Din culisele La tête haute. Cu Catherine Deneuve
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-culisele-la-tete-haute-cu-catherine-deneuve/

Catherine Deneuve (Dancer in the Dark, Belle de Jour, Dans la cour, 3 Coeurs) este judecător pentru minori în La Tête haute / Capul sus / Standing Tall, film care intră de azi în cinematografe. 

Un articol de Liliana Matei|13 Februarie 2016

Regia este semnată Emmanuelle Bercot (Elle s’en va / On My Way) care anul trecut a şi vizitat România cu ocazia   Festivalului Les Films de Cannes à Bucharest (23 – 29 octombrie 2015).

La Tête haute a fost proiectat în deschiderea Festivalului #Cannes2015. Anul acesta, filmul are opt nominalizări la Premiile César 2016 (26 februarie).

La Tête haute / Capul sus urmăreşte experienţele lui Malony (jucat de actorul debutant Rod Paradot, recrutat întâmplător de pe treptele unei şcoli profesionale de tâmplărie), un delincvent juvenil care îşi petrece o bună parte din copilărie, de la vârsta de la 6 până la 18 ani, mai mult prin tribunale şi centre de educare pentru minori. Actriţa Catherine Deneuve însăşi a petrecut câteva săptămâni bune prin sălile de tribunal în care se judecau cauze cu delincvenţi minori pentru documentare.

“Am stat de vorbă cu Emmanuelle (Emmanuelle Bercot, regizorul filmului) şi împreună am ajuns la concluzia că ar fi bine să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă în astfel de locuri. Care e tonul, cum vorbesc oamenii, cum se comportă”, spune Deneuve. “Adesea sunt dialoguri foarte tehnice, discuţii aplicate. La aceste audieri am asistat la fel şi fel de scene… Îmi amintesc, spre exemplu, de un caz cu doi băieţi şi o fată care nu mai voiau să se întoarcă la tatăl lor. Mama era deasemenea prezentă în sală. Erau prezenţi avocaţii lor, consilierii şi judecătorul. Pot să spun că am înţeles foarte bine situaţia, am putut simţi traumele şi drama celor implicaţi. Surpriza mea cea mai mare a fost să constat importanţa şi timpul acordat de către persoanele din sistem acestor adolescenţi. Răbdarea lor, puterea imensă de a asculta…”

Ori Depardieu, ori Deneuve!

Iniţial, în rolul judecătorului de minori din film ar fi putut să joace Gerard Depardieu. “Pentru acest rol aveam nevoie de cineva cunoscut, o autoritate incontestabilă a cinematografului”, spune regizoarea Emannuelle Bercot. “De aceea, încă de la început am avut în cap doar două nume: Catherine Deneuve sau Gérard Depardieu. Nimeni altcineva!”. Bercot îşi aminteşte de o discuţie auzită în copilărie dintre unchiul său, el însuşi consilier la un centru pentru minori, şi o judecătoare specializată în astfel de cazuri. Era vorba de un băiat cu probleme destul de grave, caz pe care cei doi încercau să îl rezolve de mai mult timp. “Pentru el, dvs sunteţi mama, iar eu sunt tatăl”, a spus consilierul. “Ba nu! E invers!”, i-a răspuns judecătoarea. “Dvs. sunteţi mama, iar eu sunt tatăl!”. Din acel moment, Emmanuelle Bercot a decis că rolul principal în filmul ei va fi jucat de o femeie, mai precis de Catherine Deneuve.

Câteva amănunte mai puţin ştiute despre Catherine Deneuve
Catherine Deneuve are acum 73 de ani şi, de-a lungul carierei, a jucat în peste 120 de filme.

A fost descoperită la 20 de ani de regizorul Roger Vadim, cu care are şi primul copil, tot de atunci. Al doilea copil se naşte pe când Catherine are 28 de ani: este vorba de Chiara Mastroiani. Tatăl: actorul italian Marcello Mastroiani, cu care Deneuve face de-a lungul timpului cinci filme.

Catherine Deneuve însăşi este fiica a doi actori: Maurice Dorléac şi Renée Deneuve, al cărei nume îl şi poartă.

În 1996 se îndrăgosteşte atât de mult de filmul Breaking the Waves încât îi scrie pe loc o scrisoare lui Lars von Trier şi îi cere un rol într-un viitor film al său. Solicitarea se concretizează într-un rol în Dancer in the Dark, patru ani mai târziu.

