Dirijorul Claudio Abbado a murit
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-claudio-abbado-a-murit/

Celebrul dirijor italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit astăzi, 20 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna.

Un articol de Ziarul Metropolis|20 ianuarie 2014

Celebrul dirijor italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit astăzi, 20 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna.

Claudio Abbado era bolnav de multă vreme, iar concertele cu Orchestra Mozart din Bologna – pe care o dirija de mai mulţi ani – au fost anulate. În decembrie, dirijorul a fost înlocuit la pupitrul acestei orchestre, din cauza stării sale de sănătate precare, anunță Mediafax.

Născut la Milano, Claudio Abbado a fost director al teatrului Scala între anii 1968 – 1986, după care a fost numit dirijor principal al London Symphonic Orchestra, ulterior fiind director al Operei din Viena. Între 1989 şi 2002, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Berlin.

În august 2013, maestrul a primit, pentru meritele sale, titlul de senator pe viaţă din partea preşedintelui italian Giorgio Napolitano.

De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, Claudio Abbado a anunţat că va dona indemnizaţia de senator pentru finanţarea unor burse dedicate tinerilor muzicieni.

Claudio Abbado, unul dintre cei mai premiați dirijori

De-a lungul vieţii sale, Abbado a primit numeroase premii şi titluri, printre care Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Bundesverdienstkreuz, Premiul Imperial al Japoniei, medalia Mahler, medalia Mozart.

A primit două premii Grammy, în 1997, pentru înregistrarea „Hindemith: Kammermusik No. 1 With Finale 1921, Op. 24 No. 1”, şi în 2005, pentru „Beethoven: Piano Cons. Nos. 2 & 3”.

În aprilie 2012, Claudio Abbado a fost inclus în Gramophone Hall of Fame.

Foto: Facebook Claudio Abbado

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.