Dirijorul Ion Marin găteşte la „Politică şi delicateţuri“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-ion-marin-gateste-la-politica-si-delicateturi/

Dirijorul Ion Marin găteşte în ediţia Politică şi delicateţuri de duminică, 7 iunie, ce poate fi urmărită de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2015

În prima duminică a lunii iunie, Mircea Dinescu profită de prezenţa în ţară a dirijorului Ion Marin și îl pofteşte în bucătărie, pentru a se „juca” un pic cu ingredientele, iar mai apoi în cramă, pentru a asculta muzica nepereche a Tarafului de la Vărbilău. Politică şi delicateţuri poate fi urmărită de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Dinescu a hotărât să-şi uimească invitatul cu un macrou împachetat în vânătă coaptă, peste care pune deja faimoasa dulceaţă de ardei iute şi nu se sfieşte să aşeze în tigaie şi câteva foi de ştevie, întrebându-şi senin invitatul: „Ai mâncat vreodată şniţel de ştevie?”.

Pentru felul doi, poetul alege o reţetă tradiţională din Banat, scrob ca la Armeniş, un amestec delicios compus din cârnaţi, şunculiţă afumată la lemn de prun şi brânză de burduf peste care sparge ouă de ţară şi mai apoi adaugă şi terci de mămăligă.

Dinescu si Ion Marin_1124_1024

Ion Marin, la rândul său un pasionat al artei culinare, nu se sfieşte să pună mâna pe cuţit şi să se aşeze la masa de lucru, până când rolurile se inversează în bucătărie. De la suportul în prepararea bunătăţilor, maestrul ajunge chiar să gătească, pentru că „dirijorii suferă de o boală profesională de a se băga şi a sta în faţă”, cum singur declară cu umor invitatul lui Mircea Dinescu. Pentru că trăieşte de mult timp în afara ţării şi din când în când i se face dor de sarmale, iar în trecut nu găsea întotdeauna foi de varză murată, el improvizează, făcând sarmale din varză tocată, cu ajutorul unei rogojini de făcut sushi…

În cramă, cei doi, pe care îi leagă o prietenie de peste 30 de ani, vorbesc, râd, deapănă amintiri şi ascultă muzica Tarafului de la Vărbilau.

Ion Marin s-a născut pe 8 iulie 1960 la Bucureşti. A urmat studii de compoziţie, dirijat şi pian la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. În străinătate, a studiat la Mozarteum Salzburg şi la Accademia Chigiana din Siena. Între 1987 şi 1991 a fost asistentul prestigiosului dirijor Claudio Abbado la Opera de Stat din Viena. A apărut la pupitrul unor orchestre renumite ca: London Philharmonic Orchestra, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Israel Philharmonic Orchestra. A susţinut concerte în compania celor mai valoroşi artişti ai lumii: Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Anna Netrebko. În prezent locuieşte în Elveţia.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu”.

06
/12
/15

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestația muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

06
/12
/15

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viața celor mereu pe drum – imaginată de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi.  

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinația Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu național, în care va susține 11 concerte în 9 orașe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.

26
/11
/15

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

26
/11
/15

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. "Una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", conform revistei Rolling Stone, împlineşte astăzi 76 de ani. Tina Turner a vândut peste 200 de milioane de albume în cei peste 50 de ani de carieră.

26
/11
/15

Felicia Filip şi Ion Caramitru vor participa la Festivalul dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Opera Comică pentru Copii (27 noiembrie - 1 decembrie). În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.