Dirijorul Horia Andreescu revine pe scenele din Iaşi şi Braşov
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-horia-andreescu-revine-pe-scenele-din-iasi-si-brasov/

Dirijorul Horia Andreescu revine în această perioadă în atenţia publicului din ţară, prin două concerte programate la Iaşi şi Braşov: în seara de 23 februarie, de la ora 19.00, într-un nou episod al Integralei concertelor şi simfoniilor de Beethoven, inclusă în stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, dedicată Centenarului Marii Uniri şi în seara de 2 martie 2018, de la ora 19.00, într-un concert simfonic extraordinar susţinut împreună cu Filarmonica din Braşov.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2018

Pe scena Casei de cultură a studenţilor din Iaşi, aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii ieşene, Horia Andreescu ajunge pe 23 februarie la al patrulea concert din seria integralei Beethoven care, în viziunea sa, va fi urmată în sezonul următor de o integrală Brahms-Schumann.

Programul va cuprinde Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 61, solist Remus Azoiței şi Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68Pastorala, ambele lucrări reprezentative pentru creaţia lui Ludwig van Beethoven.

În data de 2 martie, pe scena Sălii Patria a Filarmonicii din Brașov va avea loc un concert simfonic extraodinar ce marchează aniversarea a 60 de ani de activitate ai postului Radio România Târgu Mureș, spectatorii având ocazia de a se întâlni cu pianista Elisabeth Leonskaja, o adevărată legendă a vestitei școli ruse de pian, continuatoare a mesajului artistic al marelui Sviatoslav Richter.

Elisabeth Leonskaja face o adevărată echipă cu dirijorul Horia Andreescu, valoarea și experiența extraordinară a celor doi muzicieni garantând versiuni de cea mai înaltă clasă. Programul va cuprinde Doru Popovici – „Codex Caioni” (fragmente), Fr. Chopin – Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră  în mi minor op. 11, J. Sibelius – Simfonia nr. 1 în mi minor op. 39.

Despre Horia Andreescu

Horia Andreescu este Dirijor Principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară încă din anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost Directorul Artistic și Dirijorul Șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost Dirijor Invitat Permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin.

Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.

De-a lungul timpului a condus ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

Foto: Horia Andreescu – Virgil Oprina

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.