Dincolo de calea ferată. Melodramă á la roumaine
https://www.ziarulmetropolis.ro/dincolo-de-calea-ferata-melodrama-a-la-roumaine/

CRONICĂ DE FILM „Dincolo de calea ferată” este al treilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu, şi cel mai greu de încadrat, deşi structura sa de melodramă nu se desprinde radical de filmele de până acum.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 aprilie 2016

În primul său film, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), unul din succesele de la Cannes ale Noului Cinema Românesc (premiu de interpretare pentru Dorotheea Petre în secţiunea Un Certain Regard), cineastul îşi începea şi totodată încheia socotelile cu perioada comunistă.

Debutul se situa între o tentaţie de reconstituire fidelă a perioadei şi crearea unui univers propriu, sustras uneori logicii realului şi dominat de un amestec de candoare, umor, dramă, dar şi ceva spirit vindicativ.

„Loverboy” (2011) marca o schimbare de registru – contextul era România prezentului, una de periferie, cu fete naive, frumoase şi sărace care ajung victimele unor băieţi ce le dau pe mâna traficanţilor.

La nivel tematic, în aceste două prime filme rămâneau o constantă aspiraţia unor personaje de a ieşi din lumea lor, de a ajunge în străinătate, şi prezenţa unei poveşti de dragoste între un el şi o ea – dublată de punerea în scenă a unor frumoase momente de atracţie sexuală.

De altfel, atât în „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, cât şi în „Loverboy” există cel puţin o secvenţă de erotism. Deşi filmate cu reţinere şi pudoare, sunt totuşi momente de remarcat, dat fiind interesul aproape inexistent printre cineaştii aşa-numitului Nou Val faţă de acest aspect esenţial al intimităţii.

În „Loverboy”, relaţia dintre loverboy-ul Luca (George Piştereanu) şi Veli (Ada Condeescu) era construită astfel încât să permită două receptări diferite – scopul tânărului este iniţial de a-şi găsi o nouă victimă, însă nu este clar până la capăt dacă nu ajunge să simtă şi o reală afecţiune pentru ea, dincolo de evidenta tensiune sexuală de dublu sens.

Cele două mărci narative centrale şi înclinaţia spre echivoc sunt regăsibile şi în „Dincolo de calea ferată”. Protagonist este Adrian (Alexandru Potocean), ospătar la un restaurant în Italia. El este nevoit să se întoarcă la Bucureşti în încercarea de a-şi remedia relaţia cu iubita, Monica (Ada Condeescu), rămasă singură cu copilul lor în vârstă de doar câţiva ani.

Din nou visul împlinirii în afara graniţelor şi din nou o poveste de dragoste – aflată însă într-un moment de criză. Iar ambiguitatea este întreţinută de evoluţia sinuoasă a relaţiei celor doi pe parcursul orelor condensate în film – cu excepţia începutului şi a finalului, acţiunea se derulează aproape în totalitate pe parcursul unei nopţi.

Mitulescu nu a fost niciodată adeptul unui realism pur şi nici al planurilor secvenţă, cel puţin nu în lungmetraj. În plus, a preferat întotdeauna – iar „Dincolo de calea ferată” nu face excepţie – să îşi plaseze filmele într-un spaţiu mai curând incert, aproape mitic: o specie de realism cu o timidă tentă magică. Iar dacă scenografia rămâne de obicei (însă nu şi exclusiv) în zona realului, design-ul imaginii încearcă să obţine efecte de melancolie sau, pe alocuri, de uşoară reverie, departe de orice formă de naturalism.

În „Dincolo de calea ferată”, găsim din nouă o zonă marginală, la frontiera dintre sat şi oraş, cu locuinţe nefinalizate şi nunţi desfăşurate în plină stradă şi la care participanţii sar la bătaie în uşor clişeisticul spirit balcanic consacrat de un anumit cinema al cărui vârf de lance a fost Emir Kusturica.

