Din vorba-n vorba, un nou volum de Andrei Pleşu
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-vorba-n-vorba-un-nou-volum-de-andrei-plesu/

„Din vorbă-n vorbă” – 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, apărută la editura Humanitas, va fi lansată, marţi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

„Din vorba-n vorba“ – 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, apărută la editura Humanitas, va fi lansată, marţi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

„Am fost eu însumi surprins de cantitatea neobişnuită de texte care s-au adunat în urma dialogurilor purtate de-a lungul vremii. O masivă investiţie de timp şi de energie. Dar nu efortul cheltuit de mine în ultimele două decade a fost motivaţia alcătuirii acestei cărţi. Şi cu atât mai puţin înclinaţia de a etala opinii personale, hrănite de o subterană egolatrie”, a declarat Andrei Pleșu.

Autorul mărturisește că a constatat, fiind vorba de un interval de aproape un sfert de secol, că interviurile au o substanţială dimensiune documentară: „Sunt anii în care România s-a angajat în cursa integrării europene şi euro-atlantice, anii dezbaterilor legate de înfiinţarea CNSAS, anii mai multor guverne şi preşedinţi, anii în care probleme esenţiale pentru reaşezarea noastră în normalitate au constituit substanţa vieţii publice, a neliniştilor şi a speranţelor noastre“.

Din vorba-n vorba“ – o istorie a României din ultimii 23 de ani

„S-a întâmplat să fiu contemporan cu această perioadă şi, nu o dată, direct implicat în desfăşurarea evenimentelor. Mărturia mea poate fi, aşadar, o legitimă notă de subsol a istoriilor viitoare”, a mai precizat Pleşu.

Din vorba-n vorba

Perioada subîntinsă în jocul întrebare-răspuns al cărţii este 1989, astfel încât ea poate fi citită şi ca o „istorie a României din ultimii 23 de ani”, o istorie văzută, trăită şi povestită de autor de pe poziţia celui care a fost discipol al lui Constantin Noica, urmărit de Securitate, dat afară din Institutul de Istoria Artei şi exilat la Tescani, apoi, după 1989, ministru al culturii, ministru de externe, consilier prezidenţial, fondator şi rector al New Europe College, notează Mediafax.

Acest parcurs biografic al lui Andrei Pleşu, împreună cu disponibilitatea sa de a se lăsa provocat de întrebări şi de a investi în fiecare răspuns dat ceva din experienţele sale formatoare şi din judecata nepătimaşă, dau cititorilor privilegiul de a fi martorii unui dialog profund, generos, cu accente vii, confesive, de viaţa personală, pe alocuri, sau obiective, de rece diagnostic al vieţii politice, sociale ori culturale.

Foto cu Andrei Pleşu, autorul volumului „Din vorba-n vorba“ – Editura Humanitas

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.