezentaţi de Audiard prin logica etichetării care caracterizează opinia publică şi media.

De la cronică socială, „Dheepan” ia o scurtă turnură de love story convenţional (el o pândeşte pe ea făcând duş şi îşi dau seama dintr-o dată că au şi alte nevoi în afara celor de supravieţuire şi de adaptare), pentru ca înspre final să ajungă la un revenge thriller în care acţiunea este mai mult sugerată şi unde se recunoaşte cel mai bine stilul lui Audiard.
Suburbia unde ajunge noua familie de conjuctură este prezentată ca o zonă de război, lipsită de legi şi ordine şi unde bandele de traficanţi trag focuri de armă în aer la discreţie sau intră în confruntări cu grupuri rivale.

Mesajul se lasă din nou prea uşor descifrat: lupte de gherilă nu au loc doar într-o ţară îndepărtată din Asia sau Africa, ci chiar în inima Europei occidentale, loc unde se pot reactiva uşor reflexele de violenţă ale imigranţilor (idee care poate fi consideră tot o prejudecată la adresa acestora).

Marea problemă a filmului sunt de fapt lipsa de sinceritate şi duplicitatea: ascuzându-se în spatele unei naraţiuni cu accente social-politice (pe care însă nu caută să le aprofundeze), Audiard nu face decât să-şi continue obsesiile sale stilistice din zona action-thriller-elor şi să livreze un comentariu demonstrativ care are pretenţia de critică acidă la adresa Franţei. E ca şi cum ar trage însă cu gloanţe oarbe.

Prezentat în premieră în România în cadrul Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, „Dheepan” este distribuit de Independenţa Film şi a intrat în cinematografe la 30 octombrie.

INFO

Dheepan (Franța, 2015)

Regia: Jacques Audiard

Cu: Jesuthasan Antonythasan, Kalieaswari Srinivasan

Rating: ●●○○○

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.