Diana Rotaru, actriță: „România noastră evoluează, cu pași mici, dar siguri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/diana-rotaru-actrita-romania-noastra-evolueaza-cu-pasi-mici-dar-siguri/

INTERVIU Începem săptămâna alături de tânăra actriţă Diana Rotaru. Diana este din Botoşani şi, înainte de a fi actriţă, şi-a dorit să fie scriitoare. Cum se vede România prin ochii noii generaţii de artişti? Iată!

Un articol de Andrei Crăciun|26 noiembrie 2018

Drum. Diana Rotaru, actriță. De unde vine Diana și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Vin din Botoșani. În liceu am intrat în trupa de teatru, iar în clasa a XI-a am realizat că asta îmi doresc să fac. Am dat la facultate și mi-am dat seama de câtă muncă este nevoie pentru a reuși, dar nu mă las bătută; sunt perseverentă. Drumul meu a fost și este în continuare dificil, pentru că știm cu toții că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, trebuie să lupți.

Spectacole. Să mergem și mai departe. Ce spectacole ați făcut în stagiunea trecută și ce urmează în această toamnă-iarnă? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Diana, apetitul odată deschis după citirea interviului?

Joc acum în spectacolul de licență,  „Clasa Noastră” de Tadeusz Słobodzianek. Un spectacol pentru care eu împreună cu colegii mei și profesorii noștri am muncit foarte mult. Jucăm în Sala Atelier, la UNATC. Este un spectacol cu și despre oameni, despre iubire, ură, trădare, dar mai ales prietenie. Ionuț Toader, căruia îi mulțumesc prin acest interviu că și-a rupt două ore din timpul lui pentru a asculta povestea noastră, vă poate confirma spusele mele. În momentul acesta, nu am proiecte „în lumea video”, dar lucrând cu colegii mei de la Facultatea de Film, plăcerea față de această parte a actoriei a crescut și chiar m-aș bucura dacă aș avea ocazia să evoluez și în acest sens.

Țara. Ce relație are Diana cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?

Țara… România este o țară frumoasă, mă simt bine aici, dar ca orice tânăr de 21 de ani, îmi doresc să călătoresc și să descopăr și alte locuri. Încerc să nu mă grăbesc și să trag concluzii pripite.  În altă ordine de idei, România noastră evoluează, cu pași mici, dar siguri, ceea ce nu îmi dă decât un motiv de bucurie.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Diana? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?

Da, votez. Și o fac pentru că sunt de părere că aceștia sunt pașii mici pe care un tânăr, și nu numai, este obligat să-i facă. Mi-e frică de proteste, dar vorba aia „de ce ți-e frică, nu scapi”, așa că o să înfrâng și această temere.

Idoli. Are Diana idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?

Încă din adolescență am rămas impresionată de gândirea și scrierile lui Mircea Eliade. Când eram mică voiam să fiu scriitoare. Mai scriu din când în când, încerc să pun pe hârtie tot ce mi se întâmplă; poate la un moment dat voi avea curajul să scriu o carte. Până atunci însă, regret că nu am avut ocazia de a mă afla într-o sală de spectacol, pe scena căreia Olga Tudorache, cu farmecul, forța, privirea și limpezimea ei în gândire, mi-ar fi dat o lecție de actorie.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.

Sunt încă la început de drum, totuși, de aceea nu pot decât să îi recomand cu încredere publicului întreg, pe colegii mei. Am crescut alături de ei și sunt obiectivă când spun că sunt foarte talentați. Cuvânt de încheiere… e nevoie de multă deschidere sufletească pentru reușită, e nevoie de muncă, e nevoie de mult timp pe care ți-l oferi ție, în final. Iar apoi, aștepți trenul acela care oprește o singură dată în stație și în care trebuie neapărat să te urci. Vă mulțumesc!

 



09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.