Diana Cavallioti: „Un actor poate face foarte puține lucruri bine“
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-cavallioti-un-actor-poate-face-foarte-putine-lucruri-bine/

Când nu are spectacole, filmează. Când nu filmează, este în juriul festivalurilor de film. Iar dacă nu ar fi nimic din toate acestea, Diana Cavallioti, doctorandă în Arta Actorului, mărturiseşte că ar putea excela în puţine lucruri.

Un articol de Judy Florescu|14 noiembrie 2014

Dintre spectacolele în care publicul bucureștean o poate vedea pe Diana Cavallioti amintim: Cont(r)acte și Iluzii în regia lui Cristi Juncu la Teatrul Act, Un bărbat pentru Sara  (Mall Băneasa) și Nebun din dragoste (Teatrul Național București) în regia lui Claudiu Goga, Niște fete în regia lui Vlad Zamfirescu la Godot Cafe, Țarul Ivan își schimbă meseria în regia lui Gelu Colceag la Teatrul Metropolis. 

Primul spectacol în care v-am văzut a fost Cui i-e frică de Virginia Woolf? la Teatrul de Comedie, în 2010. Cum au fost repetițiile? Cum aţi lucrat cu domnul Gelu Colceag?

10799612_731122866967640_1728522201_npA fost o mare provocare pentru mine. Cu domnul Colceag lucram la master. A venit într-o zi și mi-a zis că vrea să mă ia într-un spectacol, veste la care eu m-am bucurat foarte mult, dar mi-a spus să nu fac lucrul ăsta, pentru că poate nu iau proba. Proba era de fapt să mă ducă să mă prezinte lui Ștefan Bănică și Emiliei Popescu, să vadă dacă se leagă ceva.

Am început repetițiile și a fost absolut senzațional. A fost o echipă din aia pe care ți-o dorești la fiecare spectacol de teatru. L-am jucat de foarte puține ori după gustul meu. Mi-ar fi plăcut să-l jucăm și acum.

De ce s-a oprit?

Pentru că teatrul îl programa foarte rar și asta era foarte obositor pentru Ștefan și pentru Emilia. Să joci un spectacol la o lună, la două luni, este… enorm. O iei cumva de la capăt. Mi-a părut foarte rău că nu l-am mai jucat. Mi-a plăcut la nebunie piesa aia!

Se vedea că vă plăcea. Era totul viu între voi.

Am stat foarte mult la lectură, am desfăcut textul. Ne era atât de clar ce facem, abia apoi, când începi să brodezi pe margini e mult mai simplu și mult mai mișto. Dacă am fi jucat mai multe spectacole ar fi ajuns să crească extraordinar de tare. Spectacolul avea mare potențial.

Vă împărțiţi cu succes între teatru și film. Jucaţi mult sau puţin?

Joc foarte mult! În 8 spectacole de teatru! De exemplu, la Teatrul Act, unde am roluri în Cont(r)acte și în Iluzii, ambele se programează foarte rar. E așa o lipsă de comunicare, parcă e rea-voință de foarte multe ori. Cei de la teatre, dacă vor actori tineri care să își facă treaba, trebuie să lucreze și cu ei, nu doar cu actorii mari care își impun programul… E o toamnă foarte înceată la mine, dar eu nu simt că joc puțin. Am fost plecată până de curând, deci tot ce zic acum e cumva greșit pentru că nu au avut timp să programeze din cauza mea, dar acum, fiind înapoi, sunt dornică să lucrez.

Iluzii este un spectacol făcut altfel. Ce-mi puteţi spune despre acest tip de punere în scenă?

Pentru publicul românesc este un experiment. Unii ies chinuiți. Cred că e foarte greu să stai și să asculți. E ceva ce la noi, în societatea noastră, a început să dispară total. Vorbim despre lucruri, dar nu auzim. E un exercițiu foarte greu pentru spectatori să stea și să asculte o poveste şi să n-aibă alt stimul.

A fost greu și pentru noi. Pentru mine, cel puțin, monologul ăla cu care încep, un monolog de 20 de minute, a fost foarte greu. Dar mi se pare tare că atunci când vrei să spui o poveste sau să transmiți ceva, ceva ce fiecare în parte vrea să ia, poţi să-ţi găseşti ținta în spectator. Ce e cel mai mișto e că văd oamenii cum intră în sală și mă uit real la ei și vezi un om care e interesat și altul care nu e interesat.

