Diana Iepure, poetă: „Din poezie, curat, nu se poate trăi decât vreo zece zile, făcând foame și citind, citind, citind”
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-iepure-poeta-din-poezie-curat-nu-se-poate-trai-decat-vreo-zece-zile-facand-foame-si-citind-citind-citind/

SĂ NE CUNOAȘTEM POEȚII. V-aţi întrebat oare cine mai sunt poeţii timpului nostru, ce fac ei, cum se descurcă prin literatură şi viaţă? Noi, da. Astăzi v-o prezentăm pe Diana Iepure, o poetă din Basarabia care s-a stabilit de mulţi ani la Bucureşti.

Un articol de Andrei Crăciun|23 ianuarie 2019

Diana Iepure traduce din limba rusă și pregătește un nou volum de versuri (care va fi publicat anul acesta în colecția Svetlanei Cârstean de la editura Nemira). Iată – Diana.

Diana Iepure, traducătoare, dar poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III (mai ales venind din Basarabia, pământ românesc), ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Nu știu ce să zic de poetă. Eu nu mă consider, în mod deosebit, poetă, dar nici mare scriitoare nu mă consider. Totuși, am observat că, în ultimul timp, multă lume bună m-a băgat în seamă, m-a invitat la lecturi, m-a inclus în proiecte culturale, m-a susținut în fel și chip, fără ca eu să insist cu tot dinadinsul să mă afirm. Aș fi ipocrită (și nu sunt), dacă aș spune că lucrurile astea nu m-au bucurat. Dimpotrivă, trăiesc clipe de satisfacție și chiar de adevărată fericire, când constat că oameni importanți ai vieții literare de la noi și chiar de peste mări și țări consideră că ceea ce scriu poate fi literatură. Din punctul meu de vedere, poezia este dacă nu exclusiv, atunci, în primul rând, emoție. Și să fii emotiv, exagerat de emotiv, în România mileniului III, e greu. Emotivitatea ieșită din comun, sensibilitatea exacerbată sunt privite ca niște boli cronice. Probabil că așa și sunt. Aceste ,,particularități” sunt acceptate cu îngăduință de societate, mai puțin de propria familie, uneori. Și nu în zadar. Ele pot fi destructive pentru așa zisul poet, dar și pentru partea cerebrală a familiei acestuia: părinți, frați, neamuri îndepărtate sau apropiate, oameni expuși, de multe ori, fără voia lor, atenției publicului cititor, atunci când eul liric al poetului apare pe hârtie în toată splendoarea lui, înconjurat de personaje doar aparent fictive, uneori nici măcar atât. Altfel, viața de poet diferă de la caz la  caz. Sunt mulți poeți foarte buni, talentați în literatura română contemporană, dar soarta lor e diferită. Unii au ceea ce merită, adică o oarecare notorietate, burse (dar nu vă gândiți la bani mulți), premii, invitații la festivaluri, traduceri. Egoul lor e oarecum hrănit și învelit cu o plapumă caldă. Alții, nu mai puțin talentați dar, cu siguranță, mai puțin norocoși, se bălăcesc în viața lor anonimă ca broasca în smârc. Și așteaptă moartea care le va aduce celebritatea bine meritată.

În ceea ce privește basarabenismul meu, cred că domeniul literar este unul dintre puținele în care proaspeții veniți de peste Prut, frați, (dar și surori), au fost primiți cu brațele deschise și încredere. Măcar pe acest tărâm se mai întâmplă ca emoția, sensibilitatea și sinceritatea să genereze empatie și solidaritate.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Diana Iepure – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera! Cum ați ajuns să scrieți poezie?

