Directorul Anim’est: „Vrem să arătăm că animaţia nu înseamnă doar Disney, Pixar şi Tom şi Jerry”
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-animest-vrem-sa-aratam-ca-animatia-nu-inseamna-doar-disney-pixar-si-tom-si-jerry/

„Filmul de animaţie transmite emoţie şi culoare pentru toate categoriile de public”, spune Mihai Mitrică, directorul Anim’est, într-un interviu despre cea de-a doua ediţie de la Braşov a festivalului (25-28 iunie).

Un articol de Ionuţ Mareş|24 iunie 2015

Ionuț Mareș: Sunteţi la al doilea an consecutiv la Braşov. Cum a ajuns Braşovul o extensie a festivalului de la Bucureşti?

Mihai Mitrică: În primul rând, este un oraş cu mult potenţial cultural şi mai ales turistic. Vrem ca anim’est Braşov să fie încă de la a doua ediţie o bornă culturală a oraşului. Un motiv în plus să vizitezi Braşovul în perioada anim’est-ului.

Două spaţii – Piaţa Sfatului şi Centrul Cultural Reduta. Patru zile de proiecţii (25-28 iunie) cu filme de animaţie pentru toate gusturile. La ce să se aştepte publicul din Braşov?

Vom proiecta aproape 100 de filme de scurt şi lungmetraj care vor încânta publicul braşovean. Sper ca prin proiecţiile din Piaţa Sfatului să atragem un public nou care să descopere că animaţia nu înseamnă doar Disney şi nu este doar pentru copii.

Poveştile pe care le vom prezenta sunt foarte diverse şi induc spectatorului emoţii puternice. Există nouă evenimente speciale, cele două nopţi Creepy şi Trippy, unde mulţi vor trece dincolo de limitele filmului de animaţie.

Copiilor le-am rezervat multe surprize prin secţiunea noastră specială MINIMEST, unde vor face primii paşi în animaţie prin atelierele pe care le organizăm şi filmele de scurtmetraj alese special pentru ei.

După ce criterii aţi făcut selecţia pe care o duceţi la Braşov?

Am încercat să îmbinăm filmele de public cu filmele ce au avut mare succes la Bucureşti la ediţia din 2014, dar avem şi proiecţii inedite cum ar fi „Les Triplettes de Belleville” şi „Shaun the Sheep”, pe care vor le vom prezenta special pentru publicul din Braşov.

Cum a fost prima ediţie de anul trecut? Care e publicul vostru din Braşov?

Anul trecut am încercat să înţelegem ce vrea publicul din Braşov şi sperăm ca anul acesta numărul spectatorilor să se dubleze. Publicul din Braşov este alcătuit din copii, tineri, studenţi şi cinefili, precum şi mulţi oameni curioşi să vadă ce înseamnă un festival de film de animaţie. De asemenea, cum ziceam mai sus, turiştii ocupă un loc special în rândul audienţei anim’est în Braşov.

De unde nevoia de a scoate Anim’est-ul din Bucureşti, de a extinde festivalul, de a-l face (şi) itinerant (de câţiva ani mergeţi şi la Chişinău)?

Anim’est a crescut aşa de repede încât a plecat singur la plimbare încă de la a doua ediţie din 2007, când pentru prima dată am avut retrospective la Cluj, Iaşi etc. În cazul Braşovului şi al Chişinăului este altceva, pentru că, având ajutorul primăriei şi, deci, un buget separat, putem organiza un mic festival de sine stătător, inclusiv cu evenimente speciale, ceea ce nu se întâmpla în cadrul retrospectivelor.

Unul dintre scopurile noastre este să arătăm că animaţia nu înseamnă doar Disney, Pixar şi Tom şi Jerry, ci că filmul de animaţie este atât de complex, transmite atâta emoţie şi culoare pentru toate categoriile de public, nu numai pentru copii.

În ce măsură gustul pentru animaţia de calitate se cultivă?

În aceeaşi măsură în care gustul pentru filmul de calitate se cultivă.

Programul Anim’est Braşov

JOI 25 IUNIE

Piața Sfatului
21:30 JACQUES ȘI MECANICA INIMII / JACQUES ET LA MÉCANIQUE DU COEUR (15+)
Regia: Mathias Malzieu, Stéphane Berla

VINERI 26 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 1 (6+)
14.00 Minuscule (6+)
Regia: Thomas Szabo, Hélène Giraud
16.00 Best of Anim’est 1 (10+)
18:00 Manieggs – Răzbunarea oului tare / Manieggs – Revenge of the Hard Egg (15+)
Regia: Zoltán Miklósy
20:00 Boxtroli / The Boxtrolls (15+)
Regia: Anthony Stacchi, Graham Annable (Studioul Laika)
24:00 CREEPY ANIMATION NIGHT (18+)