Pentru o lungă perioadă de timp Catherine Deneuve este muza designer-ului vestimentar Yves Saint-Laurent. Acesta îi furnizează garderoba pentru cinci filme, printre care şi Belle de Jour (1967).

În 2005 refuză rolul secundar din thriller-ul psihologic Basic Instinct 2. În locul ei va juca Charlotte Rampling.

Surprinzător, dar Catherine Deneuve nu pune niciodată piciorul pe scena unui teatru. Ea spune că are trac de scenă.

În anul 2006 este preşedintele juriului pentru Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, ediţia cu nr. 63.

“Sunt norocoasă: îmbătrânesc în acelaşi timp cu câţiva regizori care îmbătrânesc odată cu mine”, spunea la un moment dat Catherine Deneuve.

În legătură cu relaţiile sale, Deneuve făcea următoarea consideraţie: “Nu văd niciun motiv pentru căsătorie atâta timp cât există divorţul”. De menţionat că actriţa a fost căsătorită o singură dată, din 1965 până în 1972, când a divorţat.

Casa de copii nu e acasă 

(La Tête haute – sinopsis)

Abandonat de mama lui încă de la vârsta de 6 ani, Malony stă mai mult prin casele de corecţie. De-a lungul timpului, în jurul său se formează un fel de familie adoptivă: Florence, o judecătoare de minori în pragul pensionării, şi Yann, un asistent social, el însuşi supravieţuitorul unei copilării dificile.

Cei doi îl călăuzesc pe băiat prin viaţă, încercând constant să-l ferească de eşecuri. Ajuns la un centru de reeducare pentru adolescenţi, Malony o întâlneşte pe Tess, o tipă mai specială care îi va demonstra că există încă motive pentru a spera la o viaţă mai bună.

05
/04
/19

,,SHAZAM!”, următorul supererou din universul DC Comics, care şi-a propus să impresioneze cu numeroasele sale efecte speciale şi incredibilul său umor, poate fi văzut de astăzi, 5 aprilie, pe marile ecrane.

04
/04
/19

American Independent Film Festival (12-18 aprilie, Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului) anunță titluri noi din programul ediției a treia. Printre acestea: Under The Silver Lake în regia lui David Robert Mitchell, McQueen,„portretul atent al maestrului cutezanței în modă” (The Guardian) și Wildlife, debutul regizoral al lui Paul Dano. Biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

03
/04
/19

Un excepțional film în care Loznița montează fragmente de arhivă cu un proces stalinist din 1930, un documentar făcut din înregistrări dureroase din Siria măcinată de război, câteva documentare despre realități franceze necosmetizate – bilanțul One World Romania 2019.

02
/04
/19

Se dă startul unei noi ediţii Documentary Mondays, cel mai vechi şi popular program al Centrului Ceh. Primăvara aceasta începe cu cinci documentare unul şi unul, iar prima proiecţie are loc luni, 8 aprilie 2019, cu documentarul Photon.

01
/04
/19

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, singurul festival din Europa Centrală și de Est dedicat filmului politic, revine între 18 și 22 aprilie, în București, la Cinema Elvire Popesco. „The Factory”- regizat de Yury Bykov va deschide ediția cu numărul 8 a festivalului.

01
/04
/19

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a înregistrat un debut sub aşteptări în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 45 de milioane de dolari. Adaptarea făcută de Tim Burton pentru Disney îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Michael Keaton, Eva Green şi Danny DeVito.

31
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Cu tânăra actriță Adèle Haenel într-un savuros rol principal (o polițistă care vrea să îndrepte lucrurile neplăcute făcute de soțul său decedat), „En liberté!”, noul film al regizorului Pierre Salvadori, este o comedie plină de vitalitate care ia forma unei parodii de policier, dublată de un tragism discret.

28
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăiește o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și sex, pe banii soției sale bogate.

27
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Într-o industrie a horror-urilor americane de serie, convenţionale, repetitive, fără un minim discurs politic, „Us” („Noi”), al doilea lungmetraj al regizorului Jordan Peele, vine ca o (nouă) revelaţie ce confirmă un mare autor de filme de suspans care investighează realităţile neplăcute ale Americii.

Page 10 of 241« First...89101112...203040...Last »