Dimitrie Cantemir, omagiat printr-un regal Jordi Savall la Bruxelles
https://www.ziarulmetropolis.ro/dimitrie-cantemir-omagiat-printr-un-regal-jordi-savall-la-bruxelles/

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri şi important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupaţiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog şi compozitor. A fost membru al Academiei de Știinţe din Berlin.

Un articol de Petre Ivan|26 octombrie 2015

Institutul Cultural Român de la Bruxelles a omagiat personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir printr-un regal muzical pus în scenă de Jordi Savall și ansamblul Hesperion XXI în cadrul Festivalului Internațional de Arte Europalia Turcia.

Evenimentul a avut loc la la Palatul Artelor Frumoase (Bozar) din Bruxelles, instituție de referință pentru viața culturală a capitalei europene, programul concertului îmbinând compozițiile lui Cantemir din tratatul științific Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki), scris de savant în limba turcă, cu piese tradiționale din tezaurul muzical al evreilor sefarzi și al armenilor trăitori la Istanbul, în secolul al XVII-lea.

Concertul organizat de ICR Bruxelles în parteneriat cu Bozar, Europalia și centrul cultural turc Yunus Emre Bruxelles, s-a constituit în punctul de plecare al unei strategii de promovare a patrimoniului cultural și a creativității românești în cadrul festivalului Europalia.

Despre Dimitrie Cantemir

Domnitor al Moldovei și figură de prim ordin a culturii române și europene, Dimitrie Cantemir (1673 — 1723) este recunoscut pentru aportul său fundamental în domeniul componisticii, artei interpretative și al didacticii muzicale.

Despre Jordi Savall

Jordi Savall, muzician cu reputație mondială, a înregistrat și editat peste 120 de albume, iar repertoriul său cuprinde de la muzică medievală, renascentistă și în special barocă la cea a secolului XIX. În 2009, a lansat albumul „Istanbul. Dimitrie Cantemir 1673 — 1723. Le Livre de la Science de la Musique”, produs de propria sa casă de discuri Alia Vox din Paris.

Foto: Dimitrie Cantemir – wikipedia

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.