Dinu C. Giurescu va fi externat săptămâna viitoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/dinu-c-giurescu-va-fi-externat-saptamana-viitoare/

Starea academicianul Dinu C.Giurescu, operat pe cord la începutul lunii august, este bună, pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte şi foarte probabil va fi externat săptămâna viitoare, a declarat, chirurgul Horaţiu Moldovan care l-a operat.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2014

Conform medicului, academicianul Dinu C. Giurescu este tot la terapie intensivă, „dar în condiţii de salon”. „Pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte. Foarte probabil săptămâna viitoare va fi pregătită externarea academicianului”, a mai spus Horaţiu Moldovan, şeful secţiei de chirurgie de la spitalul Sanador, unde a fost operat istoricul.

Dinu C. Giurescu, vicepreşedinte al Academiei Române, în vârstă de 87 de ani, a fost supus, în 4 august, unei intervenţii chirurgicale complexe pe cord deschis, pentru diescţie acută de aortă, intervenţie care a durat 12 ore.

Operaţia a fost realizată de o echipa chirurgicală condusă de Horaţiu Moldovan, medic primar de chirurgie cardiovasculară.

Disecţie acută de aortă

Academicianul suferea de disecţie acută de aortă, o situaţie clinică în care cel mai important vas de sânge din organism – artera aortă, care pleacă de la inimă şi hrăneşte cu sânge întregul organism – se fisurează, punând în pericol viaţa pacientului. Intervenţia chirurgicală a avut un caracter de maximă urgenţă şi a constat în înlocuirea arterei aorte la ieşirea ei din inimă şi a arterelor carotide care alimentează creierul.

Considerată cea mai complexă în patologia cardiovasculară a adultului, operaţia presupune utilizarea circulaţiei extracorporale, răcirea pacientului în hipotermie profundă la 18 – 20 grade, perfuzia separată a creierului cu maşina de circulaţie extracorporală şi înlocuirea acestui vas de sânge major cu o proteză vasculară.

Foto cu Dinu C. Giurescu – facebook

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.