Dimitrie Cantemir. „Filosof între regi, rege între filosofi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dimitrie-cantemir-filosof-intre-regi-rege-intre-filosofi/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Filosof între regi, rege între filosofi”. Aşa l-au caracterizat membrii Academiei din Berlin pe Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitorul Moldovei.

Un articol de Georgeta Filitti|19 februarie 2017

La 15 ani a fost trimis ostatic la Istanbul (vechiul Constantinopol) pentru a garanta credinţa tatălui său, domnitorul Constantin, faţă de turci.

S-a şcolit în mediul extrem de rafinat din punct de vedere intelectual al Patriarhatului grecesc, unde trăiau destui absolvenţi ai Facultăţii de medicină din Padova. S-a împrietenit cu demnitari otomani şi s-a bucurat de favoarea sultanului Ahmet al III-lea, mare meloman şi iubitor de artă. În istoria Turciei domnia acestuia e socotită „epoca lalelelor”, pentru cultivarea modelelor acestei flori în pictură, mozaicuri, ceramică, miniatură.

Dimitrie Cantemir devine membru în loja rosacrucienilor, unde activaseră Martin Luther, Baruch Spinoza, Paracelsus, Fr. Bacon, Comenius, R. Descartes, Leibnitz. La Istanbul şi-a constituit o impresionantă bibliotecă (ajunsă după 1711 pe mâna familiei Mavrocordat), colecţionează artefacte din situuri arheologice şi îşi găseşte o îndeletnicire care îl va face celebru până astăzi în lumea turcească: pune muzica gazdelor sale pe note, folosind alfabetul arab. Sultanul l-ar fi dorit domn în ambele ţări româneşti – cel puţin aşa reiese dintr-o scrisoare a fiului său Antioh, ambasador rus la Paris, către Voltaire, unde susţine că a avut în mână firmanul de numire.

Dar soarta i-a fost alta. Dincolo de vrăjmăşia de o viaţă cu domnul Ţării româneşti Constantin Brâncoveanu, el e numit domn al Moldovei în 1710, trece de partea ruşilor, dobândind, prin tratatul de la Luţk din 1711, Diploma de protecţie imperială, conferită de Petru cel Mare. Războiul izbucnit în acelaşi an între ruşi şi turci îl găseşte în tabăra ţaristă, pierzătoare (lupta de la Stănileşti). Silit să se refugieze în Rusia, cu alţi 4000 de moldoveni, Dimitrie Cantemir îşi urmează vocaţia de mare cărturar. Primeşte numeroase recompense de la ţar, între care moşii în apropiere de Harkov. Cea mai cunoscută, Dimitrovka, i-a purtat, cum se vede, numele. La Moscova a ctitorit biserica Sfinţilor Împăraţi, dărâmată în timpul dictaturii sovietice. Pe locul ei s-a construit sinistra închisoare Liublianka.

A fost consilier de taină al ţarului şi senator. În exilul rusesc elaborează lucrări, scrise în limba latină, care i-au adus faimă europeană: Descrierea Moldovei, Istoria Imperiului otoman, Hronicul vechimii moldo-vlahilor, Sistema religiei mahomedane, De muro Caucaseo. A întocmit şi o hartă a Constantinoplului. În 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin şi lucrările lui (în primul rând cea privitoare la istoria turcilor) au fost traduse în germană, franceză, engleză, rusă. Petru cel Mare i-a cerut să organizeze, după modelul berlinez, o academie la Petersburg. În 1723 a devenit principe al Imperiului roman de naţie germană. Preţuit de ţar (care i-a fost şi naş la a doua căsătorie, cu Anastasia Trubeţkoi), demnitar al Imperiului rus, cu numele figurându-i în galeria din biserica Sf. Genoveva din Paris, Dimitrie Cantemir, după moda rusească, n-a avut voie să iasă din ţara muscălească. A murit de diabet, boală netratabilă atunci, şi rămăşiţele i-au fost aduse la Iaşi în 1935.

Şi copiii săi din prima căsătorie cu Casandra, fiica domnului Ţării româneşti Şerban Cantacuzino, s-au bucurat de notorietate. Fiica sa Maria, favorită a ţarului, a fost la un pas de tron. Extrem de cultivată, poliglotă, cu o vastă corespondenţă, având preocupări de astronomie şi de muzică, era socotită cea mai învăţată femeie din Rusia secolului al XVIII-lea. La fel, fiul său Antioh, ambasador în Franţa şi Anglia (unde a complotat pentru aducerea reginei Ana pe tron), e considerat primul scriitor rus de factură europeană, cu contribuţii deopotrivă ca traducător şi fabulist.

În jurul Cantemireştilor s-a constituit o exegeză exemplară. De la Harvard la Moscova, arhivele adăpostesc şi continuă să ofere surprize despre acestă familiei internaţională.

23
/08
/20

24 august 1899 nu este o zi ca oricare alta. Atunci, într-o zi din ultimele veri ale secolului al XIX-lea, s-a născut la Buenos Aires unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului care urma.

21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.