Din 14 septembrie, Teatrul Apropo navighează cu Arca!
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-14-septembrie-teatrul-apropo-navigheaza-cu-arca/

Cea de-a 10-a stagiune a Teatrului ARCA din Clubul La Scena începe cu forţe proaspete, născute din asocierea cu Teatrul Apropo. Arca şi Apropo nutresc aceleaşi convingeri legate de rostul teatrului, mai cu seamă în zona independentă. Ele cred în puterea teatrului, în capacitatea lui de a demola clişeele si răspunsurile prefabricate cu care ne bombardează societatea contemporană.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2014

Atât Arca, teatrul din Clubul La Scena, cât și partenerul său, Teatrul Apropo, doresc nu doar să-și amuze spectatorii, ci mai ales să-i surprindă, să le redeschidă apetitul de a-și pune întrebări într-o lume care pare că le știe pe toate și că-și arogă dreptul de a gândi în locul nostru.

În acest scop, va fi abordată preponderent dramaturgia contemporană.

ARCA și Apropo te așteaptă începând cu 14 septembrie, în Clubul La Scena și te invită să descoperi că teatrul poate fi mult mai mult decât simplu divertisment. Stagiunea începe în forță, cu trei premiere, în săptămâna inaugurală fiind reluate și unele spectacole de succes din stagiunile precedente.

Teatrul ARCA

Teatrul ARCA a luat ființă ca proiect al Fundației ParteR în urmă cu 10 ani. A debutat cu „Top Dogs” (Șomeri de lux), de Urs Widmer, piesă de mare succes internațional.

Teatrul Arca, Clubul La Scena

Teatrul Arca, Clubul La Scena

În acest spectacol au evoluat mulți dintre marii artiști ai scenei românești: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Șerban Ionescu, Claudiu Bleonț, Ionel Mihăilescu, Ozana Oancea, Mihai Dinvale. Ei au fost urmați de actori valoroși din generațiile mai noi. T

ot aici a fost produs, în colaborare cu Teatrul Inexistent, și cel dintâi musical 100% românesc, „Supermarket”, de Theo Herghelegiu, pe muzica originală a lui Eduard Petru Jighirgiu.

Teatrul Apropo

Teatrul Apropo este cel mai nou teatru independent din București și te invită să descoperi alte forme de exprimare teatrală decât cea clasică.

El promovează spectacole de teatru experimental, cum ar fi „Brioc” – primul spectacol de teatru-labirint din România, precum și spectacole de teatru-dans și teatru-concert.

Pe lângă abordarea repertoriului contemporan, Teatrul Apropo își dorește să revină și asupra textelor clasice, pentru a descoperi acolo acel nucleu care vorbește sensibilității noastre contemporane.

Foto: Teatrul Apropo şi Teatrul Arca – facebook

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.