Sunt oameni care vin, te văd, îți zâmbesc, te salută chiar dacă nu te cunosc și mi se pare foarte frumos că se creează o conexiune cu spectacolul acesta. Iluzii e un spectacol care poate crea conexiuni, poate deschide inimi. Te face să te lași atins.

De ce a ales domnul Cristi Juncu mai multe distribuții pentru acest spectacol?

Din motive pur organizatorice, ceea ce nu ne-a ajutat foarte mult, pentru că tot rar se programează.

Vă propun să vorbim şi despre filmul O vară foarte instabilă de Anca Damian, în care ai jucat. Au fost inconveniente sau lucruri ce nu trebuiau să se întâmple la filmare?

Nu cred că au fost, pentru că am filmat cu o echipă foarte restrânsă. Era pe platou exact cine trebuie să fie. Nu era nici măcar un om în plus. Ne cunoșteam foarte bine. A fost ca și cum lucram cu prietenii mei cei mai apropiați. Nu existau momente ciudate, ca atunci când nu știi cum să spui că n-ai vrea să faci chestia asta.

Mă duceam la Anca Damian, care îmi e prietenă, discutam. Am filmat într-un studio din Cehia. Toate interioarele sunt din studiouri, undeva departe de Praga. Asta e atmosfera pe care mi-o amintesc. Era ca și când mergeam cu toții într-o altă casă și stăteam acolo și ne făceam jucăriile. Dar nu cred că a fost vreun inconvenient.

Faptul că ați filmat în Cehia și nu în România nu a fost un inconvenient?

Ăsta poate că fost singurul lucru ciudat, dar care l-a făcut să-i dea o aromă exotică. Mie mi se pare că tot filmul este exotic pentru diverse gusturi.  E din nou un experiment. Iată, fac parte din proiecte-experiment! E un gen pe care poți să-l guști sau să nu-l guști. Nu au existat păreri de mijloc. Îți place sau nu-ți place.

Să vorbim puțin despre festivalurile de teatru din România. Au fost cel puțin 7 festivaluri de teatru numai în toamna lui 2014.

Mi se pare că suntem în punctul acela în care se sparge gheața. Teatrul a spart-o de ceva vreme. Eu tocmai m-am întors de la Festivalul de Internațional de Comedie de la Cluj. Am fost în juriu la acel festival de film, aflat la a șasea ediție. La noi, la film încă e chestia aia: românii se duc la niște festivaluri mari, iau premii, vin înapoi, dar se lovesc de niște ziduri pentru că nu se mișcă lucrurile foarte bine, ca expunere. Lumea n-a aflat de Festivalul de Comedie de la Cluj, care a fost foarte mișto, unde am văzut atât de multe filme bune şi care cu siguranţă nu o să ajungă în cinematografele din România.

Cum a decurs jurizarea unui festival de film?

Eu am fost în juriul pentru scurtmetraj, secţiune împărţită în scurtmetraj independent și scurtmetraj studențesc. Nu a fost nici un scurtmetraj românesc în competiție. Am fost trei fete în juriu: Andreea Vasile, Iulia Verdeș și cu mine. Am avut două seri de vizionare. Pentru mine a fost foarte clar. Nu a trebuit să pun pe hârtie absolut nimic. Mi se pare că dacă ai o plăsuță de chestii și le întinzi așa, există o singură chestie care îți atrage atenția. Eu nu sunt analitică absolut deloc. Merg strict pe instict.

10805384_731123200300940_767631557_nLa ce repetaţi acum?

Acum nu repet la nimic. Tocmai am scos două premiere. Acum o să stau, cine știe pentru cât timp, poate n-o să mai lucrez niciodată (râde). Sunt foarte pesimistă la capitolul acesta. Mă simt ca pe o plută aflată pe un râu foarte agitat. Poate să se răstoarne oricând pluta. Acum e pauză. Momentan, joc ce am și mă bucur de asta.

Aveți o meserie foarte nesigură.

Da, nimeni nu-ți garantează nimic. De fapt, nimeni nu-ți garantează nimic în viață.

Cum vă adunaţi pentru a înainta?

Eu nu mă dezbin niciodată. Sunt adunată, orice s-ar întâmpla. Iau lucrurile exact așa cum sunt.

