Din dragoste pentru Nichita: o săptămână dedicată poetului la TVR 3
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-dragoste-pentru-nichita-o-saptamana-dedicata-poetului-la-tvr-3/

Duminică, 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 86 de ani. Motiv pentru care, la TVR 3, îi este dedicată o săptămână de muzică şi poezie, înregistrări cu actori îndrăgiţi care recită din creaţia poetului şi rostiri inimitabile cu Nichita însuşi.

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2019

Între 25 şi 31 martie 2019, numai la TVR 3, urmăriţi „Din dragoste pentru Nichita’’, o campanie a Televiziunii Române dedicată poetului Nichita Stănescu, realizată de Ileana Ploscaru Panait..

Dimineaţa, de la ora 10:55, de luni până vineri, emisiunea POESIS vă prilejuieşte întâlnirea cu Nichita Stănescu şi cu actorii şi muzicienii Ion Caramitru, George Motoi, Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Leopoldina Bălănuţă, Monica Davidescu, Mircea Albulescu, Alexandru Repan, Anda Călugăreanu, Nicu Alifantis, Adela Mărculescu, Anton Tauf, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Ion Dichiseanu, Grupul folk „Cantos’’, Ilinca Tomoroveanu, Mariana Mihuţ.

De la ora 21:50, de luni până sâmbătă, petreceţi „O SEARĂ CU NICHITA’’ – mărturii, amintiri, poezie, prieteni, oameni care l-au cunoscut şi care l-au preţuit necondiţionat.

„DIN DRAGOSTE PENTRU NICHITA’’ – marţi (ora 23:45), miercuri (ora 23:20), joi (ora 23:50), sâmbătă (orele 15:15, 17:50 şi 1:50) şi duminică (orele 17:10 şi 22:50), un regal de poezie semnată de Nichita Stănescu – versuri şi melodii de neuitat.

Sâmbătă, de la ora 17:00, într-o emisiune de 50 de minute ne reîntâlnim cu Nichita păstrat în memoria arhivei TVR: un portret de creator care a marcat o epocă a literaturii române. Iar duminică la prânz de la ora 17:30 o emisiune-eveniment moderată de scriitoarea şi jurnalista Daniela Zeca Buzura, înregistrată în 2016 la Biblioteca Naţională a României, îi are ca invitaţi în platou pe Mircia Dumitrescu – artist vizual, Acad. Eugen Simion – critic literar, Corneliu Medvedov – cineast.

Reportajele i-au avut ca invitaţi pe Relu Biţulescu – artist vizual şi designerul copertelor de discuri cu versurile lui Nichita; Mircia Dumitrescu – artist vizual, ilustratorul operei lui Nichita, căruia poetul i-a dedicat cele „11 elegii’’; Lia Maria Voicu – director general, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Carmen Guef – muzeograf coordonator al muzeului ploieştean deschis în Casa Memorială „Nichita Stănescu’’;  Adam Puslojić – poet şi traducător în limba sârbă a poeziei lui Nichita Stănescu; Lucian Chişu – scriitor, fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române; Ion Caramitru – actor, directorul Teatrului Naţional Bucureşti şi unul dintre cei mai inspiraţi actori care au recitat din opera lui Nichita; Nicolae Breban, Alexandru Condeescu – scriitori şi Augustin Frăţilă – cantautor.

Ediţia este completată cu momente de muzică şi poezie inspirate de creaţia poetică a lui Nichita Stănescu. Poeme în rostirea poetului („Inscript XXXI’’) şi a actorilor Eusebiu Ştefănescu („Leoaică tânără, iubirea!’’), Dinu Ianculescu („Necuvintele’’), Mihai Răducu („Din nou, noi’’), Ioana Crăciunescu („Nod XI’’), selectate din emisiunea „Clipa de poezie’’, redactor Sandrino Gavriloaia.

Partea muzicală include „Ploaie în luna lui marte’’ – Nicu Alifantis, „Frunză verde de albastru’’ – Mircea Vintilă şi fragmente din recitalul lui Johnny Răducanu de la Festivalul de jazz de la Sibiu, 1989.

Îl vom putea revedea pe Nichita alături de prieteni, scriitori şi jurnalişti, în diferite etape de viaţă şi de creaţie exprimându-se pasionat asupra unicităţii poetului; Nichita cu Adam Puslojić vorbind revendicativ despre conceptul de spaţialitate a cuvintelor, despre departajarea postumă a valorilor şi despre mărul discordiei din breasla scriitorilor; Nichita vorbind despre poezia scurtă în diferitele culturi ale lumii, exemplificând magistral prin catrenul: „Dacă aş fi să scriu un catren ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuşi’’.

„Nu l-am cunoscut direct pe Nichita niciodată, deşi am avut colegi de la facultatea de arte care-l frecventau. Dar îi ştiam poeziile, atât cât poate cu cititor îndrăgostit de cărţi s-o facă. Mitul său era viu chiar dacă dispariţia sa, în 1983, lăsa un gol irecuperabil. Mult mai târziu, prin intermediul Dorei Stănescu, cu care am fost colegă de serviciu o vreme, am început să aflu mai multe despre Nichita. Apoi, odată cu venirea mea la Televiziunea Română şi producţia programelor culturale am început o adevărată săpătură arheologică în arhiva noastră unde am descoperit adevărate bijuterii de reportaje şi interviuri, înregistrări unice ce au făcut obiectul campaniei actuale. Alături de ea, emisiunea zilnică Poesis de la TVR3 m-a făcut să descopăr creaţia unui monumental poet descifrată prin simţirea unor la fel de mari actori. O bucurie şi o împlinire pe le doresc oricărui jurnalist’’ – Ileana Ploscaru Panait (realizatorul şi producătorul Campaniei „Din dragoste pentru Nichita’’)

 

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

02
/07
/17

Cehov avea un cocor care îl urma peste tot, Daniel Defoe a avut un fiu cu o vânzătoare de stridii, Joyce se temea de tunet, Dickens de lilieci și Freud de trenuri, Voltaire bea într-o singură zi 50 de cești de ceai și 20 de cafea, tatăl lui Molière a fost tapițer și al lui Baudelaire – zugrav, iar Rainer Maria Rilke a murit după ce s-a înțepat în spinul unui trandafir.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

21
/06
/17

Mai multe scrisori în care fizicianul Albert Einstein prezenta unor colegi opiniile sale despre fizică, Dumnezeu și Israel, expediate în anii '50, au fost vândute în cadrul unei licitații organizate la Ierusalim, pentru suma de aproximativ 210.000 de dolari.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.