Din 13 august, History difuzează, în exclusivitate, serialul-concurs „Arme născute din foc: Înfrânge-i pe jurați”
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-13-august-history-difuzeaza-in-exclusivitate-serialul-concurs-arme-nascute-din-foc-infrange-i-pe-jurati/

History difuzează, în premieră, începând din 13 august, de la ora 22:00, un sezon special al serialului-concurs „Arme născute din foc: Înfrânge-i pe juraţi”, unde campionii ediţiilor anterioare revin în competiţie pentru a înfrunta juriul alcătuit din cei mai renumiţi maeştri fierari ai momentului.

Un articol de Liliana Matei|7 august 2020

Noutatea acestui sezon constă în faptul că aspiranții la titlul de cel mai bun fierar vor fi puși față în față cu unul dintre membrii juriului, într-o confruntare directă.

Așadar, în fiecare din cele șase episoade, concurenții vor fi supuși unor probe eliminatorii, care le vor pune la încercare îndemânarea și cunoștințele tehnice, înainte de a ajunge în fața unuia dintre cei trei jurați. Participanții vor trebui să demonstreze că au abilități superioare pentru a putea concura împotriva unui maestru. La final, ultimul fierar rămas în competiție, după parcurgerea provocărilor, va avea oportunitatea de a concura cu unul dintre membrii juriului pentru a crea o lamă care să funcționeze la standarde maxime. Arma finală va fi apoi evaluată și testată de o serie de specialiști, printre care și ceilalți doi jurați care nu au participat la confruntare.

În cazul în care concurentul va reuși să realizeze o armă mai bună decât cea a juratului, va pleca acasă cu un premiu de 10.000 de dolari, pe lângă satisfacția de a învinge unul dintre maeștrii fierari de renume.

Publicul va avea parte așadar de o competiție plină de tensiune, unde rolurile de maestru-ucenic se pot inversa de la un episod la altul.

 

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.