Din 14 septembrie, Teatrul Apropo navighează cu Arca!
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-14-septembrie-teatrul-apropo-navigheaza-cu-arca/

Cea de-a 10-a stagiune a Teatrului ARCA din Clubul La Scena începe cu forţe proaspete, născute din asocierea cu Teatrul Apropo. Arca şi Apropo nutresc aceleaşi convingeri legate de rostul teatrului, mai cu seamă în zona independentă. Ele cred în puterea teatrului, în capacitatea lui de a demola clişeele si răspunsurile prefabricate cu care ne bombardează societatea contemporană.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2014

Atât Arca, teatrul din Clubul La Scena, cât și partenerul său, Teatrul Apropo, doresc nu doar să-și amuze spectatorii, ci mai ales să-i surprindă, să le redeschidă apetitul de a-și pune întrebări într-o lume care pare că le știe pe toate și că-și arogă dreptul de a gândi în locul nostru.

În acest scop, va fi abordată preponderent dramaturgia contemporană.

ARCA și Apropo te așteaptă începând cu 14 septembrie, în Clubul La Scena și te invită să descoperi că teatrul poate fi mult mai mult decât simplu divertisment. Stagiunea începe în forță, cu trei premiere, în săptămâna inaugurală fiind reluate și unele spectacole de succes din stagiunile precedente.

Teatrul ARCA

Teatrul ARCA a luat ființă ca proiect al Fundației ParteR în urmă cu 10 ani. A debutat cu „Top Dogs” (Șomeri de lux), de Urs Widmer, piesă de mare succes internațional.

Teatrul Arca, Clubul La Scena

Teatrul Arca, Clubul La Scena

În acest spectacol au evoluat mulți dintre marii artiști ai scenei românești: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Șerban Ionescu, Claudiu Bleonț, Ionel Mihăilescu, Ozana Oancea, Mihai Dinvale. Ei au fost urmați de actori valoroși din generațiile mai noi. T

ot aici a fost produs, în colaborare cu Teatrul Inexistent, și cel dintâi musical 100% românesc, „Supermarket”, de Theo Herghelegiu, pe muzica originală a lui Eduard Petru Jighirgiu.

Teatrul Apropo

Teatrul Apropo este cel mai nou teatru independent din București și te invită să descoperi alte forme de exprimare teatrală decât cea clasică.

El promovează spectacole de teatru experimental, cum ar fi „Brioc” – primul spectacol de teatru-labirint din România, precum și spectacole de teatru-dans și teatru-concert.

Pe lângă abordarea repertoriului contemporan, Teatrul Apropo își dorește să revină și asupra textelor clasice, pentru a descoperi acolo acel nucleu care vorbește sensibilității noastre contemporane.

Foto: Teatrul Apropo şi Teatrul Arca – facebook

18
/05
/23

Spectacolul „Rubedeniile”, după Móricz Zsigmond, în regia lui László Bocsárdi, va participa la cea de a 5-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru Reflex, organizat de Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Reprezentația este programată marți, 23 mai, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron” și va fi urmată de o întâlnire cu publicul.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.