Asta o știţi din școală sau aţi avut-o dintotdeauna?

Nu, nu prea știu multe lucruri din școală. Îmi pare rău să zic chestia asta. Știu multe lucruri de la oamenii cu care am lucrat. Pentru mine, școala înseamnă Gelu Colceag și masterul, și… cam atât. Școala e o ploaie caldă de vară. Pe lângă faptul că ies foarte mulți actori, sunt debusolați. Mi se pare foarte trist.

Ce aţi învățat de la domnul Gelu Colceag?

E o simfonie. Nici nu știu ce să aleg. Dacă aș putea să fac o analiză și să spun punctual, pentru mine cel mai important e energia unui om, cu tot ce vine la pachet. Domnul Gelu Colceag nu prea e genul care îți dă sfaturi, e mai mult genul care te ceartă. Pe mine, de când m-a văzut prima oară, m-a ținut într-o ceartă, ceea ce mi s-a părut foarte constructiv.

Oamenii siguri pe ei și care știu despre ce e vorba în meserie au un dar anume de a-ți insufla chestia asta fără să te dădăcească într-un fel. Eu nu sunt adepta dădăcelii, când începe cineva și-ți spune cum e, etc. De unde știi tu cum e? Un pedagog cred că poate să te ducă pe drumul bun fără să-ți dai seama, iar cu domnul Gelu Colceag asta s-a întâmplat. Cred că e stilul lui.

Din ce motive te certa?

Prima oară trebuia să mă ia într-un spectacol la Teatrul Mic. Trebuia să joc Cordelia în Regele Lear. Nu s-a mai făcut spectacolul. Dar înainte să primesc rolul acesta eu jucam într-un mic spectacolaș și el îmi zicea: „de ce te pierzi în chestii mici, când ar trebui să fac chestii mari?“

Îmi aduc aminte și acum cum am ieșit pe hol și plângeam și-mi părea atât de rău că eu mă bucuram să fac chiar și chestia aia mică, dar cumva avea dreptate. Colceag nu o să te oprească de la a face ceva. Este exact omul care te împinge să faci lucruri ca să înveți din ele. Cred că prin modul acesta eu am învățat că trebuie să-mi dau seama ce merită și ce nu merită, ce trebuie să alegi și ce nu. Eu cu sufletul meu, eu cu mintea mea, am înțeles că sunt momente în care trebuie să alegi.

10441026_345152792302047_8623136808028407260_nSpuneaţi că aţi scos două premiere. Care este prima?

Se numește Un bărbat pentru Sara în regia lui Claudiu Goga și o jucăm la Sala Epica de la Mall Băneasa. Aud numai chestia asta că spectacolele de la mall sunt șușe. E plin de preconcepții. Ok, dacă faci un spectacol la mall e egal cu o șușă? Sunt oameni care vin pentru prima dată la teatru în mall. E o mișcare greșit judecată, venind de la oameni mișto. Cred că breasla actoricească ar trebui puțin să se relaxeze pentru că este fiecare pe nișa lui, eu fac artă, eu fac șușe. Nu înțeleg de ce nu ne gândim de ce facem chestiile astea? Chiar și șușele, de ce le faci? Pentru că lumea vine și se bucură și după aceea pleacă foarte fericită acasă. De ce să le împărțim în categorii? Sunt foarte revoltată. Sunt într-o continuă revoltă.

Când nu ești de acord cu niște lucruri, nu poți să zici da.

Și când nu te simți bine într-un spectacol ieși fără nici un fel de ezitare sau spui că nu eşti de acord cu chestia asta. Nu prea se întâmplă la noi, din păcate. Nu știu de ce. Deși mie mi se pare că generația mea se ridică și spune care-i problema.

Aţi prins perioada de licență cu 3 sau 4 ani?

Am fost ultima generație care a prins patru ani de facultate. Am făcut foarte mulți ani de școală. Apoi am prins 2 ani. După care am făcut 3 ani de doctorat.

Aţi prins Casandra?

Nu am prins Casandra, am prins Masca din Bucureștii Noi, care era și mai dramatic, unde nu venea nimeni. Am fost o generație de sacrificiu. Dar e foarte frumos. Tot ce nu te doboară te face mai puternic.

