Diana Ivanov expune „Cross the Street“ la Galeriile de Artă „Ion Neagoe“
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-ivanov-expune-cross-the-street-la-galeriile-de-arta-ion-neagoe/

Vernisajul pictoriţei Diana Ivanov va avea loc vineri 10 mai, începând cu ora 15.00, în cadrul Galeriilor de artă „Ion Neculce“.

Un articol de Andrada Văsii|8 mai 2013

Vernisajul pictoriței Diana Ivanov va avea loc vineri, 10 mai, începând cu ora 15.00, în cadrul Galeriilor de artă „Ion Neculce“.

Artista surprinde prin rafinament în stăpânirea culorilor şi tehnicilor plastice. Colecția se distinge prin  compoziții marcate de simboluri care exprimă sensibilitate, emoţie şi forță.

„Cross the street“ comunică bucuria creației, exprimând metaforic sărbătoarea încrederii în propriile forțe, în puterea de a-ți depăși limitele și de a  merge înainte.

Conceptul expoziției

„Cross The Street“ este un apel către toți iubitorii de frumos să-şi exprime dragostea şi bucuria vieții prin vibrațiile culorilor! Conceptul expoziției dorește să aducă în prim plan veselia, subtilitatea şi neprevăzutul artei ce poate veni de peste tot dacă privim atent, liber şi fără prejudecăți.

Forța formelor și a culorilor poate fi şi forța noastră, iar înfrângerile pot fi cele mai mari victorii atunci când ai curajul să traversezi strada!

Info:

Expoziția va fi prezentată de profesor univ. dr. Constantin Tofan și lector univ. dr. Horia Costin Chiriac.

Curator: asistent univ. dr. Elena Simona Vrânceanu, director Casa Corpului Didactic Iaşi.

Vizitarea expoziției are loc până pe 24 mai 2013, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 16.00.

Accesul este liber.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.