Director Christie’s: „Muza” – sculptura care l-a făcut celebru pe Brâncuşi în America
https://www.ziarulmetropolis.ro/director-christies-muza-sculptura-care-l-a-facut-celebru-pe-brancusi-in-america/

„Muza”, bustul în ghips sculptat de Brâncuşi în 1912 având-o ca model pe baronesa Renée-Irana Frachon, a fost o lucrare de răscruce la începutul perioadei de afirmare a sculptorului român, opera care i-a făcut cunoscut geniul peste ocean. „Muza” va fi scoasă la licitaţie de Christie’s în seara de 7 noiembrie, alături de alte 70 […]

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2012

„Muza”, bustul în ghips sculptat de Brâncuşi în 1912 având-o ca model pe baronesa Renée-Irana Frachon, a fost o lucrare de răscruce la începutul perioadei de afirmare a sculptorului român, opera care i-a făcut cunoscut geniul peste ocean.

„Muza” va fi scoasă la licitaţie de Christie’s în seara de 7 noiembrie, alături de alte 70 de opere de pictori şi sculptori impresionişti şi moderni: Chagall, Picasso, Giacometi, Matisse, Monet, valoarea totală a lotului fiind estimată la peste 250 de milioane de dolari.

Modelul iniţial a fost sculptat în marmură, dar organizatorii expoziţiei Armory Show din 1913, la New York, l-au rugat pe artist să execute o replică in ghips, deoarece costul asigurării pentru versiunea din marmură era prea ridicat, astfel că lucrarea, alături de alte trei exponate, a ajuns peste ocean, unde a rămas de atunci.

Modelul executat în lut are câteva detalii în plus faţă de versiunea în marmură. „A fost pentru prima dată cand publicul american a putut sa ia cunoştinţă de geniul lui Brâncuşi în sculptură. A schimbat complet percepţiile asupra artei moderne”, spune Sharon Kim, director internaţional al Casei de Licitatii Christie’s.

Datorită succesului de care s-au bucurat exponatele, Walt Kuhn, unul dintre organizatorii Armory Show, a cumpărat de la artist „Muza” în ghips, pe care a păstrat-o în colecţia sa personală. După moartea lui Kuhn, soţia sa a donat opera Muzeului Guggenheim, în 1955, care a organizat cu această ocazie prima expoziţie dedicată sculptorului român în Statele Unite. Evenimentul a fost considerat de ArtNews „cea mai importantă expoziţie de arta modernă” până la vremea respectivă.

Succesul de care s-a bucurat „Muza” în Statele Unite i-a permis lui Brâncuşi să-şi lanseze cariera de sculptor modernist. „Fără americani, nu aş fi fost în stare să produc toate aceste opere, nici măcar să exist”, declara el la sfârşitul vieţii.

În 1986, opera a fost scoasă la vânzare pentru prima dată, când a fost achiziţionată de actualul proprietar, fiind ţinută în proprietate privată şi prezentată de Christie’s pentru vizionare prima dată în acest week-end, înaintea licitaţiei de pe 7 noiembrie. „Practic, nu a fost expusă în public la vreo expoziţie şi nu a fost văzută în ultimii 25 de ani”, a adăugat Sharon Kim.

„Muza” (“Une Muse”) este a doua operă de Constantin Brâncuşi scoasă la vânzare la New York anul acesta, organizatorii estimând un preţ de vânzare între 10 şi 15 milioane de dolari. „Prometeu” („Prométhée”), un cap turnat în bronz realizat de Constantin Brâncusi în 1911, s-a vândut în luna mai a acestui an pentru suma de 12,6 milioane de dolari, tot la New York, într-o licitaţie organizată de Sotheby’s.

 

Sursa: Mediafax

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiției 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Polonia.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.