Credeţi că ar trebui să existe un loc special al vostru, al tinerilor actori?

Da, ar fi mișto să existe un loc unde știi că te duci și vezi actori tineri, doar că te limitează puțin. Sunt foarte mulți oameni care vor să vadă actori consacrați și atunci se amestecă lucrurile destul de dubios și ajungi să nu poți să joci pentru că fiecare are treabă. Eu cred că ar trebui să se facă angajări în teatrele de stat.

Nu vă costă foarte mult energetic?

Da, dar în același timp, chestia asta poate te ambiționează și te energizează. Cred că ar trebui ca fiecare să aibă casa lui, stabilitatea lui. Dar nu stabilitatea aia care te plafonează, ca într-o căsnicie de genul – m-am măritat și totul devine un lac călduț – . Nu, ci senzaţia aia că eşti actor al unui teatru, că cineva te-a vrut. Poate greșesc. Sunt foarte mulți oameni angajați care zic că e mai bine să fii freelancer, dar, în același timp, oamenii aceia nu-și dau demisia din teatru.

A doua premieră este Desculț în parc de Neil Simon, la care lucraţi din nou cu Ștefan Bănică.

Am lucrat cu Ștefan la Cui i-e frică de Virginia Woolf? în 2010 și nu știu dacă am mai vorbit de două ori de atunci. Și mă sună Ștefan într-o zi și-mi propune rolul lui Cory și… Doamne! M-am bucurat atât de tare. E un stil anume de a lucra cu Ștefan, adică e destul de complicat.

DSC00462pDe ce spuneţi asta?

Pentru că e foarte tipicar. Vede lucrurile într-un fel și vrea să fie exact așa. Am lucrat foarte greu, dar a fost foarte frumos. Probabil dacă nu aș fi lucrat la două lucruri în același timp nu mi-ar fi fost atât de greu și probabil nu aș fi fost atât de încrâncenată. Dar mie când mi-e greu, îmi iese foarte bine după aceea.

Ca și țintă profesională: e mai bine să ai roluri de comedie sau de dramă?

Nu am ținte, nu am țeluri, nu privesc într-un punct ca să ajung acolo. Se pare că tot ce pot să fac astăzi și pot să fac bine, voi face. Mai departe, ți-am spus, mâine pot să nu fac deloc. Nu am orizonturi. Îl am pe azi, pe acum.

De ce spuneţi că mâine puteți să nu mai faceţi deloc meseria asta?

S-ar putea să nu mai fie nevoie de mine.

Și dacă ar fi să se întâmple așa?

Ne readaptăm. Facem noi ceva.

Mi se pare că actorii ar putea să facă orice.

Nu, n-ar putea să facă orice. Eu aș putea să fac foarte puține lucruri bine.

Ca de exemplu?

10671247_699097140170213_1334316434086178615_nCred că m-aș face șofer. Nu de taxi! M-aș vedea fiind o femeie șofer foarte bună, de cursă lungă, de drum lung. Aș vrea să fiu un şofer profesional. Cred că există și această categorie. O să mă interesez. Nu cred că te angajezi într-o companie să fii șoferul cuiva doar cu carnetul de conducere.

Care este originea numelui dumneavoastră?

Grecească. Cavallioti se scrie cu K și cu 2 ll și cu s la sfârșit. Dar s-a românizat și a devenit Cavallioti. Este o familie care vine din regiunea Kavala. E o familie cu mai multe rude, pe care eu nu le cunosc, dar fac parte din unica familie Cavallioti din România. Și editura Cavallioti face parte din aceeași familie.

Aveţi un aer rusesc, așa.

Unii îmi spun că sunt nordică.

Nu obțineţi mai ușor roluri cu aer dumneavoastră nordic?

Nu cred că am obținut vreodată roluri pe modul cum arăt, pentru fizic.

Am înțeles că se pune destul de mult acccentul pe cum arată o actriță.

Se pune, dar nu în cazul meu, pentru că sunt destul de cameleonică. Dacă te uiți la poze, eu nu arăt la fel în toate.

Mi se pare că de la spectacolul Cui i-e frică de Virginia Woolf vi s-a îngroșat vocea.

Nu cred că mi s-a îngroșat, ci mi se pare că sunt eu mai sigură pe ea acum.

foto: Adi Marineci, Bogdan Spătaru

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.