Dirijorul britanic Leo Hussain revine la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-britanic-leo-hussain-revine-la-sala-radio/

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public – revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2022

În concertul prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, Leo Hussain propune publicului bucureștean o lucrare cu o poveste inedită: Turandot – uvertură şi marş, creație a compozitorului german CARL MARIA VON WEBER. Dacă opera cu același nume semnată de Puccini este cea care a scris istorie în lumea muzicii, această scurtă compoziție are un parcurs inedit. La baza ei s-a aflat un cântec chinezesc publicat de Jean-Jacques Rousseau în Dicționarul său de muzică, în 1768, melodia fiind adusă din China către Franța, în sec. XVIII, de către un misionar francez. Legenda de origine asiatică a prințesei Turandot – care își provoacă pețitorii cu ghicitori complicate – a fost transformată în piesă de teatru de dramaturgul italian de sec. XVIII  Carlo Gozzi, a cărui piesă a fost tradusă în germană de Schiller. Pentru premiera din 1809 a piesei în limba germană, von Weber a creat partitura sa, pornind de la cântecul chinezesc publicat de Rousseau.

Seara de la Sala Radio va continua cu o creație a compozitorului german PAUL HINDEMITH – Metamorfoze simfonice pe teme de Weber, lucrare concepută în 1943, un „dialog” muzical în timp și spațiu între doi compozitori aparținând unor epoci complet diferite. Partitura a fost coregrafiată de celebrul coregraf George Balanchine pentru compania sa – New York City Ballet – spectacolul de balet fiind intitulat „Metamorfoze”.

Concertul se va încheia, tot în pași de dans, cu Dansuri simfonice, creație ce poartă semnătura lui SERGHEI RAHMANINOV.

Succesul lui LEO HUSSAIN pe scena londoneză a fost urmat de reinvitarea sa la Opera Regală și de alte contracte în importante săli de concerte sau de operă europene. Un promotor activ al creațiilor lui Enescu, Leo Hussain a răspuns invitației de a dirija Enescu la Sala Radio, în anul 2018. A ocupat poziția de director muzical al Operei din Rouen (Franța) și s-a aflat la conducerea Teatrului de Stat din Salzburg, astăzi activitatea sa reunind concerte și spectacole dirijate la pupitrul mai multor orchestre de prestigiu din întreaga lume. Colaborările sale recente, în stagiunea curentă (2021-2022), includ Opera din Frankfurt, Théâtre du Capitole – Toulouse, Teatro Real – Madrid și Theater an der Wien.

În cadrul ultimelor stagiuni, Leo Hussain a dirijat la Viena – la Theater an der Wien – Thaïs (de Massenet), a debutat pe scena Operei Regale din Stockholm (Suedia) cu opera Carmen (de Bizet) și a revenit la Opera Regală din Londra (Covent Garden), de această dată pentru a dirija Die Zauberflöte (Flautul fermecat – Mozart).

S-a aflat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestra Filarmonicii din Luxemburg, orchestra Operei din Frankfurt, Wiener Symphoniker, ORF Vienna Radio Orchestra, WDR Symphony Orchestra Köln, Hamburger Symphoniker, Prague Philharmonia, Orchestra Regală din Danemarca ș.a. În cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, Leo Hussain a fost invitat să dirijeze opera Wozzeck de A. Berg şi Gurrelieder de A. Schönberg.

În afara Europei, Leo Hussain a fost apreciat alături de Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra la Tokyo Spring Festival; a colaborat cu orchestre din Australia, Tasmania şi cu opera din San Francisco. La Festivalul de la Salzburg i-a asistat pe Sir Simon Rattle şi Berliner Philharmoniker, Valery Gergiev şi Vienna Philharmonic, menţinând constante colaborări cu Daniel Barenboim şi Yannick Nézet-Séguin. Leo Hussain și-a urmat studiile muzicale la University of Cambridge şi la Royal Academy of Music.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.