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 MIELUL SHAWN / SHAWN THE SHEEP (6+)
Regia: Mark Burton, Richard Starzak (Studioul Aardman)

SÂMBĂTĂ 27 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 2 (6+)
14:00 Mielul Shaun / Shaun the Sheep (6+)
Regia: Mark Burton, Richard Starzak (Studioul Aardman)
16:00 Best of Anim’est 2 (10+)
19:00 Se-nalță vântul / The Wind Rises (15+)
Regia: Hayao Miyazaki
23:30 TRIPPY ANIMATION NIGHT (+18)

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 TRIPLETELE DIN BELLEVILLE / LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE (10+)
Regia: Sylvain Chomet

DUMINICĂ 28 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 3 (6+)
14:00 Mama mea este în America și l-a întâlnit pe Buffalo Bill / Ma maman est en Amérique, elle a rencontré Buffalo Bill / (6+)
Regia: Marc Boréal, Thibaut Chatel
16:00 Romanian Re:Animation (14+)
18:00 Cheatin’ / Amanții electrici / (15+)
Regia: Bill Plympton
20:00 Lisa Limone și Maroc Orange: O idilă furtunoasă / Lisa Limone & Maroc Orange: A Rapid Love Story / (9+)
Regia: Mait Laas

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 MINUSCULE (6+)
Regia: Thomas Szabo, Hélène Giraud

INFO

Accesul este liber la proiecţiile din Piaţa Sfatului. Preţul unui bilet general la proiecţiile de la Centrul Cultural Reduta este de 5 lei. Accesul este liber pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari la toate proiecţiile, cu excepţia evenimentelor nocturne.

Bilet Creepy Animation Night: 15 lei
Bilet Trippy Animation Night: 10 lei

08
/08
/16

Fie că este vorba despre o trupă, un muzician, fie despre un curent muzical sau un experiment, filmele documentare despre muzică și oamenii care o compun îi invită pe spectatori la o experiență culturală și umană specială. Prima ediție DokStation, singurul festival de filme documentare muzicale din București, va avea loc între 23 și 25 septembrie.

08
/08
/16

Festivalul Internaţional de Film Independent “Anonimul” (8-14 august 2016) începe astăzi, în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, unde, timp de o săptămână, pot fi văzute filme ale invitatului special, regizorul sud-coreean Park Chan-wook, dar şi producţii autohtone, precum “Sieranevada” de Cristi Puiu şi “Câini” de Bogdan Mirică.

07
/08
/16

CRONICĂ DE FILM Când am fi putut crede că Radu Jude nu va surprinde mai mult decât a făcut-o cu bomba „Aferim!”, noul său film, unicatul „Inimi cicatrizate”, prezentat în Competiție la Locarno, oferă o estetică și mai radicală, care conține însă și semnele timide ale unei posibile fundături.

07
/08
/16

Între 2 și 4 septembrie va avea loc competiția de film de scurt-metraj organizată de Festivalul de Film Arkadia ShortFest, aflat la a 3-a ediție: 26 de filme, regizori din 13 țări, aproape 325 minute de film în două zile de proiecție.

05
/08
/16

“TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, va rula în avanpremieră națională la Festivalul Internațional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării (8-14 august 2016). Proiecția va avea loc miercuri, 10 august, de la ora 23.00.

04
/08
/16

Filmul cu zombi "The girl with all the gifts", al britanicului Colm McCarthy, a inaugurat, miercuri, Festivalul Internațional de Film de la Locarno (3 - 13 august). Anul acesta, în competiția internațională, 17 filme se bat pentru prestigiosul trofeu "Leopardul de Aur" şi premiul aferent de 90.000 de euro. Printre acestea se află şi "Inimi cicatrizate", noul film al lui Radu Jude.

03
/08
/16

Cameron Douglas, fiul cel mare al actorului Michael Douglas, a ieșit zilele trecute din închisoare unde a ispășit o condamnare de aproape șapte ani pentru trafic de droguri și intenționează să-și publice memoriile.

03
/08
/16

"Sieranevada", cel mai recent film semnat de Cristi Puiu, va rula, începând de astăzi, în cinematografele din Franța. Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Puiu are, tot astăzi, premiera în Australia, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Melbourne (24 iulie—14 august).

02
/08
/16

Festivalul de Film de la Locarno (Elveția) va acorda premiul pentru activitate artistică lui Harvey Keitel în 6 august, în Piazza Grande. Festivalul recompensează astfel unul din cei mai mari artiști de la Hollywood, care va împlini, în curând 50, de ani de carieră.

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

02
/08
/16

Pasionații de arte vizuale sunt invitați și în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internațional de arte vizuale din România — Vama sub lumini de Oscar. Festivalul se va desfășura în perioada 19 — 28 august 2016, la Vama Veche, reunind sute de pasionați ai artelor vizuale.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.