Dacă mergeți acum la librărie, din păcate, nu cred că veți găsi ceva, vreo carte de poezie. S-ar putea să găsiți niște antologii de-ale mele, cu selecții din clasicii ruși. Stocul cărții de poezie ,,O sută cincizeci de mii la peluze”, apărută în 2011 la CDPL,  s-a epuizat de mult. Nici n-a fost greu, având în vedere faptul că tirajele cărților de poezie sunt cum sunt și au trecut, totuși, niște ani, iar editura chiar s-a ocupat serios de promovarea acestei cărți. Puteți, în schimb, cumpăra ultimul număr al revistei Poesis International (2 (22) din 2018), în care sunt publicate câteva poeme din noua mea carte, ce va apărea, în 2019, în colecția Svetlanei Cârstean de la Nemira, dar și poeme traduse de mine din Andrei Sen-Senkov, poet moscovit, proaspăt laureat al prestigiosului Premiu ,,Andrei Belîi”. Cum tot românul s-a născut poet, (chiar dacă se numea moldovean și trăia în RSSM), am început să scriu de mică, după cum vă puteți da bine seama, catrene. Lucram cu familia în grădină și, ca să nu ne plictisim, ne duelam așa, în catrene, pe diferite teme. Deci, primele mele poezii pot fi înscrise la creație populară orală. La un moment dat, activitățile artistice au evoluat și de la munca în grădină am trecut la concerte mai sofisticate, în casă. Ele includeau citiri de poezii, proprii și din clasici, bineînțeles, puneri în scenă ale operelor literare. Și azi îmi amintesc cu drag de acele efuziuni artistice din copilărie. Sora mea, Victoria, se visa balerină și dansa în vârful degetelor și se ținea, cu stoicism, chiar doar în vârfuri, fără poante, fără nimic. Fratele meu, Alexandru, o făcea pe Luceafărul, cu cearșaful legat nod pe un umăr gol, giulgiu, nu șagă. Eu scriam scenarii, catrene fel de fel, regizam, că eram mai mare. Mai mult, făcusem, la un moment dat, un teatru de păpuși. Alcătuiam piese de teatru și le jucam în curtea casei vechi a bunicii, cu prietenii din mahala, manevrând păpușile cusute de noi,  ascunși după o pătură de lână. Publicul (alcătuit din părinții mei) se instala pe taburete, pe pragul înalt de piatră și abia acum îmi dau seama că aveau o priveliște minunată asupra scenei, dar și asupra actorilor care se dădeau în stambă și credeau că sunt bine ascunși după acea pătură multicoloră întinsă exemplar și prinsă cu clești pe sârma de rufe. Arta a fost mereu prezentă în viața mea, așa, naivă, cum putea fi într-un sat de pe malul Nistrului, care avea tradiții muzicale, cor, trupă de teatru, școală de muzică pentru copii, fanfară, taraf, biblioteci și bineînțeles, ansamblu instrumental vocal. Astfel, atmosfera s-a dovedit a fi prielnică cultivării interesului meu pentru artă. La Chișinău, am fost mai mult o autodidactă. Cele mai multe lucruri le-am descoperit pe cont propriu, în biblioteci și librării. Mai mult în pofida circumstanțelor decât ajutată de ele. Dar, dacă e să mă refer la poezia pe care o scriu acum și la modul în care înțeleg eu poezia, datorez mult orașului București, câtorva oameni care m-au susținut și m-au încurajat, soțului meu, Florin Hălălău, cu care împărtășesc această pasiune și, desigur, copiilor mei mereu prezenți în tot ceea ce fac. Viața trece, ușor-ușor, în cea de a doua jumătate a ei. Sau poate a trecut deja, Dumnezeu știe. Dar, vorba aia: ars longa, vita brevis. Cred că din ceea ce am scris, pot să rămână câteva poeme care să mă reprezinte, onorabil, în literatură, dar probabil că asta e insuficient, deocamdată.

Diana Iepure și frumusețea României

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?

Și eu răspund tot foarte vulgar că depinde de posibilitățile și talentele strict utilitare ale poetului, de educația primită acasă, de cât de descurcăreț este, dincolo de educație, și, nu în ultimul rând, de cât este de harnic, dacă are sau nu responsabilități de neamânat, cum ar fi copii, rate etc. Poeții se descurcă și ei cum pot, cu munca de jos, de obicei, (dar sunt și excepții), scriu conținut pentru site-uri mai mult sau mai puțin obscure, lucrează în presă, fac reviste, traduc, dar nu se sinchisesc uneori nici de banii făcuți pe la corporații, pe la firme de tot felul, unde e nevoie de oameni care pot formula inteligibil niște gânduri și idei. Am făcut și eu de toate câte puțin. Din poezie, curat, nu se poate trăi decât vreo zece zile, făcând foame și citind, citind, citind.

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?

Venind dintr-un spațiu în care mulți oameni tânjesc după această țară, gândindu-se că doar ea le poate oferi siguranță zilei de mâine, posibilitatea de a trăi demn într-o Europă civilizată, ce părere pot să am? E un pământ superb, e foarte frumoasă, e de-a dreptul minunată. Și are, cum e și firesc, foarte multe probleme, care sper eu că se vor rezolva, totuși. Atunci când ai copii, dar probabil și când nu ai, desigur că îți dorești pentru ei o țară frumoasă, cu o economie care să duduie, cu locuri de muncă bine plătite, cu politicieni onești cărora să le pese, să îi doară cu adevărat inima pentru țara lor. Mă interesează și sunt revoltată de absurdul situației de acum, de modalitatea în care banul public e delapidat într-un hal fără de hal, de mizeria în care se scaldă Bucureștiul, nemăturat și nespălat de luni de zile.

Emigrare. De ce nu ați emigrat (dincolo de România, se înțelege), dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă aici, la noi, în lumea a doua, dacă nu a treia?

Nu m-am gândit la emigrare. Așa au fost circumstanțele. Cred că sunt deja prea bătrână pentru a mă gândi la o schimbare radicală de acest gen. Avem aici părinți, copii, o casă care ne ține acasă.

Implicare civică. Este Diana implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?

