Dirijorul Claudio Abbado a murit
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-claudio-abbado-a-murit/

Celebrul dirijor italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit astăzi, 20 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna.

Un articol de Ziarul Metropolis|20 ianuarie 2014

Celebrul dirijor italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit astăzi, 20 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna.

Claudio Abbado era bolnav de multă vreme, iar concertele cu Orchestra Mozart din Bologna – pe care o dirija de mai mulţi ani – au fost anulate. În decembrie, dirijorul a fost înlocuit la pupitrul acestei orchestre, din cauza stării sale de sănătate precare, anunță Mediafax.

Născut la Milano, Claudio Abbado a fost director al teatrului Scala între anii 1968 – 1986, după care a fost numit dirijor principal al London Symphonic Orchestra, ulterior fiind director al Operei din Viena. Între 1989 şi 2002, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Berlin.

În august 2013, maestrul a primit, pentru meritele sale, titlul de senator pe viaţă din partea preşedintelui italian Giorgio Napolitano.

De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, Claudio Abbado a anunţat că va dona indemnizaţia de senator pentru finanţarea unor burse dedicate tinerilor muzicieni.

Claudio Abbado, unul dintre cei mai premiați dirijori

De-a lungul vieţii sale, Abbado a primit numeroase premii şi titluri, printre care Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Bundesverdienstkreuz, Premiul Imperial al Japoniei, medalia Mahler, medalia Mozart.

A primit două premii Grammy, în 1997, pentru înregistrarea „Hindemith: Kammermusik No. 1 With Finale 1921, Op. 24 No. 1”, şi în 2005, pentru „Beethoven: Piano Cons. Nos. 2 & 3”.

În aprilie 2012, Claudio Abbado a fost inclus în Gramophone Hall of Fame.

Foto: Facebook Claudio Abbado

06
/05
/15

AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferita, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecţie.

03
/05
/15

Legendara balerină rusă Maia Pliseţkaia, una dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe din toate timpurile, a murit sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de directorul general al Teatrului Balşoi, Vladimir Ourin, citat de Russia Today.

01
/05
/15

Ane Brun, unul dintre cei mai apreciați muzicieni scandinavi, are o poveste de viață atipică și niște apariții pe scenă nonconformiste, teatrale. Își compune propria muzică, dar o și produce - un avantaj pentru care se simte recunoscătoare. O puteți asculta în premieră la București, pe 10 mai, la Sala Radio.

30
/04
/15

Primăria Sectorului 3 îi invită pe cetățenii săi la un nou program cultural dedicat Sărbătorilor de 1 și 2 mai organizate prin Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3. Cele două evenimente vor avea loc în ParculTitan-Parcul Artelor și reunesc nume importante ale muzicii și dansului românesc de diferite genuri.

28
/04
/15

DJ-ul şi cântăreţul american Moby îşi va deschide propriul restaurant vegan în vara acestui an în oraşul Los Angeles. Restaurantul se va numi Little Pine şi va fi amenajat în cartierul Silver Lake din metropola americană.

27
/04
/15

"Enescu şi Viena", o serie de evenimente dedicate compozitorului român, de la a cărui moarte se împlinesc 60 de ani în 2015, debutează pe 7 mai, în capitala Austriei, cu un concert care va conţine lucrări de George Enescu, Gustav Mahler şi Richard Strauss.

26
/04
/15

Joi, 7 mai 2015, de la ora 20.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Corul Regal, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va susţine un concert de gală intitulat „Nihil Sine Deo”, un omagiu adus celei mai longevive Zile Naţionale din istoria României.