Filmul începe cu secvenţe dintr-un peisaj italian de carte poştală, continuă cu drumul cu autocarul înapoi în ţară al lui Adrian şi cu reîntâlnirea cu tânăra parteneră, îmbrăcată într-o rochie de seară, cu un decolteu generos.

De altfel, la fel ca într-o melodramă italiană de altădată cu Sophia Loren sau Gina Lollobrigida, personajul Adei Condeescu este făcut parcă pentru a emana senzualitate – de aici şi senzaţia că actriţa joacă pe alocuri mai mult pentru camera de filmat.

Iar aici apare şi prima mare problemă a filmului: impresia că între tipul de actor şi de personaj reprezentat de Potocean – băiatul bun şi aşezat – şi tipul de actriţă şi de personaj reprezentat de Condeescu – fata mai degrabă liberă –  este o ruptură, o nepotrivire.

Secvenţa reîntâlnirii, când ea îl aşteaptă cu un taxi la autogară, stabileşte tonul asumat sincopat al dialogurilor dintre ei – schimbări bruşte de stări şi gânduri, adevăruri rostite doar pe jumătate, tăceri şi priviri care nu au însă şi forţa de a sugera profunzimi. Personajele nu au suficientă consistență.

Şi tot acolo apar şi primele stângăcii de mizanscenă (care vor mai reveni pe parcurs). Filmul este construit din perspectiva lui Adrian, însă momentul de început în care sunt redate primele sale bănuieli că Monica îl înşală este neconvingător – tânăra merge la un magazin nu foarte departe de taxi să îşi cumpere o îngheţată, spectatorul nu vede deplasarea sa, apoi îl urmăm pe Adrian în acelaşi magazin în căutarea iubitei aparent dispărute, care reapare însă brusc. Un mod facil de revelare a suspiciunilor protagonistului.

Calea ferată dincolo de care se află casa cuplului funcţionează ca simbol al trecerii dintr-o zonă în alta, două spaţii cu logici diferite, iar trenurile care trec foarte aproape sunt un reuşit efect de imagine și sunet.

Cea mai bună secvenţă a filmului este cea în care, în drum spre nunta din cartier la care îi pleacă iubita, Adrian trece prin casa unor prieteni, un interesant cuplu – el fumează narghilea şi face cafea la nisip, iar ea este într-o neoprită frenezie a dansului, pe fond de muzică orientală.

Un frumos moment, a cărui atmosferă stranie nu este extinsă din păcate şi asupra restului filmului – în ciuda schimbărilor elegante ale luminii naturale, scenele de petrecere de la nuntă, care ocupă o bună parte din film și care funcționează ca element de contrast pentru reglarea de conturi sentimentală dintre Adrian și Monica, denotă mai degrabă o nesiguranţă a lui Mitulescu în privința direcţiei spre care vrea să îşi ducă filmul.

Dincolo de calea ferată, România, 2015

Scenariul şi regia: Cătălin Mitulescu

Distribuţie: Alexandru Potocean, Ada Condeescu

Rating: ●●○○○



18
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă titlul său trimite, în primul rând, la teribilul incendiu din 2015, documentarul „colectiv” (2019), regizat de Alexander Nanau, urmărește mai degrabă efectele tragediei asupra societății. Este o alegere ambițioasă, dar nu lipsită nici de riscuri.

17
/02
/20

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

13
/02
/20

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

12
/02
/20

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe lansează cea de-a 2-a ediție a concursului de scenarii: WRITE A SCREENPLAY FOR…/ SCRIE UN SCENARIU PENTRU…, organizat cu ocazia ediției a patra a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 24-30 aprilie 2020.

11
/02
/20

CRONICĂ DE FILM În „Tipografic Majuscul”, unul din cele două filme cu care participă la Berlinale, în secţiunea Forum, Radu Jude îşi continuă interesul pentru trecutul României. Acum o face sub forma unui film-eseu greu de încadrat, prin care duce căutările sale stilistice recente într-o zonă radicală şi extrem de ofertantă.

Page 1 of 25812345...102030...Last »