Merg la vot mereu, la proteste-ocazional, dar poate că în curând protestele vor intra într-o fază mai radicală. Țara mocnește și sper că vom răbufni într-o bună zi. Încet, încet, ajunge cuțitul la os. Pentru că nu se mai poate!

Diana Iepure și perioada de înflorire a literaturii române

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un potpuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?

Sunt foarte mulți scriitori talentați și tineri, și mai puțin tineri. Literatura română e într-o perioadă de intensă înflorire. Scriitorii scriu, editurile publică, mai rău stăm cu cititorii. Cum să procedăm? Simplu și frumos. Intrăm într-o librărie, când avem o oră liberă, începem să frunzărim cărți și, dacă ne captivează lectura, cumpărăm. Eu așa făceam când eram copil, mai fac așa și acum. Cred că e cea mai sigură metodă. Sau ne putem lăsa pe mâna criticii literare, dacă avem încredere în recomandările băieților citiți și fetelor nu mai puțin citite, însă aici ar exista niște riscuri, sunt plusuri și minusuri, bineînțeles. Dintre poeții tineri, dacă e să-i avem în vedere pe cei născuți după 90, îmi vin acum în minte Victor Țvetov, Ion Buzu, Krista Szöcs, Ștefan Baghiu, Sînziana Şipoş, Mihók Tamás, Anastasia Gavrilovici, Alexandra Turcu, Radu Nițescu, Ioana Vintilă și mai sunt. Și toți minunați. Unii au debutat deja, pe alții îi putem citi în reviste, pe internet. Cine își dorește, găsește poezie excelentă și pe internet, nu doar în librării.

Copiii – ce vă mai fac copiii? Aveți o fată mare deja și un băiat, amândoi cu înclinații frumoase, artistice. Mai vine o nouă generație de poeți din familia Dianei Iepure sau gata?
S-ar putea să vină. De Cătălina (n.r. – Cătălina Bălan, ea însăși poetă, prezentă în numeroase antologii – https://www.bookaholic.ro/catalina-balan-poeta-eu-stiu-ce-inseamna-sa-te-lupti-pentru-identitatea-ta-romaneasca.html) sunt sigură. Scrie de mică și scrie bine. În curând va debuta, așa sper. Deocamdată, are de scris dizertația, are job și o sumedenie de lucruri mărețe de făcut. Felix zice că nu are nicio treabă cu poezia, dar, dacă se apucă să scrie ceva, îi iese, e spiritual, are simțul umorului și asta se vede în scrisul lui, mai ales când scrie recenzii la cărțile pe care le citește. În orice caz, ambii copii au mers de mici cu noi pe la lecturi și pe la tot felul de întruniri literare. Nu sunt tocmai străini de literatură, ceea ce mă bucură.

*

Un exemplu de poezie de Diana Iepure – Felicia, publicat în volumul O sută cincizeci de mii la peluze (CDPL, 2011).

felicia

nefericirea ei fericirea voastră
ne-a zis tata mie şi victoriei
şi eu m-am simţit aşa deodată vinovată
felicia făcea naveta zilnic
stătea cu noi ore în şir „pe degeaba”
pornea metronomul
bătea ritmul cu piciorul
când o scoteam din sărite
o primeam şi peste degete
dar nu mă supăram
ştiam că îi pasă
când ieşeam pe scenă
şi-mi tremurau genunchii sub pian

ne învăţa cum să ţinem spatele drept
alegea melodii frumoase
şi ea era frumoasă în rochia neagră
cu flori sângerii şi decolteul
în formă de V

victor fiodorovici
acordeonistul
o privea cu drag
era rivalul nostru
toţi se temeau de el
numai felicia nu
nici chiar atunci când ţipa înfuriat
să nu mâncăm pâinea kolhozului ci
s-o dăm la câine

felicia n-avea copii şi în general
nimic care s-o ţină duminicile acasă

ea a plecat
când s-a schimbat ceva în viaţa ei
nu neapărat spre bine

şi-a venit de la chişinău
inna o rusoaică foarte galbenă şi suplă
care n-a făcut niciodată parte din fericirea noastră
nici noi dintr-a ei

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

Dragoş Huluba, unul dintre cei mai importanţi actori ai Teatrului de Comedie din Bucureşti, îşi conturează traseul profesional, pornind de la întâlnirea cu Dem Rădulescu, mentorul lui, trecând prin aplauzele publicului din Singapore, România sau China şi ajungând la înţelegerea pe care i-o arată pe scenă soţia lui, actriţa Violeta Huluba.

18
/11
/14

Caroline Gombé este o actriţă româncă absolventă a UNATC Bucureşti, dar şi a unui Master în Arta actorului în SUA. În prezent, trăieşte şi lucrează în New York, oraşul de care se declară iremediabil îndrăgostită. Despre călătoria ei profesională şi despre viaţa în metropola newyorkeză ne vorbeşte în acest interviu.

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.