Diana Lupescu, 60. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-lupescu-60-la-multi-ani/

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

Un articol de Petre Ivan|7 octombrie 2014

Diana Lupescu a absolvit în 1978 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, sub îndrumarea dascălului Amza Pellea, maestru al artei dramatice, care i-a sădit în suflet pasiunea pentru teatru, cu toate formele sale. Această pasiune i-a devenit, în timp, profesiune de credinţă.

Spectacolele în care a jucat s-au bucurat de succes, având la bază texte ale unor mari autori din dramaturgia şi literatura universală şi română, precum: Luigi Pirandello (Astă-seară se improvizează), Franz Kafka (adaptare după romanul Castelul), A.P. Cehov (Trei surori), Larry Gelbart (Miresele căpitanului), Romain Rolland (Jocul dragostei şi al morţii), Milan Kundera (Jacques şi stăpânul său), Samuel Beckett (Play), Jean Poiret (Sărbători fericite), Ion Bucheru (Frumosul cotidian), George Ciprian (Omul cu mârţoaga), Aurel Baranga (Siciliana), D.R. Popescu (Piticul din grădina de vară), Liviu Rebreanu (adaptare după Ultimul bal), M.R. Paraschivescu (Păguboşii) sau Zaharia Bîrsan (Trandafirii roşii).

Diana Lupescu

În construirea personajelor sale a îmbinat spiritul comic şi dramatismul, umorul viu şi melancolia destinelor nefericite.

Şi în lumea filmului a rămas un nume de neuitat. Diana Lupescu s-a numărat printre actriţele favorite ale regizorilor de film. Colaborările sale din cinematografie s-au materializat în filme îndrăgite de public, dintre care amintim: Campioana (regia: Elisabeta Bostan), Buletin de Bucureşti (regia: Virgil Calotescu), Fata Morgana (regia: Elefterie Voiculescu), Iarba verde de acasă (regia: Stere Gulea), Povestea dragostei (regia: Ion Gopo), E-atât de aproape fericirea (regia: Andrei Băleanu), Există joi (regia: Adrian Petringenaru).

Apoi, în 2007, a absolvit regia de teatru în cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, asumându-şi rolul de director de scenă. A regizat, pe scena Teatrului George Ciprian din Buzau, spectacole care se joacă, de ani de zile, cu casa închisă: Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, Sirena şi Victoria de Aleksandr Galin, Părinţii teribili de Jean Cocteau. La Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, se poate vedea Un bilet spre fericire de Spiró György, iar la teatrul Regina Maria din Oradea, spumoasa comedie: Sărbători fericite de Jean Poiret.

În stagiunea actuală, publicul o poate vedea la Teatrul Nottara spectacolele semnate de Diana Lupescu: Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Eric Assous, Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, Matrimoniale de Lia Bugnar, De dor şi drag, Maria Tănase şi Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti, ambele bazate pe scenarii proprii.

Foto: Diana Lupescu – Nottara, Cinemagia

04
/01
/14

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Augessy publică un text-cadou, chiar de ziua ei, în Ziarul Metropolis.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

18
/10
/13

Teodora Stanciu este o figură care ți se lipește de suflet prin farmecul și energia pe care le transmite. Aceeași forță se regăsește și în rolurile pe care le-a avut până acum, indiferent că este vorba despre un one woman show (,,Parfum de viață”) sau despre un rol episodic (,,Casa Zoikăi”).