Diana Lupescu, 61. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-lupescu-61-la-multi-ani/

”Dacă trăieşti cu dorinţa că trebuie să fii veşnic tânără şi frumoasă, că toţi bărbaţii trebuie să te iubească la infinit, că trebuie să joci cele mai importante roluri, atunci probabil că e greu. Dar dacă-ţi accepţi vârsta şi aspectul şi joci rolurile potrivite, atunci reuşeşti să-ţi dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumuseţea ei” – Diana Lupescu. Îndrăgita actriţă şi regizoare împlineşte, astăzi, 61 de ani.

Un articol de Petre Ivan|7 octombrie 2015

Diana Lupescu s-a născut la 7 octombrie 1954, la Bacău. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie în 1978, la clasa profesorului Amza Pellea, dar și secția regie în 2007.

A optat pentru teatru din întâmplare, deși în liceu se axase pe matematică și sport, dorindu-şi să devină medic ca tatăl său. A intrat totuşi la UNATC, la sfatul mamei sale. În anul II de facultate, regizorul Ion Popescu Gopo căuta o tânără prințesă și a fost aleasă ea, căpătând primul rol într-un film: „Povestea dragostei”, după ”Povestea porcului”, a lui Ion Creangă.

Diana LupescuAm venit singură în orașul ăsta mare. (…) De altfel, eu venisem sa încerc, nu credeam c-o să intru la Teatru. (…) Și-așa, singură, am trecut cu nota maximă de toate probele de admitere, iar într-un final, spre surprinderea mea, am intrat prima. O izbândă care mi-a dat siguranță și încredere că voi reuși să mă adaptez. Contează foarte mult cum intri în cetate, pe ușa din față sau pe ușa din dos. Apoi, odată intrată, mi-am spus că locul ăsta în facultate mă obligă. Dacă n-aș fi intrat la Teatru, mi-ar fi plăcut să fac psihologie sau o formă de pedagogie. Dar m-a prins actoria și asta a fost.  – Diana Lupescu

Talentul și frumusețea i-au deschis drumul către numeroase roluri în teatru şi film. În 1977 joacă în ”E atât de aproape fericirea”, alături de Dana Dogaru, Constantin Diplan, Gheorghe Visu și Margareta Pogonat.

La un moment dat, în viața Dianei Lupescu apar  alte priorități şi astfel renunţă pentru o perioadă să ma joace pe scenă sau în filme.

‘În zona familiei, am trecut printr-o perioadă în care cei doi copii ai mei, între care e o diferență de zece ani, au traversat niște puncte nodale din existențele lor, iar eu am simțit nevoia să le fiu aproape. Și-apoi, noi n-am avut niciodată foarte mulți bani. Faptul că ne-am făcut casa de la Saftica a însemnat că ne-am suflecat mânecile la modul propriu, că ne-am implicat fizic foarte mult. Așa că, până când am văzut-o ridicată, gândurile mele au fost cât se poate de focalizate pe ea – Diana Lupescu

Mai târziu, a simțit nevoia să o ia de la început și a făcut regie de teatru.

Diana Lupescu şi Mircea Diaconu, o căsnicie de peste 30 de ani

Diana Lupescu și actorul Mircea Diaconu s-au căsătorit în 1980. Atunci ea era actriță la Bacău. În toamna acelui an, Mircea Diaconu s-a întâlnit pe stradă, în București, cu o colegă a Dianei și i-a cerut numărul ei de telefon. A sunat-o și i-a spus că va avea drum în Moldova și a întrebat-o dacă îl primește la o cafea.Diana Lupescu

Diana i-a spus că este binevenit și a doua zi dimineață era în Bacău. Au petrecut toată ziua împreună. La un moment dat, brusc, a întrebat-o ce i-ar răspunde dacă i-ar cere mâna. A zis că ar răspunde ”da”, apoi au continuat discuția. Seara, la plecare, a întrebat-o din nou și a primit același răspuns afirmativ. Se întâmpla pe 1 octombrie 1980.

La exact o lună de la cererea în căsătorie, cei doi s-au căsătorit într-o comună din județul Argeș. Apoi au plecat în luna de miere. Închiriaseră o cabană la Sinaia pentru o săptămână, dar au stat doar o zi și o noapte. Diana i-a spus: ”Hai acasă că avem treabă”. Și au plecat.

Ceea ce-mi doream era să găsesc un om cu care să pot să vorbesc. Ba, mai mult, cu care să simt că pot comunica dincolo de cuvinte. Și exact asta am găsit în Mircea. Un om care să echilibreze balanța, nu s-o destabilizeze. (…) Nici unul dintre noi nu și-a dorit profesie cu orice chip. Am știut să alegem. Am refuzat oferte, pentru că știam că unul sau celălalt trebuie să fie acasă, că era nevoie de el. – Diana Lupescu

Foto: Diana Lupescu – cinemagia

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

06
/03
/14

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

14
/02
/14

Regizoarea de teatru şi de operă Alice Barb își serbează ziua de naștere de Valentine's Day, pe 14 februarie. „Când m-am născut, fratele meu (tenorul Nagy Robert), care citea «Alice în ţara minunilor», i-a spus mamei că-și dorește să mă numesc Alice”, povesteşte regizoarea născută la Hunedoara, în 1963.

10
/02
/14

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foștii studenți. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleșu. „E cel mai mare actor în viață”, mărturisea Clody Bertola.